“Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării condamnă public manifestările homofobe care au avut loc miercuri, 20 februarie 2013, la Muzeul Țăranului Român, în cadrul evenimentului Luna LGBT”, informează CNCD printr-un comunicat remis HotNews.ro.
Consiliul “atrage atenția că astfel de manifestări, pe lângă faptul că încalcă, în mod flagrant, drepturile fundamentale ale omului, aduc și un prejudiciu de imagine României pe plan intern și internațional”.
Potrivit Consiliului, “boicotarea și împiedicarea organizării unui astfel de eveniment constituie o încălcare a dreptului fundamental la libertatea de conștiință, libertatea de exprimare, dreptul la informatie și libertatea întrunirilor prevăzute în Constituția României și în tratatele internaționale privind protecția drepturilor fundamentale ale omului la care România este parte”.
CNCD solicită, de asemenea, instituțiilor abilitate să adopte măsurile necesare și legale ca urmare a producerii acestui incident, mai arată Hotnews.
Sursa: Hotnews
3 comentarii
sunt inregistrari, e blogul lui roncea, sa ii pe rand
Pingback: Mircea Toma: Statul român e un partener neonazist al acestor grupări extremiste | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Copiii sunt în regulă, adulții au înnebunit | TOTB.ro - Think Outside the Box