Conservarea mlaştinilor, preferabilă restaurării acestora

0

 

Şi după 100 de ani, o mlaştină refăcută cel mai probabil nu va atinge stadiul de biodiversitate al uneia originale. Aceasta este concluzia unui studiu recent apărut în revista PLoS Biology, studiu care arată că mlaştinilor refăcute le trebuie secole pentru a-şi recăpăta biodoversitatea şi capacitatea de stocare a carbonului specifice.

 

Studiul pune sub semnul întrebării legislaţia care, spre exemplu, în SUA, permite distrugerea unei mlaştini „originale” câtă vreme o zonă similară este refăcută în altă parte. „Odată ce ai degradat o mlaştină, aceasta nu îşi mai revine la stadiul iniţial al bogăţiei de plante ori al stocurilor bogate de carbon organic, care influenţează ciclurile naturale, de la apă la nutrienţii din sol. Chiar şi după 100 de ani, mlaştina restaurată este tot diferită faţă de cea iniţială şi este posibil să nu devină niciodată similară unui original”, spune autorul principal al studiului, David Moreno-Mateos, de la Universitatea Berkeley din California.

Cercetarea a analizat 124 de alte studii despre restaurarea mlaştinilor (zonelor umede), referitoare la 621 de astfel de locuri din lume (80% fiind în SUA). Descoperirile arată că şi la 100 de ani după restaurare, mlaştinile stochează cu 23% mai puţin carbon decât cele originale şi au cu 26 de specii de plante în minus faţă de acestea. În medie, o mlaştină „nouă”, restaurată, este cu un sfert mai puţin productivă decât una originală. Studiul a mai descoperit că mlaştinile din zone ceva mai reci au nevoie de şi mai mult timp pentru refacerea ecosistemului decât cele situate în zone mai calde.

„Mlaştinile acumulează o cantitate mare de carbon, or, când seci o asemenea zonă pentru interese agricole, pentru a transforma terenul în pământ arabil sau pentru a ridica pe el clădiri, nu faci altceva decât să torni carbon în atmosferă. Dacă vom continua să degradăm şi să distrugem mlaştinile, ne va lua secole la rând să recuperăm carbonul pe care îl pierdem”, a mai spuns Moreno. Mlaştinile originale adăpostesc o biodiversitate remarcabilă, stochează carbon, au efect purificator asupra apei, previn eroziunea solului şi sunt un factor important în controlul inundaţiilor. Potrivit autorului studiului citat, soluţia este una singură şi simplă: să păstrăm şi să conservăm mlaştinile, în loc să le degradăm, gândindu-ne că le putem reface. „Niciodată nu putem reface originalul distrus”, avertizează studiul.

 

Sursa: Mongabay News

Foto: Mlaştină refăcută în Aragon, Spania / David Moreno-Mateos/UC Berkeley.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger