CONCURS PORTOCALA MECANICĂ: Cum ar suna un cod al bunelor maniere pe bicicletă?

2

Am pornit de la întrebarea perplexă primită de la Bicicleta Roşie: ce înseamnă bune maniere pe bicicletă, ce înseamnă reguli de bună purtare pe bicicletă? Să nu dai peste copii şi bătrâni atunci când se plimbă fără grijă pe pista ta preţuită? Să nu pedalezi ca la curse până la 2 cm în spatele unui om nevinovat şi apoi să faci scandal că nu se dă la o parte la timp? Noi credem că prima regulă dintr-un cod fictiv al manierelor pentru biciclişti este atitudinea. E ca în viaţă de altfel. Dacă mergi încrâncenat şi agresiv şi urăşti toate fiinţele vii care îţi apar în cale, e foarte posibil să încalci, involuntar, o sumedenie de alte reguli de bune maniere.

 

 

de Portocala Mecanică


Dacă îţi doreşti să ţi se recunoască “existenţa” pe şosele, respectă regulile şoselei la fel ca şi maşinile – circulă pe partea dreaptă, nu circula pe sens interzis, stai la semafoare până se face verde. Etc etc. Am avut până acum multe dispute şi dezbateri şi chiar certuri pe subiectul ăsta şi, într-adevăr, uneori respectarea oarbă a tuturor regulilor de circulaţie poate fi puţin îndobitocitoare. De aceea, poate că regula asta, a respectării aceloraşi reguli ca şi maşinile, chiar dacă pentru biciclişti nu există aceleaşi penalizări – ei bine, devine o regulă de bune maniere, mai degrabă decât o regulă de circulaţie.

Pe lângă asta, ne-am adunat şi ne-am gândit şi am pus pe hârtie câteva idei paşnice despre biciclism şi iată cum se conturează codul nostru de bune maniere pe bicicletă până acum:

 

  • să îţi echipezi bicicleta corespunzător (mai ales pentru drumurile pe timp de noapte) – cu far şi lumini de semnalizare
  • să semnalizezi
  • să nu mergi pe mijlocul şoselei, printre maşini, sau pe banda din mijloc (nu eşti regele maşinilor)
  • să fii un bun samaritean: să ajuţi alţi biciclişti când au nevoie
  • să nu înjuri şi să nu ţipi (decât dacă şoferul cu care te cerţi are vreo şansă să înveţe ceva din urletele tale – ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată)
  • să ajuţi fetele, fie ele chiar şi necunoscute, atunci când le pică lanţul
  • să nu arunci bidonul de apă pe jos (dacă nu eşti, din întâmplare, la Turul Franţei)
  • să îţi respecţi bicicleta şi să respecţi oamenii din jurul tău: o bicicletă care nu are frânele reglate devine un pericol şi pentru tine şi pentru cei din jur
  • să nu uiţi că nu eşti singur nici pe stradă, nici pe pistele de biciclete, şi că nici străzile, nici pistele, nu sunt, din păcate, ca cele din Amsterdam – încearcă să încapi pe şosele şi trotuare alături de maşini, oameni, trotinete, scutere sau motociclete
  • să nu uiţi că atunci când eşti pe şosea, trebuie să te comporţi ca o maşină, iar atunci când eşti pe trotuar sau pe trecerile de pietoni, ca un pieton
  • să nu îţi legi bicicleta pe mijlocul trotuarului
  • să nu vorbeşti la telefon în trafic fără handsfree, să nu schimbi piesa din player, să nu îţi cauţi cheile în geantă şi să nu scrii mesaje în mers
  • să mergi la şoferi şi să le explici paşnic ce au greşit când au parcat exact pe spaţiul unde bordura e tăiată ca să o poată urca roţi de biciclete sau de scaune cu rotile; poate a doua oară chiar o să se gândească de două ori;
  • să nu te iei la întrecere cu maşinile; ele sunt mai mari decât tine

 

Aşteptăm şi de la voi completările de rigoare, am vrea să facem o listă cât mai stufoasă.

Iar dacă aveţi bloguri şi păreri, şi mai ales dacă vă trebuie o bicicletă blogger-ească, scrieţi un articol despre propriul vostru cod de bune maniere pe biciclete, şi postaţi linkul pe Portocală, prin trackback sau comment la această postare. În total, sunt 10 biciclete care vă aşteaptă.

Ca să câştigaţi una dintre cele zece biciclete, voi bloggeri ai acestei ţări, trebuie să scrieţi cel puţin 2 articole (adica să vă alegeţi măcar 2 din cele 5 teme totale şi să raspundeţi prin articole pe blogul vostru). Deadline-ul de înscriere este 12 iulie, ora 16:00.

Mai găsiţi sarcini de rezolvat şi comment-uri de dat şi biciclete de câştigat aici şi aici.

Despre bicicleta roşie am mai scris anul trecut aici şi acum doi ani aici şi acum trei ani aici şi aici şi ne bucurăm că se întâmplă şi anul ăsta. Tot în faţa Casei Poporului, tot biciclete roşii şi gratis pentru 300 de persoane, tot DHS. Oricum, zicem că, dacă nu aveţi bicicletă, merită să daţi o fugă pe www.bicicletarosie.ro şi să vă încercaţi norocul.

 

 


2 comentarii

  1. Conform codului rutier, toti participantii la trafic – inclusiv biciclistii sunt obligati sa cunoasca si sa respecte codul rutier.
    Sunt atat biciclista, cat si sofer si sunt uimita de inconstienta multor biciclisti. Astfel: nepurtarea castii de protectie, trecerea pe rosu, trecerea de pe banda 1 pe banda a 3 ca sa faca la stanga – manevra pe care o fac in cateva sec si soferii nu au timp sa ii vada si sa ii fereasca.
    Ceea ce multi biciclisti ar trebui sa inteleaga e: daca 2 masini se lovesc cu 20-30 km/h nu rezulta decat daune materiale, daca o masina loveste un biciclist – biciclistul risca sa stea cu lunile prin spitale.
    Chiar daca autoritatile nu pun la dispozitie piste amenajate pentru biciclisti asta nu e motiv sa circuli inconstient.

  2. Se face o confuzie intre respectarea LEGISLATIEI si respectarea unor norme ne-juridice – morale, etice, bun simt, bune maniere sau cum vrem sa le numim.
    O poarte din regulie propuse ca “bune maniere” sunt de fapt norme legale: echiparea biciclistei cu anumite accesorii, semnalizarea, mersul pe banda intai, sa ai frane eficiente…
    Discutia despre bune maniere si bune practici si norme etice si morale incepe acolo unde se sfarseste domeniul reglementat de norme juridice…
    Discutia este interesanta si merita purtata, dar sa nu se plece de la premise gresite, pentru ca se produce confuzie…
    Radu Mititean – presedinte – Federatia Biciclistilor din Romania (FBR)

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger