Concurs NASA: cum ne vedem planeta?

0

NASA a lansat cea de-a doua ediţie a unui concurs de scurte producţii video, dedicat tuturor celor care vor să adreseze “o scrisoare de dragoste”, sub forma unui poem în imagini, planetei pe care locuim. Înscrierile durează până pe 31 mai şi premiul constă în participarea la o acţiune NASA – mai exact, o lansare în spaţiu a unei rachete.

 

 

Agenţia spaţială americană organizează această competiţie pentru al doilea an consecutiv şi speră să o transforme într-o tradiţie dedicată, cum altfel, Zilei Pământului. Toţi cei care doresc şi pot produce un film scurt, de maxim două minute, în care să îşi arate perspectiva creativă, imaginaţia, felul unic în care văd planeta Pământ, pot participa la concurs. Creatorii acestor video-uri pentru concurs sunt îndemnaţi să mediteze asupra felului în care ştiinţa a schimbat modul în care vedem astăzi Pământul şi modul în care explorăm planeta în prezent. Şi să pună perspectiva lor într-un scurt film. Câştigătorul ediţiei de anul trecut a oferit o meditaţie asupra capacităţii (deocamdată unice, din câte ştim noi) a Pământului de a găzdui viaţa.

Regulile sunt simple: în principiu, filmul nu trebuie să aibă mai mult de două minute şi trebuie să conţină filmări, imagini sau alte resurse puse la dispoziţie (şi) de NASA (video-uri realizate de pe Staţia Spaţială Internaţională sau simulări pe calculator ale unor fenomene etc.). Câştigătorul concursului va fi anunţat după închiderea competiţiei, adică după data de 31 mai şi premiul de care se va bucura va fi participarea directă, în ianuarie 2013, la procedura de lansare a unei noi rachete în spaţiu (parte din misiune Landsat Data Continuity a agenţiei spaţiale americane). Altfel spus, o gală de tip hollywood-ian, dar pentru oameni de ştiinţă. Dacă vă surâde ideea, intraţi pe site-ul NASA (sau direct aici), citiţi regulamentul şi puneţi-vă imaginaţia la lucru. Succes!

 

Sursa: Our Amazing Planet

Foto: NASA/NOAA/GSFC/Suomi NPP/VIIRS/Norman Kuring


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger