Concert de muzică de cameră marca SoNoRo Conac la Conacul Udriște-Năsturel din Herești

0

Un nou concert din seria SoNoRo Conac va avea loc pe 23 iulie 2013, la ora 19.30, la Conacul Udriște-Năsturel, din Herești, județul Giurgiu. Programul va cuprinde piese de Johann Sebastian Bach, Béla Bartók, Wolfgang Amadeus Mozart, George Enescu, György Ligeti și Giacomo Puccini. Artiștii SoNoRo care vor concerta pe 23 iulie la Herești sunt Christian Naș (violă), Răzvan Popovici (violă), Alexandra Bobeico (vioară) și Mood Quartet. Concertul va fi urmat de un cocktail și de un jamsession.

 

 

Aflată la 35 km de București, Casa de Piatră de la Hereşti este singurul monument de arhitectură civilă românească datat în secolul al XVII – lea ridicat în întregime din piatră de talie şlefuită.

„Dacă Mogoșoaia a avut norocul de a fi fost reședință princiară și de a fi fost îngrijită ca atare, soarta ctitoriei cumnatului lui Matei Basarab, marele cărturar Udriște Năsturel (1596 – 1659), Casa de piatră de la Herești, a fost mai puțin îngăduitoare cu monumentul. Ajuns în stare de ruină, Casa a fost trecută în administrarea Muzeului de Artă Populară (predecesorul Muzeului Național al Țăranului Român), care s-a îngrijit să o restaureze (în perioada 1965 – 1971), pentru a fi deschisă publicului în 1972. De atunci încoace, Muzeul de la Herești este o oază de liniște, reverie și cultură pentru cei care vor să descopere frumusețea în fiecare loc în care trăim”, spune dr. Virgil Ștefan Nițulescu, director general al Muzeului Național al Țăranului Român.

Cu ocazia concertului SoNoRo Conac, care va avea loc în aer liber, în curtea conacului, oaspeții vor putea vizita și expoziția „Piatra şi fierul”, venisată în septembrie, anul trecut, și care va fi deschisă special pentru publicul concertului. Printre punctele de atracție ale acestei expoziții se numără atelierul de fierar de la sfârşitul secolului al XIX-lea, diferite vase cu utilitate casnică sau în practicarea unor meşteşuguri, dar și obiecte de patrimoniu liturgic.

Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac a fost deschisă pe 24 iunie, la Casa Mincu din București, și va continua până în septembrie 2013, în clădiri de patrimoniu restaurate sau în curs de restaurare din mai multe regiuni ale României, în scopul revitalizării și promovării moștenirii arhitecturale și culturale românești.

Următorul concert SoNoRo Conac va avea loc la Castelul Cantacuzino (Bușteni, jud. Prahova), pe 31 august 2013. Pentru programul concertelor și mai multe detalii despre SoNoRo Conac, vă rugăm să urmăriți site-ul evenimentului. Accesul la concertele SoNoRo Conac se face numai pe baza de invitație sau rezervare la: [email protected] sau 0741.190.470.


Leave A Reply