Multe din siturile Natura 2000 din Europa – cea mai importantă reţea de zone naturale protejate de pe teritoriul Uniunii Europene, cea mai importantă componentă a politicii UE pentru natură şi biodiversitate – se află în peisaje culturale, dezvoltate în urma interacţiunii multiseculare dintre comunităţile umane şi natură. Un număr mare de specii, habitate, elemente de peisaj depind de practicile tradiţionale de agricultură, iar existenţa lor este condiționată de continuarea acestor practici.
Păşunatul cu bivoli este o activitate economică tradiţională care este pe cale de dispariţie în multe regiuni din România. Bivolii menţin habitate cruciale pentu amfibieni, cum ar fi bălţile temporare. De asemenea, păşunatul extensiv cu bivoli şi vite permit persistenţa unor specii de plante şi animale rare la nivel European. Foto: Orsolya Toth
De exemplu, anumite specii de broaşte, cum e buhaiul cu burta galbenă, răspândit şi în România, depind de bălţi temporare, create în mare de diferite activităţi umane (păşunat cu bivoli, adăpători etc.), iar anumite specii de plante şi animale depind de cosit şi păşunat extensiv. Intensificarea sau abandonul acestor practici va duce la dispariţia acestor habitate şi a speciilor care le populează.
Cunoaşterea ştiinţifică este extrem de importantă pentru dezvoltarea planurilor de management a siturilor Natura 2000. Uniunea Europeană a lansat o serie de platforme de finanţare pentru generarea şi a aplicarea acestor cunoştinţe, cum ar fi Programul Sectorial Mediu sau programul multianual LIFE. Pentru a fi utile, studiile care se află la baza planurilor de management al ariilor protejate care se află în peisaje cultural, trebuie să cuprindă realităţile ecologice, dar şi pe cele sociale. În ce măsură însă reflectă cunoaşterea ştiinţifică realităţile social-ecologice din siturile Natura 2000 din Uniunea Europeană?
Un articol publicat recent de cercetători români în revista ştiinţifică PLOS ONE a sintetizat 572 publicaţii ştiinţifice referitoare la Siturile Natura 2000 din toate ţările Uniunii Europene. Studiul a arătat că articolele științifice referitoare la siturile Natura 2000 au început să fie publicate în număr mai mare doar din 2004. Majoritatea lor analizează sistemele ecologice (habitate, specii, ecosisteme), foare puţine studii având ca subiect sistemele sociale (politici, capital social, servicii ecosistemice, guvernare, percepții, interacţiunea managerilor cu localnicii). Studiile holistice, trans-disciplinare, care abordează siturile Natura 2000 din perspectivă social-ecologică în mare parte lipsesc. Majoritatea studiilor care explorează implementarea politicilor Natura 2000 raportează probleme cu aceste politici şi dificultăţi majore în implementarea acestora, cum ar fi neacceptarea lor socială şi/sau ineficiența la nivel local.
Pajiştile umede sunt habitate pentru cârstelul de câmp, o specie de pasăre care depinde de practicile extensive de management (cosit sau păşunat extensiv) care menţin aceste habitate. Foto: autorii studiului
„Aceste rezultate au fost în parte surprinzătoare”, spune Viorel Popescu cercetător la Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact, Universitatea Bucureşti, unul din autorii studiului. „Se cunoaște că la nivel european nu există o viziune coerentă pentru viitorul rețelei Natura 2000, iar faptul ca literatura ștințifică este orientată preponderent spre partea ecologică, și mai puțin spre cea umană și socială, evidențiază această lipsă de coordonare. De exemplu, cercetările ecologice și sociale existente nu au multe puncte în comun și sunt focalizate pe câteva state membre (Marea Britanie, Spania, Italia, Grecia). Europa Estică și Centrală, unde rețeaua Natura 2000 s-a dezvoltat aproape exponențial în ultimii 10 ani, nu beneficiază de studii ecologice sau sociale; neînțelegerea acestor aspecte din punct de vedere știintific este problematică pentru managementul durabil al ariilor protejate.”
Cercetătorii accentuează importanţa unei viziuni de ansamblu, social-ecologice, care să conducă la un management eficient a siturilor Natura 2000 din Europa, atât prin conservarea diversităţii biologice, cât şi printr-o implicare mare a comunităţilor locale. Majoritatea peisajelor culturale au evoluat ca sisteme social-ecologice strâns cuplate; oamenii au avut acces direct la resursele naturale, au cunoscut serviciile ecosistemice pe care le-au extras din aceste peisaje şi au avut cunoştinţele necesare pentru a aplica metode de management care să menţină calitatea acestor servicii. De exemplu, tradiţional, păşunea s-a curăţat de tufe pentru a menţine calitatea păşunii în primul rând, dar în acelaşi timp era cunoscută şi acceptată valoarea tufelor pentru fructele lor. Astfel, în anumte porţiuni acestea erau menţinute şi diferite specii au beneficiat de ele. Aceste aspecte încă sunt evidente (însă în eroziune accelerată) în ţările unde peisajele istorice/tradiţionale sunt încă bine reprezentate, cum ar fi România. În astfel de peisaje, problemele sociale, economice şi ecologice apar simultan şi trebuie înţelese şi abordate împreună, pentru a fi eficiente. „Este puţin probabil ca iniţiativele de conservare care ignoră realităţile sociale şi instituţionale să fie eficiente în România, deoarece valorile ecologice şi culturale sunt în parte rezultatul unor practici şi sisteme de valori umane. Majoritatea resurselor financiare investite în conservarea patrimonioului natural şi cultural se pierd, deci nu contribuie la sustenabilitatea valorilor pentru care au fost alocate şi erodarea valorilor continuă. Iniţiativele de conservare trebuie să fie conectate sau chiar precedate de activităţi care să întărească capitalul social (inclusiv sistemul de valori, cunoştinţele, coeziunea socială) şi economic la nivelul comunităţilor locale. Oamenii de ştiinţă ar putea fi şi ar trebui să fie avangarda unei viziuni holistice, social-ecologice asupra peisajelor culturale prin promovarea cercetărilor inter- şi trans-disciplinare,” a spus Tibor Hartel, conferenţiar la Universitatea Sapientia, Cluj Napoca, co-autor al studiului.
Practicile tradiţionale de agricultură aplicate pe parcele mici de teren creează un peisaj mozaicat, extem de divers în specii, dinamic şi adaptabil. Găsirea unor soluţii viabile economic şi social pentru a menţine acet tip de management şi regim de proprietate a terenurilor este crucială pentru menţinerea biodiversităţii în aceste peisaje. Cercetările ştinţifice axate pe sistemele sociale ar putea genera cunoştinţe importante în acest sens. Foto: autorii studiului
„Aceste probleme vin şi de la modul în care reţeaua Natura 2000 a fost creată. Este un caz tipic de politică impusă de la vârf spre bază, impusă de Comisia Europeană şi acceptată aproape fără negocieri de ţările membre. Era singura posibilitate de a crea o reţea ecologică pan-europeană în timp scurt. Temele de cercetare au fost reactive, ca răspuns la problemele produse de crearea pe repede înainte a acestei reţele. Prima problemă a fost că reţeaua Natura 2000 trebuia extinsă, astfel că majoritatea studiilor au răspuns prin crearea de scenarii, evaluarea eficacităţii etc. Apoi a apărut problema evaluării unitare a stării de conservare a speciilor. Răspunsul comunităţilor locale nu a fost evaluat, astfel că reţeaua Natura 2000 este privită cu ostilitate, neînţeleasă în toate statele Uniunii Europene, inclusiv în România. Aşadar, următoarea sarcină a lumii ştiinţifice este să înţeleagă de unde pleacă această ostilitate şi să realizeze evaluări privind modul în care societatea poate fi implicată pentru a genera efecte pozitive. În lipsa implicării comunităţilor locale, conflictele se vor amplifica şi reţeaua Natura 2000 va fi încă o încercare eşuată de a administra unitar biodiversitatea,” este de părere prof. Laurenţiu Rozylowicz, de la Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact, Universitatea Bucureşti, autorul studiului.
Articolul complet Popescu, V. D., Rozylowicz, L., Niculae, I. M., Cucu, A. L., & Hartel, T. (2014). Species, Habitats, Society: An Evaluation of Research Supporting EU’s Natura 2000 Network. PLoS ONE, 9(11), e113648, poate fi citit aici.