Autorităţile din Marea Britanie vor mări de patru ori pedeapsa pentru comportamentul online abuziv (trolling): cei care agresează şi ameninţă în mediul online ar putea primi, astfel, o sentinţă de până la doi ani de închisoare, scrie site-ul The Next Web.
În prezent, în Marea Britanie, pedeapsa pentru trolling este de şase luni de închisoare. Recentele ameninţări primite de prezentatoarea TV Judy Finnegan şi de fiica ei, pe Twitter, au iscat dezbateri aprinse în societatea britanică, iar anunţul autorităţilor britanice vine pe fundalul acestui scandal. Prezentatoarea în cauză îşi exprimase public un oarecare sprijin pentru un jucător de fotbal ce urmează să fie eliberat din închisoare după ce a ispăşit o pedeapsă de doi ani pentru viol.
Potrivit The Daily Mail, agresorii online (trolls) vor avea parte de pedepse mai mari, de acum încolo; intenţia autorităţilor britanice este de a frâna, măcar (dacă nu se pot stopa), abuzurile online, ameninţările, comportamentul agresiv pe reţelele de socializare. “Aceşti trolls sunt laşi care ne otrăvesc viaţa societăţii la nivel naţional. Nimeni nu ar arunca atâta venin faţă în faţă cu cineva, aşa că nu are ce să caute nici în social media. De asta suntem hotărâţi să mărim de patru ori pedeapsa actuală de şase luni de închisoare”, a explicat Chris Grayling, reprezentant al Ministerului Justiţiei din Marea Britanie.
Sursa: The Next Web
Foto: Funny Pictures
Puteţi citi şi:
Un tată chinez a angajat asasini virtuali să-l hărţuiască pe fiul său