Complicatul drum spre simplitate

“Rechinii ar trebui ținuți în captivitate. Fac rău oamenilor, iar această planetă este făcută pentru a fi locuită de oameni. Tot ce dăunează omului trebuie izolat”. Așa declară un bucureștean cu studii superioare, ferchezuit, la costum și mereu atent cu postura lui. Omul, singurul care poate mânui un harpon, a ajuns să configureze spațiul pentru confortul lui pentru că are opozabil. Opozabilul este acela care ne-a adus în situația în care suntem azi. Limitele orașului au fost întinse, pe lung și pe lat, atât cât s-a putut trage de un oraș care, deși este mare, este epuizabil.

de Irina Zamfirescu, Platforma pentru București

Lipsa de discernământ cu privire la cum poate fi gestionat Bucureștiul ne-a adus în situația în care ne înghesuim în Centrul Vechi pentru cele două ore pe săptămână de cafea cu prietenii. Loc de pelerinaj pentru bucureștenii plictisiți ori iritați de viața agitată din capitală, Centrul Vechi este supapa. De-aici, e lesne de înțeles că locuitorii Bucureștiului vor zone pietonale, că oamenii își doresc să meargă printre oameni, nu să se fereasca printre mașini. Este evidentă nevoia bucureștenilor de libertate. Cu toate astea, rămânem cu un oraș pentru care încă se proiectează șosele și mai late. Oare unde este fractura logică? Unde se fisurează raționamentul?

Există varianta lipsei de reprezentare a hoardelor de bucureșteni din Centrul Vechi, din Herăstrău sau din Parcul Tineretului. Raportat la populația Bucureștiului, poate toți acești oameni sunt doar o minoritate stingheră, deviantă de la mersul rapid spre inovație și prosperitate. Am văzut anul trecut vizite ale municipalității Bucureștene în China. Avem nevoie de pasaje „ca la ei”, căci acolo este viitorul. Totuși de ce nu preluăm mai bine modelul Amsterdamului, Pragăi, chiar și al Budapestei? De ce alegem mereu variantele sofisticate, care ajung să ne depărteze de un trai lin?

Direcțiile de dezvoltare pe care acum administrația publică le decide în numele nostru sunt, teoretic, reprezentative, în virtutea unui vot pe care îl dăm din 4 în 4 ani. Cu toate astea, ne aflăm în fața paradox tipic pentru orice democrație: cum verificăm că deciziile luate pe parcursul unui mandat sunt acelea conforme cu ceea ce oamenii au nevoie? Nevoile sunt simple și nu evoluează odată cu timpul. Piramida lui  Maslow este fixă. Astfel că întotdeauna va fi nevoie de spații verzi pentru că întotdeauna vom avea nevoie de sănătate pentru supraviețuire. Este științific dovedit că mersul pe bicicletă, prin efectele pe care generează asupra corpului uman, este dezirabil în sine. Pentru oameni nevoia de socializare, și, deci, de spații comune unde aceste interacțiuni se întâmplă, este vitală. Vorbim despre supraviețuirea noastră ca specie.

Toate aceste lucruri sunt matematice. Indiferent de nevoia de nou, de inovație, aceste lucruri rămân constante în virtutea naturii omului. CalitatEa vieții este măsurabilă prin accesul la aceste servicii publice. În aceste condiții, de ce aceste lucruri atât de simple și naturale din vremea părinților noștri sunt acum un răsfăț?

Pe perioada campaniei electorale, tot felul de candidați deplâng starea actuală a orașului. Se construiește prea mult, se mătrășesc spațiile verzi. De-acord, dar unde erau toți acești oameni când noi, aceia care nu dorim decât lucruri firești, le ceream în stradă? Într-adevăr, a bate cu pumnul în masă într-un studio de televiziune este mai confortabil decât a striga în gerul cumplit din decembrie. Cu toate astea, reproșul rămâne – de ce aceste sincope între discurs electoral și responsabilitatea de a fi cetățean?

Lupta pentru funcție a ajuns doar vânare de voturi. Între dezbateri electorale fără fond și fațade întregi acoperite de fețe zâmbitoare ale candidaților suntem noi, cetățenii, agonizând după puțină normalitate. Centrul Vechi nu ne mai încape, iar disperarea bicicliștilor lipsiți de un loc decent pe străzile Bucureștiului este doar o miză electorală acum. Paradoxul vine din faptul că cerem lucruri atât de simple. Avem nevoie de tihnă, iar aceasta nu poate veni decât din lucrurile simple de care, cel puțin aparent, decidenții au uitat.

Lucrurile în București stau anapoda. Clădirile sunt preferate spațiilor verzi, mașinile sunt preferate bicicletelor. Graba este preferată unui trai relaxat. Am ajuns în această situație destul de rapid și vom ieși destul de greu. Important este să ne relaxăm un pic, să tragem aer în piept și să înțelegem că drumul spre un oraș locuit de cetățeni și nu de posesiunile lor este unul pe care trebuie să îl parcurgem rapid.

Pământul ăsta nu a fost făcut pentru noi. Aroganța de a pretinde că toate trebuie să ni se supună se traduce în sutele de persoane cu probleme respiratorii cauzate de praful și poluarea dintr-un oraș mamut.  Lucrurile simple au devenit dintr-o dată complicate, iar accesul la ceea ce este benefic omului este, în București, o lungă și dureroasă luptă. Acesta este prețul pe care îl plătim pentru faptul că avem opozabil.

Articolul a apărut în revista RO 0506 editată de Ecopolis și Salvați Delta, cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, sărbătorită pe 5 iunie. Revista face o retrospectică a principalelor evenimente de mediu din ultimul an.