Comisia Juridică din Senat a adoptat, astăzi, în unanimitate, “un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România”, anunţă agenţia de presă Mediafax.
Acest proiect de lege va fi dezbătut în cursul zilei de astăzi şi de Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, care este sesizată în fond. Senatorii au aprobat, luni, ca acest proiect de lege să intre în dezbatere în procedură de urgenţă. Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.
„În unanimitate, Comisia Juridică, având în vedere obiecţiile de neconstituţionalitate şi observaţiile din avizul consiliului legislativ, a acordat aviz negativ proiectului”, a precizat Tudor Chiuariu (PNL), preşedintele comisiei. Ieri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că liberalii nu vor vota acest proiect de lege.
Foto: Antoniu Bumb / Cluj