Comedia românească pe youtube – episodul 2

0

Spuneam într-un interviu cu Vicecampioana Mondială că pe locul trei, în ordinea vizualizărilor, la comici români de internet sunt Adrian Haidu și partenera sa, Cristina. Aceștia au făcut facultatea de Litere și filologii sunt deocamdată publicul lor țintă.  Multe dintre clipurile lor sunt parodii ale unor emisiuni TV, pe modelul Divertis din anii 90, doar că aici emisiunile sursă sunt cele culturale. Evident, calul de bătaie în acest caz e prețiozitatea și rigiditatea oamenilor de cultură și universitarilor.

 

Ce ți-a venit cu comedia pe net?

Comedia pe net eu o înțeleg pur și simplu ca o modalitate de a face un lucru independent și de a-l arăta cui vrea. Nu am avut de ales între televiziune și net, de exemplu, așa că mi-a venit ce mi-a venit cu comedia, nu cu netul. Bine, mediul ăsta a schimbat felul în care fac lucrurile, targetul era un anumit cerc de prieteni sau oameni care oricum urmaseră aceeași facultate (litere). E o chestie de nișă foarte mișto asta, pentru că practic nu există umor pe partea asta… cine mai face parodie la Daniel Cristea-Enache, Dan C. Mihăilescu, Ion Manolescu, Bogdan Coșa…?

Cristinei i-a plăcut și mi-a cerut să-i fac și ei un rol, challenge accepted, a ieșit faza cu elementul predicativ surpriză, o parodie la noul doom care ne-a mâncat atâtea nopți prin sesiune… Cred că i-am scris rolul cum nu se putea mai bine, o combinație între gospodină/intelectual… a fost foarte nostim să-l filmăm, ne-am simțit bine și am continuat să facem roluri împreună. a fost extrem de amuzant și pe lângă asta ne-a unit mai mult decât ne-au unit cei cinci… șase ani cât am fost împreună până atunci. Aveam chestia asta a noastră… plus că ne duceam pe la prieteni și le arătam „noul filmuleț” :)

Când am văzut asta am zis că trebuie să trecem la următorul nivel. Am cooptat foști colegi de facultate și a ieșit filmulețul cu taxa pe sofisme. Când am văzut asta am zis, hai, ce urmează? Am cooptat și colegi de muncă, și câțiva de la facultate, pe max, care are o camera bună și se pricepe la filmat&editat, și au ieșit ăla cu think inside the box și știrile zilei. Acuma… trec la următorul nivel, scriu un scenariu pt un show tv, dar nu pot să dau mai multe detalii.

 

 

 

Care sunt comicii tăi preferați? Ce crezi despre umorul românesc contemporan, ce-i lipsește, ce e ok?

Umorul românesc nu prea mă încântă. Îmi place Silviu Gherman foarte mult, am aflat de el după ce începusem să fac și eu ceva similar, dar mi-am dat seama că avem un umor destul de diferit. El e și un actor bun și obține umor și din chestia asta, eu dacă nu-mi scriu un rol potrivit sunt mort. :)

Când eram mic îmi plăceau Divertis, showurile pe care le făceau pe scenă, nu la tv. Am rămas cu ce era mai bun din ce făceau și mi-ar fi plăcut să am și eu un grup cu care să lucrez ca ei. Times new roman au un public larg și de asta se limitează la umorul light, îmi plac titlurile articolelor și unele articole. De când s-a despărțit Academia Cațavencu nu-mi plac nici Kamikaze, nici Cațavencii. Iar stand up-ul e o chestie care pur și simplu nu se potrivește în România. Robotzi n-am gustat niciodată.
În concluzie, aș zice că e loc de mult mai bine pe piața de comedie de la noi, și chestiile astea independente pot fi o alternativă viabilă.

Acum, chestia cu internetul e că poți cunoaște foarte ușor oameni noi. De exemplu, nu îl cunoșteam pe T.O. Bobe decât din cum mi-am petrecut vacanța de vară înainte să fac filmulețul cu el, i-am trimis un mesaj pe facebook și în câteva zile era gata..

 

 

Ai un job interesant, cel puțin prin noutatea lui, joci jocuri, le testezi. Povestește te rog ceva din lumea asta, dacă crezi că e ceva de povestit. & ce ai vrea să faci cu adevărat, așa, pe viitor?

Cred că niciun job nu e mișto în sine. Trebuie să-l faci tu să fie, mai ales când lucrezi într-o corporație. E mișto să joci asssassin’s creed toată ziua, dar de multe ori faci niște lucruri total plictisitoare… cauți buguri și raportezi 100 de foarte mici probleme pe zi. Plus că într-o săptămână ajungi să cunoști tot, țin minte că la driver san francisco făceam un walkthrough complet în 2 ore, cu ochii închiși. Dar dacă știi să faci orice lucru ai face relaxat, te simți altfel. Am cunoscut o grămadă de oameni cu care (chiar dacă nu erau din gașca pe care-o preferam, foști colegi de facultate) am râs mult. În ăștia doi ani m-am simțit bine la muncă, iar acasă am făcut ce-am vrut să fac de fapt. E un lucru mișto ăsta, te întreții singur și în același timp ești „artist” în cercul tău de cunoștințe.

Mulți game testeri sunt așa, au aspirații artistice, majoritatea au vreo trupă cu care cântă în timpul liber, chestii d-astea. Între noi fie vorba, genul semi-ratat, unde cred că mă încadrez și eu de fapt. Dar asta nu e ceva rău, atâta timp cât ce faci în domeniul care te pasionează faci din plăcere…

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger