Colorado a strâns 2 milioane de dolari din taxele pe canabis în luna ianuarie

1

Colorado a fost primul stat american care a legalizat vânzarea comercială a marijuanei, în 2012. Primele magazine cu iarbă s-au deschis la 1 ianuarie 2014, lună în care statul american a adunat 2 milioane de dolari din taxele aplicate afacerilor cu marijuana folosită în scop recreativ, scrie BBC News. În total, 59 de firme și-au declarat veniturile acum două luni, raportând vânzări de 14 milioane de dolari.

 

 

Dacă sunt luate în calcul și firmele care vând marijuana medicinală, atunci Colorado a strâns în total 3,5 milioane de dolari din taxele pe iarbă. Banii adunați pe această cale sunt desemnați unor servicii de prevenție pentru tineri și tratamentelor pentru abuzul de substanțe, potrivit unui plan propus de guvernatorul din Colorado, John Hickenlooper.

Multe alte state americane sunt cu ochii pe cifrele din Colorado, scrie publicația britanică. Washington urmează să legalizeze marijuana folosită în recreativ anul acesta. Recent, Obama a spus că iarba nu este mai periculoasă decât alcoolul, avertizând însă că ambele sunt decizii proaste. Cu toate acestea, președintele american a cerut Departamentul de Justiție să nu mai intenteze procese băncilor care fac afaceri cu firmele de canabis. În momentul de față, 20 de state americane permit vânzarea marijuanei medicinale.

 

Puteți citi și:

Avocații din Colorado, puși în încurcătură de legalizarea marijuanei

Legalizarea marijuanei nu înseamnă şi libertatea consumului

Legalizarea marijuanei în Colorado epuizează stocurile magazinelor


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger