Colibasanu, stomatologul dependent de alpinism

13

Este alpinistul roman cu cele mai multe premiere nationale, avand la activ patru varfuri de peste 8.000 de metri. Nu se considera totusi un alpinist profesionist, desi recunoaste ca nu mai poate trai fara catararea pe cei mai inalti munti din lume. In rest, Horia Colibasanu e un medic stomatolog care si-ar dori ca in Romania sa fie promovate mai mult “valorile montane”. Adica, printre altele, viata sanatoasa, libertatea, responsabilitatea, prietenia.

Am stat de vorba cu Horia Colibasanu la doar cateva ore dupa ce terminase Hercules Maraton, o cursa de alergare de circa 40 de km in muntii Cernei. Deloc obosit, relaxat, povesteste despre viata lui, simpla la prima vedere.

“Am 33 de ani si locuiesc in Timisoara, desi am copilarit in Slatina. Sunt medic dentist, iar asta inseamna ca merg la lucru in fiecare zi, ca toti oamenii. Multa lume ma intreaba daca sunt alpinist profesionist… Eu stiu doar ca ma antrenez in fiecare zi, mai mult cu cateva luni inainte de a merge intr-o expeditie, unde incerc sa fac o treaba cat mai buna.

Pentru mine o saptamana incepe cu weekendul, care e partea cea mai frumoasa, deoarece acum ajung pe munte. Si nu conteaza cum: iarna, cu schiurile de tura, vara, cu bicicleta, cu o pereche de adidasi de alergare sau ca sa inot putin intr-un lac de munte. E partea de pregatire cea mai importanta, pentru ca acum am timp sa fac antrenamente lungi.

In timpul saptamanii imi e mult mai greu, caci trebuie sa merg la serviciu. Dar tot reusesc sa gasesc 1-2 ore zilnic, si alerg, urc scarile stadionului (asta pentru ca in Timisoara nu e o panta mai lunga, pentru antrenament), inot, merg cu bicicleta. Incerc sa variez antrenamentele, ca sa nu fac un singur tip de miscare, care ar predispune la accidente”.

Horia vorbeste cursiv, nu isi cauta cuvintele. Tonul vocii, atitudinea, toate respira modestie. Se aprinde doar cand e vorba de pasiunea lui: alpinismul. Acum incepe sa vorbeasca cu patima omului care isi stie rostul vietii.

“Unii zic ca e un hobby. Nu sunt un profesionist, pentru ca nu traiesc din alpinism, insa cum in Himalaya merg de foarte multe ori cu profesionisti, alpinismul a devenit pentru mine mai mult decat o pasiune. Ii aloc mult timp, energie si incerc sa fac expeditii cat mai serioase.

De fapt, e greu de spus ce e alpinismul. Nu e nici macar un sport, singurul cuvint care ar putea sa il descrie ar fi “activitate”, asta pentru ca presupune un mod de viata, o pasiune ce iese din sfera activitatii sportive. Cunosc foarte multi alpinisti si ei sunt cu totul diferiti de majoritatea oamenilor care practica un sport clasic.

Alpinismul e mod de viata. Majoritatea dintre cei care practica aceasta activitate o fac toata viata. E un fel de dependenta, pentru ca alpinismul contine componente care definesc o viata sanatosa, dar si valori precum libertatea, prietenia. Sunt lucruri pe care le traiesti la maxim si fara care viata devine putin fara sens.

Dependenta de alpinism nu e ca una fata de alcool sau de droguri, care sunt niste vicii. In alpinism, devii dependent de niste lucruri naturale si sanatoase: sa respiri aer curat, sa stai cit mai mult in natura, sa ai prieteni buni, pe care te poti baza oricand. Alpinistii cred in lucruri despre care eu consider ca nu ar trebui sa lipseasca din viata cuiva. Din pacate, insa, in realitate nu se intampla asa”.

K2, Manaslu, Dhalaugiri, iar luna trecuta Annapurna. Toate varfuri facute in premiera romaneasca. Face Horia Colibasanu alpinism de performanta?

“Alaturi de componenta sociala si de cea, sa zicem, estetica, artistica, a alpinismului, exista si partea de performanta, care – recunosc – ma intereseaza. Si eu am facut in adolescenta sport de performanta, atletism, intr-o proba dura, care m-a invatat cu greul. A trebuit sa intrerup insa, pentru ca am urmat medicina, si a fost nevoie sa aloc timp mult invatatului. Nu imi pare insa rau deloc.

O vreme am avut regrete ca am renuntat la sportul de performanta, insa descoperirea alpinismului m-a bucurat foarte mult, pentru ca eu cred ca daca de copil esti educat sa faci performanta, toata viata vei intelege ce inseamna sa te perfectionezi si sa faci un lucru cat mai profesionist. Eu ma bucur foarte mult ca am ajuns cu aceasta activitate, care a inceput ca un hobby, am ajuns la performanta.

Revenind la ascensiunile mele… Ele sunt importante doar la la nivel national. Ceea ce facem noi acum, alte natiuni, din vestul Europei, au facut-o acum 50 de ani. Noi nu am avut know-how, nu am avut echipamente, nici oameni pregatiti care sa stie cum se face o expeditie.

Eu a trebuit sa invat singur, pe parcurs. Si e vorba de un domeniu in care nestiinta sau lipsa pregatirii  pot fi fatale. Sa inveti sa organizezi o ascensiune in Himalaya nu e precum sa inveti sa inoti. Pe munte, cei care nu isi dau seama de riscuri si nu invata destul de repede, pot sa moara.

Performanta la nivel mondial nu poti sa faci de la prima expeditie in Himalaya. E stupid, absurd si foarte periculos. Discutam cu responsabilii de la Federatia Romana de Alpinism si Escalada care imi spuneau ca bugetul lor anual este cit cel al unei expeditii de-ale mele in Himalaya. As putea eu sa le cer sa imi aloce mie acei bani si sa fie excluse celelalte discipline: schi-alpinismul, catararea, escalada?

Nu poti sa faci performanta atata timp cat in Romania nu exista  o cultura montana, iar factorii responsabili nu sunt interesati de un sport care nu aduce un profit imediat (cum e fotbalul), care nu are arenele pline si nici componenta de spectacol. Alpinismul e insa o activitate care cultiva niste idealuri, poate sa indrepte ceea ce lipseste atit de mult in societatea romaneasca, si anume caracterul oamenilor. In alpinism nu faci fata, nu supravietuiesti daca nu esti om de caracter. Alpinistii nu sunt niste oameni care pun un steag in virful muntelui, ci sunt mai mult niste oameni care urmaresc un ideal, fac o echipa, se confrunta cu riscuri si abia apoi pun un steag in varf”.

Bun, alpinismul e o activitate vitala, care promoveaza valori reale. Dar uneori te pune si in fata unor situatii limita. Cum se raporteaza Horia Colibasanu la moarte?

“Hmm (ezita o secunda). Sincer sa fiu, de asa ceva te feresti, in primul rind. Eu nu as putea spune ca am vazut moartea cu ochii, nu am trait momente ca in filmele americane, in care sa stai agatat de un colt de stinca riscand in orice clipa sa cazi. Eu incerc sa imi fac expeditiile cit mai sigure, din punctul de vedere al sigurantei personale. E drept, de multe ori nu se pot evita anumite riscuri, si chiar anul acesta (in timpul escaladarii Annapurnei – n.e.) a trebuit sa trecem printr-un culoar de avalansa.  Era singura posibilitate pentru a ajunge pe virf, si am trecut repede, reducand riscul la maximum.

Dar riscuri exista mereu si cumva trebuie sa te impaci cu ideea ca poti sa mori. Altfel, poti fi considerat inconstient daca nu iti dai seama ca poti muri pe munte. La modul in care imi place si doresc si iubesc sa ma catar in Himalaya, accept natural aceste riscuri. Sincer sa fiu, daca e sa-mi inchipui viata fara sa mai fiu acolo, imi dau seama ca as fi nefericit, poate deprimat. Pentru mine – si nu sfatuiesc pe nimeni sa faca la fel– o ascensiune in Himalaya merita asumarea tuturor riscurilor”.

Spuneam ca Horia Colibasanu impresioneaza, la prima vedere, prin modestie. Si printr-un soi de liniste interioara. Cum isi vede el, insa, calitatile si defectele?

Despre calitati nu imi dau seama exact, iar in plus e frumos si elegant sa ii lasi pe altii sa vorbeasca despre asa ceva. Oricum, ca alpinist trebuie sa fii destul de puternic pentru a urca muntii. In ce ma priveste, ma antrenez destul de mult si de serios, asa ca din punct de vedere fizic m-am descurcat bine pana acum.

Pe de alta parte, ca alpinist trebuie sa te duca putin si capul, pentru ca pe munte situatiile sunt uneori complicate si trebuie sa analizezi bine ceea ce faci. Mi-au zis colegii ca nu-s chiar prost (rade), deci ar fi in regula si partea asta, zic eu. Pe munte e foarte importanta o anumita luciditate, nu ai voie sa te minti pe tine insuti, sau sa gresesti cu o marja prea mare de eroare. Poti gresi putin, dar daca gresesti prea mult, sau de doua ori la rand, e fatal.

Alte calitati… mi s-a spus ca sunt receptiv. Eu incerc sa fiu foarte atent la cei care au experienta si sa invat de la ei. Pina la urma, acestia sunt niste supravietuitori si de aceea experienta lor e valoroasa.

In ce priveste defectele, pot spune sigur ca unul dintre acestea e faptul ca ma enervez repede. Nu stiu daca sunt coleric, dar reactionez la stupiditati si la prostii. Nu le inghit. In alpinism nu e bine sa accepti stupiditatile, e mai bine sa transezi lucrurile destul de taios, de la bun inceput.  Pana la urma, ceea ce aici – la nivelul marii  – poate fi  un mare defect, acolo, la mare altitudine, e o chestiune care te protejeaza. Prostii nu supravietuiesc mult in Himalaya. Si daca te asociezi cu un asemenea personaj ai mari sanse sa-ti pierzi si tu viata. In alpinism nu o patesc intotdeauna cei care merita, o patesc si cei care sunt cu ei.

Cum se raporteaza Horia Colibasanu la viitor? Care sunt proiectele sale alpinistice pe termen scurt si mediu?

Offf (da, da, a oftat!). Trebuie sa ma gandesc si eu la asta… As vrea ca primavara viitoare sa merg pe Lhotse, un varf de peste 8.500 de metri, pe valea Khumbu, langa Everest. Am o echipa foarte buna, alaturi de care cred ca am sanse mari sa urc varful.

Pe termen mediu, peste doi ani, dupa ce voi implini 35 de ani (care e varsta recomandata pentru a face ascensiuni in Himalaya), sper sa am sansa, echipa, puterea, timpul si banii pentru a organiza o expeditie care – daca voi avea o echipa buna – sa reuseasca o premiera pe un munte din Himalaya, pe o ruta noua. Ori, daca nu, o ascensiune a Everestului fara oxigen. (M.Ch)

Performante

2004 –varful K2 (8611m), Himalaya, premiera nationala
2006 – varful Manaslu (8163m), Himalaya, premiera nationala
2007 – varful Dhaulagiri (8167m), Himalaya, premiera nationala
2010 – varful Annapurna (8091m), Himalaya, premiera nationala.

Mai multe detalii despre alpinistul Horia Colibasanu aici

Fotografiile sunt din arhiva Horia Colibasanu.

Tags:



13 comentarii

  1. Bravo Horia! Felicitari. Sa fii mereu la inaltime. Felicitari si parintilor.Cel mai frumos si curajos oltean, timisorean si sibian.

  2. “Dependenta de alpinism nu e ca una fata de alcool sau de droguri, care sunt niste vicii. In alpinism, devii dependent de niste lucruri naturale si sanatoase: sa respiri aer curat…”

    Vrei sa spui AER RAREFIAT ? LIPSIT DE OXIGEN ?

    ADRENALINA si ORGOLIUL sunt drogurile alpinistilor, my friend. Droguri la fel de banale si de lumesti ca si tigarile sau alcoolul.

    • Bravo Horia !!!

      suntem in urma cu 50 de ani pentru ca suntem o tara saraca si suntem in urma la multe capitole, dar sunt sigur ca Horia este un model pentru cei tineri, pentru mine sigur este.

      Caracterul oamenilor cred ca poate fi educat in multe feluri si consider ca alpinismul e un viciu poate un pic mai sofisticat ca si altele dar cine are vicii nu inseamna ca nu e om ci poate dimpotriva atata timp cat da oamenilor din jur ceva inapoi, Horia o face !

      inca o idee despre alpinism, cred ca e una din noile forme de rebeliune a societatii occidentale (si deci a generatiei tinere) fata de ceea ce i se intampla in aceste vremuri: constrangeri, mod de viata, iobagie moderna in general. Societatea tinde sa te foloseasca in interes de stup de albine si spiritul uman fiind natural liber are tendinta sa respinga tipul asta de tratament.

    • Bine Horia, la mai mare! Super articol!

      Pt. Razvan: Daca vrei adrenalina, nu prea ai ce cauta in Himalaya. Adrenalina poti produce traversand strada in plin trafic… cel mai simplu :).

    • Razvane….care ai comentat aici…ce ar fi daca te-ai inchide in casa sa vizionezi “duminica in familie”? e mai sigur…si nici nu te-ai gadila la ORGOLIU…pasare de colivie ce esti…nu ai cum sa intelegi asemenea activitati…e evident sa le dispretuiesti atunci cind ajungi in contact cu ele….

  3. razvan samoila on

    bucurie: 1. Horia a dovedit din nou in acest an ce om deosebit este: are performante “grele” in alpinism, in ascensiuni este coechipier cu- sau respectat de- “varfuri” ale alpinismului mondial actual; 2. desi spune ca isi asuma riscuri ‘controlate”, nu ezita sa puna suflet si trup la incercari de salvare la peste 7000 m, ceea ce inseamna o expunere clara la riscuri, dar pentru ce motiv… Cine il cunoaste stie despre ce vorbesc.

    tristete: 1. performantele lui si felul sau de a fi sunt deocamdata putin cunoscute si apreciate in Ro, cred ca e mai cunoscut si apreciat de exemplu in Spania; 2. pentru cei intoxicati de asa zisul fotbal actual sau pentru cei care de exemplu masoara un aur olimpic in zecile-sutele de mii de euro pe care medaliatu’ le primeste ulterior, pentru cei care cred ca pe lumea asta nu e nimic important decat ca tu sa fii mai grozav decat altii, pentru acestia e greu de inteles ca in acest articol “dependenta”, “drog”, “viciu” sunt de fapt figuri de stil si nu lucruri comparabile cu fumat si alcool, orgoliu si altele din aceeasi categorie…

    si din nou bucurie: intr-un fel poate ca e mai bine asa, sa fie cunoscut si apreciat doar de cei care stiu despre ce e vorba si, la urma urmelor, depinde de noi sa contribuim la promovarea unor astfel de oameni valorosi.

    succes in continuare Horia, te asteptam in tara sa ne spui cum a fost!

  4. jone landa aizkorbe on

    Horia: Te conozco a través de Pilar, la madre de Iñaki. Todo lo que dicen de ti es que eres una gran persona, así que para mi también. Te aprecio un montón. muxuuuuuuu.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger