Cola cu gust de usturoi, o nouă băutură pe piaţa japoneză

0

Numită “Jats Takkola“, ciudata băutură cu aromă de usturoi a fost lansată în Japonia luna trecută. Este produsă în oraşul Aomori, cunoscut şi drept “capitala usturoiului” din Japonia (i se şi spune, de altfel, “Garlic Town” – oraşul usturoiului). Cantităţi uriaşe de usturoi sunt recoltate anual în luna iulie în această zonă.

 

 

Cu atâta usturoi la dispoziţie, companiile locale au scos pe piaţă diverse produse cu aromă de usturoi, de la bere la îngheţată, dar cola care miroase a usturoi nu s-a mai văzut până acum. Până la produsul recent lansat pe piaţă, au fost mai multe încercări (unele eşuate), dar, în cele din urmă, producătorii au reuşit să confere băuturii un gust plăcut (cel puţin asta susţin ei). Ce conţine băutura răcoritoare: cola şi usturoi foarte fin tocat. Cine doreşte să consume licoarea trebuie să agite uşor sticla, pentru ca usturoiul să se amestece bine cu toată cantitatea de lichid.

Producătorii susţin că nu este nimic ciudat la băutură: are gustul clasic de cola, cu o aromă finală de usturoi. Etichetele de pe sticle nu menţionează, însă, usturoiul ca ingredient al băuturii, aşa că aroma de usturoi poate veni ca o surpriză pentru cei neştiutori. Chiar numele băuturii, “Jats”, vine de la sunetul care exprimă suprinderea, mirarea, în dialectul local Aomori. O ladă cu 24 de sticle de cola cu usturoi este scoasă la vânzare pe site-ul companiei producătoare, la preţul total de 60 de dolari; sticle la bucată se găsesc şi în magazinele din oraş, la preţul de 2,50 dolari bucata.

 

Sursa şi foto: RocketNews24, OC

 

Puteţi citi şi:

Maşinăria care transformă Coca-Cola în apă potabilă

India a închis o fabrică Coca-Cola care exploata abuziv pânza freatică

VIDEO Ce spune președintele Coca Cola Europa despre cantitatea de zahăr dintr-un pahar de Cola

Coca Cola, interzisă în Bolivia pentru a marca sfârșitul capitalismului?

Cum am ajuns să bem toți Coca Cola, de la fotbaliști la Osama bin Laden

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger