Oamenii care au ieşit de dimineaţă în stradă pentru a-şi arăta opoziţia faţă de noua lege a minelor care se supune astăzi votului Camerei Deputaţilor au ocupat sediile partidelor politice, aflate în centrul oraşului. Acţiunea este în desfăşurare în acest moment, iar mai jos puteţi citi un manifest al acestei acţiuni, postat pe reţelele de socializare.
„Manifestul ocupării partidelor din Cluj!
Cetăţeni!
De mai bine de 14 ani, Roşia Montană rezistă asediului neîntrerupt al companiei Roşia Montană Gold Corporation. În acest asediu, statul român nu este aliatul cetăţenilor săi, ci al corporaţiei şi al intereselor obscure ale politicienilor corupţi. Autorităţi locale, parlamentari, guvernanţi şi preşedinte, cu toţii au făcut tot posibilul nu ca să împiedice, ci ca să grăbească otrăvirea noastră, a tuturor, cu cianura oferită de compania canadiană.
Astăzi, 10 decembrie 2013, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, deputaţii USL se pregătesc să voteze pozitiv noua lege a minelor, o lege copiată aproape în întregime după legea specială pentru Roşia Montană, o lege împotriva căreia zeci de mii de cetăţeni au ieşit în stradă începând cu 1 septembrie. Deputaţii PDL se ascund de responsabilitate în spatele unei aşa-zise abţineri, în timp ce deputaţii PPDD şi UDMR dau din umeri sau trimit mesaje publice fără conţinut clar.
Prevederile noii legi a minelor legalizează exproprierile forţate în numele operatorilor economici privaţi; mai mult, unul din amendamente stipulează că un cetăţean pe al cărui teren se află o sursă de apă nu va mai putea folosi acea sursă de apă dacă ea este concesionată unei corporaţii! Astfel, această lege va afecta nu doar comunitatea din Roşia Montană, ci şi pe cele din Pungeşti, Moşna şi toate celelalte localităţi în care se vrea începerea explorării şi exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.
De aceea, astăzi, 10 decembrie 2013, noi, cetăţeni liberi, am decis să ocupăm sediile acestor aşa-zise partide politice folosite ca locuri de promovare a ignoranţei, setei de putere, corupţiei şi fărădelegii. Mesajul nostru pentru cetăţeni este: veniţi alături de noi, indiferent de etnie, religie, sex sau condiţie socială! Acţionaţi pentru eliberarea voastră de sub dominaţia acestui sistem putred de corupt, un sistem în care voi, cei mulţi, sunteţi sacrificaţi pe altarul banului! Mesajul nostru pentru politicieni este: dacă ne atacaţi, suntem datori să ne apărăm! Vrem să simţiţi pe pielea voastră cum e să nu mai puteţi lucra, să nu mai puteţi dormi, să nu mai puteţi trăi fără ca cineva să vă ameninţe în mod constant modul de viaţă. Nu ne vom opri până când nu veţi înţelege că deciziile voastre afectează milioane de oameni şi că veţi plăti pentru orice încercare de a ne otrăvi sau a ne priva de drepturile noastre! UNIŢI, salvăm Roşia Montană!”.
Sursa şi foto: Roşia Montană în UNESCO World Heritage
3 comentarii
Felicit activitatea de împotrivire a celor de la Cluj care într-un mod paşnic luptă împotriva Legii minelor, care este cu dedicaţie către Compania RMGC la exploatarea minereului cu cianuri. Această metodă, distruge mediul şi România nu câştigă mai nimic, iar pierderile sunt COLOSALE !
Impreuna salvam Romania!
Foarte tare! Bravo!