Ideea unor antreprenori din Taiwan, care s-au gândit să-i ademenească pe tinerii nocturni cu lectura, ni se pare că ar trebui cât de curând să-şi găsească cel puţin un corespondent în mai toate oraşele României. Librăria-club deschisă în centrul oraşului Taipei atrage în timpul nopţii mai mulţi vizitatori decât o fac în timpul zilei multe librării din oraşele europene şi transformă lectura într-un mod cool de petrecere a timpului în oraş.
Imaginaţi-vă că, atunci când mulţi tineri se pregătesc de nopţi albe pe ringul de dans, ar exista posibilitatea să vă petreceți noaptea cu prietenii, dar în liniştea unei librării. Eslite Group, care a deschis prima librărie în Taiwan în 1989 şi care adună acum 42 de magazine, a completat oferta de viaţă nocturnă a capitalei taiwaneze cu o libărire de cinci etaje, deschisă non-stop. În condiţiile în care numeroase librării americane şi europene au dificultăţi să rămână la linia de plutire, lanţul taiwanez pare să fie pe o linie ascendentă. Elsite invită vizitatorii să citească în mici cafenele şi restaurante din cadrul ei, iar în afară de cărţi, oferă spre vânzare obiecte de design şi decoraţiuni. astfel, anul trecut a avut încasări de peste 425 de milioane de dolari, dintre care 40% provin din vânzarea cărţilor.
Această combinaţie, precum şi posibilitatea de a petrece o seară sau o noapte în oraş, citind, a transformat librăria într-o destinaţie preferată a hipsterilor şi a tocilarilor, arată CNN. “Mulţi oameni mişto vin aici. Unii vin să citească, alţii să piardă vremea sau să se vadă cu prietenii. E ca un loc pentru cultura modernă şi, pe deasupra, mai e şi aproape de cluburi şi baruri,” spun doi clienţi fideli. “Suntem fermi convinşi că, pe măsură ce societatea se digitalizezază din ce în ce mai mult, cu atât vom preţui mai mult căldura interconexiunilor dintre oameni,” e de părere Timothy Wang, unul din proprietarii lanţului Eslite. Secretul acestei librării, pe care unu din trei vizitatori ai Taipeiului merg s-o vadă, este, potrivit lui Wang, faptul că tratează cărţile şi cititorii cu mare ospitalitate.
Eslite are deja o librărie în Hong Kong şi se pregăteşte de extindere în China.
Sursa: CNN
Puteţi citi şi:
Jocul umilinţei: Marile cărţi pe care nu le-am citit
Biblioteca fără nicio carte tipărită, deschisă într-o nouă universitate americană
4 comentarii
Ați uitat românește?
Cred că este mai “apropriat” să îi spuneți bibliotecă și nu librărie.
Din cate stiu eu, cartile care sunt la biblioteca nu sunt de vanzare. 🙂
figuri sunteti. e, cel mai probabil, cum spune articolul, o librarie. in multe tari in strainatate poti sa citesti in interiorul unei librarii. pe un fotoliu. cateodata si cu o ceasca de ceai langa tine. pentru ore in sir. nimeni nu te da afara sau se uita urat la tine. apoi cumperi ceea ce vrei sa cumperi. sau nu cumperi. si pleci.
Asa este in Helsinki. ?