Clubul de la Roma este un think tank cu o viziune globală asupra problematicilor contemporane, capabil să privească situația în perspective pe termen lung. Acesta consideră necesare soluțiilE holistice-integratoare pentru a ne apropia de sustenabilitate ecologică și capacitate mai mare de adaptare la schimbare. CoR este focalizat pe politicile globale ale civilizației umane: un grup de oameni având preocupări comune privind viitorul umanității, care lucrează pentru identificarea și analiza problemelor fundamentale cu care civilizația se va confrunta, acționând ca un catalizator pentru schimbare, prin comunicarea acestor subiecte către centrele de putere și decizionale, precum și către publicul larg.
CoR a fost fondat în 1968 la Roma de un grup internațional format din persoane aparținând elitei academice, diplomați, personalități ai societății civile și industriași; membrii CoR sunt președinți în funcție sau foști președinți de state, persoane din structuri ale Națiunilor Unite, diplomați, oameni de știință, economiști și lideri relevanți în domeniile lor de activitate. Membrii plini ai Clubului de la Roma sunt circa 100 de persoane, pe lângă care mai există membri de onoare și membri asociați. La nivelul țărilor, există peste 30 de grupuri regionale/ statale ale Clubului de la Roma (cu circa 1.500 de membri) care analizează aspecte cu focalizare geografică mai restrânsă. Clubul de la Roma a produs o serie de lucrări (33 de rapoarte globale, unele care au devenit simboluri bine-cunoscute, altele mai specializate precum The Future of the Oceans, No Limits to Learning, Capacity to Govern, Global Population Blow-Up and After, The Blue Economy ș.a.m.d.) care au pus bazele pentru înțelegerea interrelațiilor dintre suportul ecosistemic global și viitorul civilizației umane.
Din 1972, activitatea Clubului de la Roma a atras o atenție globală prin publicarea lucrării The Limits to Growth (tradusă în peste 30 de limbi și vândută în peste 12 milioane de exemplare). Această lucrare a prezis că nu se poate continua creșterea economică pe timp nedefinit, din cauza lipsei resurselor naturale care să susțină o asemenea creștere. Modelarea făcută de Meadows se baza pe un set de 1.000 de ecuații și contura modalitățile de reconciliere între progresul civilizației și limitările naturale existente pe Planetă. A fost demonstrată clar contradicția între creșterea economică nedefinită și resursele naturale limitate de care dispunem.
S-a vorbit atunci, în urmă cu 4 decenii de nevoia de a reduce populația umană globală și a scădea impactul civilizației asupra ecosferei de care este dependentă umanitatea, dar acestea nu au fost realizate, iar consecințele sunt vizibile acum, prin criza care a început să își arate agresivitatea. Desigur, nu ne place să constatăm existența unor limite ale creșterii, mai ales pentru cei crescuți în școala economică inaptă de a constata realitățile naturale ale Planetei noastre și consecințele devastării resurselor. Oricum, mișcarea de mediu, ecologismul a avut resurse importante în acest document, raport care a pătruns în cercurile elitelor intelectuale și a ajutat la schimbarea viziunii asupra Lumii.
În 1974 a fost publicat volumul Mankind at the Turning Point, care se baza pe un set de 200.000 de ecuații; această lucrare considera că este posibil să se prevină și să se evite catastrofa ecologică și economică, deoarece mulți factori pot să fie sub control uman. În 1993, a fost publicat volumul The First Global Revolution, în care se atrage atenția asupra importanței înțelegerii globale a aspectelor legate de poluare, foamete, resurse de apă finite șamd, ca inamic comun al oamenilor… problematici pentru rezolvarea cărora este necesară o majoră schimbare de atitudine. Din 2009, a fost conturat un program, A New Path for World Development, care are secțiuni referitoare la 1. mediu și resurse, 2. globalizare, 3. dezvoltare internațională, 4. transformare socială și 5. pace și securitate.
Întâlnirea The Power of the Mind: la 40 de ani de la publicarea raportului The Limits to Growth, a Clubului de la Roma a avut Conferința Anuală la 1-2 octombrie 2012, la București, în clădirea Băncii Naționale a României. Cred că este evident pentru cei care citesc acest text, că resursa esențială este mintea umană creativă, aptă de a face minuni. Doi dintre autorii raportului Limits to Growth, savantul american Dennis Meadows și savantul norvegian Jorgen Randers au analizat problematica raportului în lumina celor 4 decenii trecute de la publicarea lui, dezvoltarea conceptului sustenabilității ecologice, dar și intrarea civilizației în zona aflată dincolo de limitele capacității de suport a Planetei; D. Meadows zice sumbru că “omenirea a pierdut opțiunea unui viitor sustenabil”. În 1972 existau două variante, una a dezvoltării durabile dacă politicile se schimbau, alta a depășirii capacității de suport a Planetei; la ora actuală am depășit capacitatea de suport, dezvoltarea durabilă nu mai este posibilă, ci este necesară căutarea strategiilor de supraviețuire, focalizate pe creșterea rezilienței, a capacității de adaptare și nu doar pe sustenabilitate.
Roberto Peccei, fizician la Universitatea California Los Angeles, a prezentat The Significance of The Limits to Growth for the Work of the Club of Rome. Doar schimbările bazate pe valori vor conta. Modul nostru de abordare reflect experiențele trecutului, care sunt radical diferite de realitățile actuale. Există o mare prăpastie între credințele, principiile, normele și valorile pe care le utilizăm și cele care ar fi necesare pentru a ajunge pe o traiectorie de sustenabilitate. Alegerile noastre personale orientează soarta noastră comună, iar regăsirea armoniei cu natura este vitală pentru supraviețuirea umanității.
Profesorul J. Randers, de la Norwegian Business School, prezenând raportul 2052 – A Global Forecast for the Next Forty Years a amintit posibilitatea ca umanitatea să nu supraviețuiască dacă va continua supra-consumul și focalizarea pe aspecte relevante doar pe termen scurt. De altfel, acest raport, lansat în mai 2012 este un nou document pragmatic, care atinge subiecte dificile precum miopia democrației și economiei care duce la reacții lente la problemele majore…â, prea lente pentru a putea preveni un declin global. Cât timp, la ora actuală, civilizația umană presează asupra biosferei la un nivel care întrece cu 40% bio-capacitatea acesteia, ne aflăm deci la 140%, ceea ce nu sună deloc bine. Raportul consideră că populația umană globală va atinge un maxim de 8,1 miliarde de oameni pe la 2042, dar va exista un rapid declin al fertilității urbane. Vârful de emisii de CO2 va fi la 2030, vârful de consum energetic va fi pe la 2040, GDP-ul global va atinge maximul după 2052. Stagnarea va fi cea mai relevantă în SUA, dar gradual și în China, Brazilia, Rusia, India, Africa de Sud ș.a.m.d., ceea ce va lăsa 3 miliarde de oameni în sărăcie severă.
Îl ascultam cu afirmația că, după 2040, populația umană globală va scădea – pare o afirmație destul de optimistă, dar când vezi cauzele acestei predicții. Creșterea economică globală se va stopa și “va deveni negativă”, nu ca rezultat al acțiunilor Clubului de la Roma, ci ca o consecință inevitabilă a faptului că nu mai există variante de a continua. Economia va fi mai mică decât se presupunea înainte, deoarece creșterea se va tempera drastic din lipsă de resurse, nu va mai fi posibilă din punct de vedere tehnic. Se utilizează mult mai mult țiței decât se descoperă, așadar de acum ne putem aștepta să scadă producția. O mare parte a populației umane va fi în sărăcie dramatică.
Raportul cu titlul Bankrupting Nature: Denying our Planetary Boundaries este noul volum realizat sub egida Clubului de la Roma, o carte care va fi lansată la Parlamentul European la 5 decembrie 2012. La întâlnirea de la București, Anders Wijkman vorbea despre faptul că lumea politică nu se dorește a vedea problemele ci acționează ca și cum ele nu ar exista: frustrare, negare șamd. Este o consecință a adicției la magia creșterii, la piața liberă ca valoare în sine, iar barierele ideologice sunt mari. Poate că este nevoie de crize mai dure pentru a începe să se schimbe ceva. Omul are însă și capacitatea de a face bine. “Protejați-vă capitalul natural, va fi baza pentru bunăstarea din viitor; aveți aici un tezaur…”
Prezentarea lui Ernst Ulrich von Weizsacker, Factor Five – Transforming the Global Economy amintea de “biodiversity disaster”, cât de multă infrastructură de energie regenerabilă ar trebui să existe pentru a asigura necesarul energetic al populației globale și al industriei și care ar fi impactul unei asemenea infrastructuri asupra ecosistemelor naturale. Energia regenerabilă (eoliană, microhidro etc.) poate aduce beneficii locale, dar dacă se utilizează pe spații largi, devastează ecosistemele (vezi imaginile de mai jos).
Mugur Isărescu, Guvernator al Băncii Naționale a Românei, în prezentarea The Future of the International Banking System a creionat necesitatea reformelor în sistemul bancar internațional, dar a atras atenția și asupra neadecvării unor reforme prea radicale și a supra-reglementărilor contraproductive. Prezentarea a fost foarte interesantă, o sinteză a aspectelor actuale ale sistemului financiar internațional. Cred că și asta este o lume fascinantă, dacă ești la un asemenea nivel de înțelegere a fenomenului.
Ascultând analizele și datele despre sectorul bancar/ financiar rezultă câteva idei esențiale. Industria financiară ar trebui să fie promotorul vieții economice. În Europa există circa 8.000 de bănci. În SUA și Europa există reglementări financiare care au câteva mii de pagini ca legislație de bază și câteva zeci de mii de pagini ca reglementări de detaliu. Câtă transparență este în sistem? Cine poate înțelege și implementa astfel de reglementări? Cine îl poate controla? Cât de aberant a ajuns sistemul? Tranzacțiile financiare sunt de 300 (trei sute) de ori mai mari decât valoarea produselor tranzacționate. Oare cât de mult este calcul rațional și cât se bazează pe aspecte emoționale? Tranzacții euforice cu riscuri care nu puteau fi asumate, au dus la criza economică și financiară actuală. Stabilitatea macroeconomică este pusă pe dinamită. Este necesară creșterea capacității de a evalua riscuri, de a calcula probabilități utilizând și modele matematice. Cât de mult se poate baza analiza pe teorii economice, teoretice și cât pe realitatea financiar-economică actuală? Too big to fail – când vezi câte o entitate atât de mare, încât închiderea ei ar însemna o criză de sistem cu falimente în serie la alte entități vitale? Cât de aberant a ajuns sistemul, mă întreb încă odată? Ce decizii se pot lua pentru a crea o arhitectură mai stabilă a întregului sistem? Mă întreb, cum sună: “insolvență la nivel național”? Schimbările rapide și profunde în societate rezultă din situații de criză.
Cineva a amintit la întâlnirea de la București că aceasta nu mai este economie care rezolvă problemele, ci este un casino, cu frenezie: viteza de tranzacționare a acțiunilor a ajuns atât de mare încât valoarea tranzacțiilor depășește de 14 ori GDP-ul global.
Mircea Malița a vorbit despre raportul No Limits to Learning, care analizează potențialul educației. Cândva a fost Ministru al Educației, iar acum vorbește despre acest subiect la un nivel pe care unii politruci care au ocupat mai apoi acea funcție nici nu au cum să îl înțeleagă. Povestește cu inspirație despre trecutul din Națiunile Unite, UNESCO, Clubul de la Roma, științe, experiențe de o viață. Malița zice: “Participarea și anticiparea sunt două elemente fundamentale ale învățării. De ce învață oamenii, de ce se zbat să înțeleagă mai bine? Pentru că le place. Le place!” Deja românii au introdus joaca, aspecte ludice, ca factor de reușită în procesul de învățământ; acum unde mai e plăcere în jălnicia asta de sistem de învățământ? Cineva arăta despre școala actuală cât de șubredă este dacă atât de mulți politicieni nu înțeleg dependența noastră de natură – o chestiune elementară. Educația este orientată către aplicarea unor reguli, dar nu a înțelegerii fenomenelor în profunzimea lor. Se constată nevoia de spiritualizare a educației, includerea aspectelor de etică…
Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a avut o prezentare cu titlul Science and Research for the Future. Se întreba oare câți politicieni sunt oameni de știință. Parcă Marcus Solomon a zis: “Cercetarea a devenit atât de complicată, încât nu se mai poate monitoriza progresul din domeniul biologiei celulare.”
Călin Georgescu a prezentat interesant The Big Shift, despre schimbările de atitudine necesare în Lumea aflată în criză; a amintit naivitatea umană de a crede marketingul companiilor gigant și lipsa informației complete pentru a putea înțelege influența acestora la nivel global, atât în privințe ecologice cât și sociale. Omenirea consumă resurse pentru a își alimenta lipsa de sațietate, nu doar ceea ce este necesar. Științele, științele politice și politicile nu se prea leagă între ele, fiecare se rezumă la aria lui, iar consecințele sunt vizibile. Criza hranei și criza apei va deveni o problem gravă. Câtă putere are societatea civilă? Nevoia de minți libere, cu gândire independentă, capacitate critică, apte să înțeleagă faptul că bunăstarea umană se poate realiza doar prin armonie cu Natura și nu împotriva ei.
Richard Ernst, care a primit Premiul Nobel în chimie în 1991, a prezentat An Inseparable Pair: Education and Ethics. A vorbit despre egoismul nostru nelimitat, despre aroganța umană, incompetență, erotismul banilor. Despre Adam Smith și “mâna invizibilă care reglează piețele”, când îți dai seama că mâna invizibilă nu există și nu a existat vreodată, dar pe ea se bazează teoria economică actuală. Crunt. A vorbit despre goana de azi din cercetare, mai multe articole pe unitatea de timp, și mai multe, dar direcția nu mai contează, doar goana. Despre stresul din societate, încât până și copii au nevoie de Ritalin, medicament “să poată sta locului”. Ce modele au copii și ce motivație? Azi este mai încurajată competiția decât cooperarea. O excelentă prezentare a situației din universități, care creează eventual performanță în specialitate, dar oameni lipsiți de suflet… tricouri goale pe care scrie Harvard. În schimb Barefoot College Tilonia, India, fondat de un om fără educație formală, care a învățat totul de unde a putut și a fondat acest sistem de învățământ. Fantastic de bună prezentare, se simte acel Premiu Nobel.
Sergiu Celac a prezentat Institutional and Regulatory Support for the Big Shift Towards Sustainability. Niște referințe la The End of History a lui Francis Fukuyama. Schița unui proiect de guvernare globală; despre necesitatea de upgrade al UNEP la un nivel mai ridicat. Despre un Consiliu Consultativ Științific la nivel global, care să poată ajuta deciziile politice majore. Știința are menirea de a căuta adevărul. Politica nu. Dualitatea dintre știință și politică și nevoia căutării șanselor de a lucra împreună în interesul umanității. O prezentare de o ținută extraordinară.
Au fost dezbateri despre sisteme de anticipare (nu doar de predicție), cum ar fi “The double helix of learning and work.” Ce semnificație are munca pe care o depui? În primul rând trebuie înțelese cât mai bine marile sisteme: spre exemplu la crearea de modele atmosferice, nu au fost incluse în ecuații aspecte legate de “metabolismul” pădurilor, al marilor mlaștini și a fitoplanctonului din oceane, așadar ele evident pierdeau din capacitatea de a înțelege fenomenele. A fost dezbătută recalibrarea noii economii pe baza realităților ecosistemice. Desigur, este nevoie de reforme profunde, radicale, pentru a transforma economia în ceva care este sustenabil pe termen lung și aflat deci în concordanță cu realitatea ecologică a Planetei noastre, dar mai ales este nevoie de nouă paradigmă, aptă să definească un sistem sustenabil. Un citat din Vaclav Havel, care a fost membru al Clubului de la Roma: “Environmental crisis is a crisis of the spirit.”
La început de secol 21, criza resurselor globale, consecințele sociale ale problematicilor de mediu, adâncirea faliei dintre bogați și săraci șamd au arătat cu vârf și îndesat că predicțiile Clubului de la Roma făcute în urmă cu 4 decenii au ajuns realitate… erau previzibile. Trebuie puse acele întrebări care contează, chiar dacă unele sunt destul de dureroase. Analize ale naturii problemelor globale, ale cauzelor fundamentale ale crizei sistemice, produc nevoia viziunii asupra unei noi economii sustenabile care nu degradează mediul de care depinde. Este promovată o abordare transdisciplinară pentru înțelegerea mai profundă a problemelor complexe, analiza cu perspective pe termen lung (opusă față de miopia politicianistă). Aspectele demografice, economice, cele legate de resursele naturale/ energie și capacitatea de guvernare/ management sunt privite în interrelația lor. Scenarii alternative sunt analizate și evaluate din punctul de vedere al riscurilor și oportunităților. Sunt analizate variante de soluții practice de rezolvare a problemelor apărute (sau a celor care vor apare).
Sunt dezbătute aspecte legate de direcția în care civilizația se îndreaptă, în ce tip de Lume am dori să existăm și cum putem să ne îndreptăm în acea direcție în limitele de timp aflate la dispoziție. Se analizează sărăcie și bunăstare, numere, cantități, fapte, idei, probabilități ș.a.m.d. O idee menționată la întâlnirea de la București a fost că de la “probleme globale” (gen schimbări climatice induse de om) să se treacă la “probleme universale” (gen poluare locală, eroziunea solurilor, declinul biodiversității), care sunt rezolvabile la un mod realist. Cineva a amintit că în octombrie la București este frumos să te plimbi la 30 de grade C, dar nu este normal. Este oare democrația și capitalismul capabil în formele actuale să se îndrepte către un viitor echitabil și sustenabil din punct de vedere ecologic? Care sunt valorile care stau la baza acțiunilor societății umane? Cum se poate face designul unui tip de guvernare care pune omul în centrul atenției sale?
Câțiva economiști/ finanțiști așezați pe rândul din spatele meu, oftează adânc la aspectele mai dure ale discursurilor academicienilor, savanților; când auzi afirmații de genul “goana idioată după creșterea de venituri” – știu că nu este simplu de ascultat pentru cei educați în școli economice, care nu luau în calcul aceste limite date de realitatea ecosistemică globală. Au existat oameni atât de incapabili intelectual încât credeau că nu există limite, apoi alții credeau că acestea sunt foarte îndepărtate, sau că dezvoltarea tehnologică va rezolva problemele, abordări lipsite de realism. De remarcat este că deși a existat creștere economică, problemele globale au avut tendința de accentuare, în loc să fie rezolvate. Pentru a atenua problemele, este necesară alocarea de resurse aici și acum, iar rezultatele pot fi sperate a se manifesta cândva în viitor, ceea ce nu este foarte atractiv pentru decidenți politici cu mandate pe termen limitat și scurt. Reziliența pe termen lung este contrară maximizării eficienței pe termen scurt, iar consecințele dure devin vizibile mai încolo. Atât capitalismul cât democrația au tendința să aleagă profitul imediat cel mai mare, favorizând abordarea pe termen scurt. Chiar dacă eficiența crește, totuși consumul crește și el… la cote extraordinare. Capitalismul nu poate proteja resursele, asta a devenit evident deja. A devenit evident că guvernarea cu caracteristici de miopie predispune la suprautilizarea resurselor, indiferent de consecințe. Așadar se rămâne la povești cu “decuplarea creșterii economice de consumul material”, “dezvoltare durabilă” -fantezii -. În rest sistemul merge înainte, până poate.
Trăim pe o Planetă din ce în ce mai secătuită de resurse, ca urmare a creșterii numărului de oameni și a stilului prădalnic, a hrăpăreției și lipsei de viziune privind viitorul. Se pune întrebarea, cum putem crește fericirea umană într-un sistem cu asemenea limitări? Etica și profitul sunt în direcții opuse, și suntem constrânși să găsim un compromis funcțional. Nu se observă până acum soluții populare, simple și “fancy”, așa cum zicea cineva: “I don’t like what I see”. A devenit evident că nu poate exista bunăstare umană și nici viață umană trăibilă într-o Lume afectată de probleme ecologice din ce în ce mai agravate. A devenit de actualitate dezbaterea acestor problematici cu figurile politice relevante, mințile luminate multe având Premiul Nobel, în încercarea de a înțelege funcționarea ecosferei și a civilizației și a face predicțiile care să ajute orientarea proceselor în direcția corectă. A devenit necesară o Cosmologie nouă bazată pe știință și umanism, nu pe religii aflate în contradicție între ele și rupte de realitate.
Academicieni, oameni de știință, premiați Nobel, economiști, finanțiști, politicieni, discutând despre sustenabilitate, resurse, schimbarea de paradigmă, fluxuri de investiții, educație, cercetare, etică – la un mod fascinant. Ce poți vedea aici? Frumusețe intelectuală așa cum puțini pot să o vadă, să o perceapă. Dacă l-ai vedea pe careva pe stradă, ai putea avea impresia că este “un instalator bine îmbrăcat”, dar când vorbește în acest mediu, îți dai seama că este un geniu. Creiere briliante. Prezentări fascinante, impresionante, despre situații complexe. După circa 500 de conferințe, congrese, simpozioane internaționale în variate zone ale Planetei, am senzația că această întâlnire le depășește prin calitate. A fost o conferință la un nivel intelectual extraordinar; a fost atât de bine, încât ai senzația de perfecțiune, senzația aceea că trebuie să mulțumești vieții că are și asemenea momente. Ce poate să fie mai frumos decât asta? Felicitări sincere organizatorilor care au putut aduce la București asemenea personalități – o ocazie bună să constați erudiția și sofisticarea intelectuală dusă la rang de artă… The Power of the Mind! Clubul de la Roma va avea următoarele întâlniri anuale în Canada (2013) și Mexic (2014).
Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.