Clipuri sci-fi si dezbatere climategate la Copenhaga

0

Summit-ul de la Copenhaga a debutat cu un filmulet science fiction in care copiii viitorului ii indeamna la actiune pe liderii reuniti sa dezbata problemele de climat ale planetei si cu un mesaj de intampinare din partea premierului danez Rasmussen.

Un clip video infatisand copii ai viitorului amenintati de uragane si de intinderi desertice a rulat luni, 7 decembrie, in deschiderea Conferintei ONU din capitala Danemarcei, informeaza AFP. Acesta ar fi scenariul apocaliptic al urmatoarelor decenii daca sefii de stat prezenti la discutii nu vor actiona urgent impotriva schimbarilor de climat. “Va rugam sa contribuiti la salvarea lumii”, a fost apelul unei fetite inspaimantate la finalul filmuletului.

Maratonul negocierilor aduna la un loc membrii Conventiei-cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice, rodul summit-ului din Rio, din 1992. Lista a ajuns anul acesta la 192 de natiuni, dupa alipirea Irakului si a Somaliei, care trebuie sa cada de acord asupra unor strategii eficiente de reducere a emisiilor cu gaze de sera si de pompare a sute de miliarde de dolari in vistieriile tarilor sarace cel mai expuse pericolului incalzirii globale.

“In urmatoarele doua saptamani, Copenhaga se va transforma in ‘Hopenhaga’ (n.r. – ‘hope’ insemnand speranta). La sfarsit, trebuie sa redam lumii ceea ce ne-a fost oferit noua astazi: speranta intr-un viitor mai bun”, a spus in deschiderea conferintei premierul danez, Lars Loekke Rasmussen.

Apoi, Rajendra Pachauri, mai-marele Grupului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice (IPCC), a criticat asa-numitul scandal “climategate” – spargerea si publicarea recenta a unor e-mail-uri scrise de academicienii de la Universitatea East Anglia din Marea Britanie, in care se spunea ca schimbarile de climat nu pot fi puse pe seama actiunii umane, completeaza BBC News.

Asemenea brese, s-a pronuntat Pachauri, arata ca “unii sunt in stare sa mearga intr-atat de departe incat sa comita acte ilegale, probabil pentru a discredita IPCC”. Cu toate acestea, nogociatorul saudit Mohammad Al-Sabban, care s-a impotrivit reducerii emisiilor poluante, a fost de parere ca increderea in competentele stiintifice necesare pentru tratarea problemelor de climat a fost zdruncinata de scurgerea e-mail-urilor.

Cu o zi inainte, secretarul general al Conventiei ONU, Yvo de Boer, si-a exprimat optimismul privind diminuarea masiva a poluarii cu gaze de sera pana in 2050. “Niciodata in cei 17 ani de negocieri pe teme de climat nu au fost atat de multe tari care sa-si asume angajamente”, a declarat el pentru BBC.

Africa de Sud a fost ultima tara care a facut o oferta pe aceasta tema – a promis ca va reduce cu o treime cresterea emisiilor cu dioxid de carbon in urmatorul deceniu, daca va primi o finantare mai consistenta si un ajutor sustinut din partea tarilor mai instarite.

In iulie, blocul G8 format din tarile puternic industrializate si dintr-o serie de tari in curs de dezvoltare mai mari a stabilit ca obiectiv pastrarea temperaturii globale medii la pragul de 2 grade Celsius. De cealalta parte, blocul G77 – care sustine interesele tarilor in curs de dezvoltare -, in frunte cu China, a luat in discutie o tinta mai dificila: 1,5 grade Celsius. Si asta pentru ca unele mici state insulare s-au plans ca pragul de 2 grade ar avea un impact major asupra lor, un scenariu sprijinit de delegatiile africane.

Asta ar putea reprezenta un mare obstacol in atingerea unui acord, din moment ce nici una dintre tarile industrializate nu a pus pe foaie un plan de reducere a emisiilor poluante adaptat tintei de 1,5 grade.  Uniunea Africana a amenintat ca va parasi discutiile daca natiunile bogate nu le vor ajuta pe cele sarace sa paveze drumul spre economii ecologice. La randul lor, activistii de mediu planuiesc proteste in Copenhaga si in alte parti ale lumii pentru data de 12 decembrie pentru a-i presa pe delegati sa ajunga la cea mai eficienta intelegere.

Un sondaj de opinie comandat de BBC arata ca oamenii sunt tot mai ingrijorati de pericolul incalzirii globale. 64% dintre respondenti cred ca fenomenul reprezinta o problema foarte serioasa, cu 20% mai multi decat subiectii intervievati intr-un sondaj din 1998.

Meanwhile, a new poll commissioned by the BBC suggests that public concern over climate change is growing across the world.

COPENHAGEN IN BRIEF

  • 192 countries attending talks, including about 100 heads of state
  • To discuss emissions cuts and financial measures to combat climate change
  • Danish PM urges delegates to deliver “hope for the future”
  • South Africa is the latest country to make emissions offer
  • Due to end 18 December
Updated: 13:03 GMT, 7 December

In the survey, by Globescan, 64% of people questioned said that they considered global warming a very serious problem – up 20% from a 1998 poll.

To stress the importance of the summit, 56 newspapers in 45 countries are publishing the same editorial on Monday, warning that climate change will “ravage our planet” unless action is agreed, the London-based Guardian reported.

The editorial – to be published in 20 languages – has been thrashed out by editors ahead of the Copenhagen talks, the newspaper said.

“At the deal’s heart must be a settlement between the rich world and the developing world,” the editorial says.

Environmental activists are planning to hold protests in Copenhagen and around the world on 12 December to encourage delegates to reach the strongest possible deal.

CLIMATE CHANGE GLOSSARY

Select a term from the dropdown:

Mitigation – Action that will reduce man-made climate change. This includes action to reduce greenhouse gas emissions or absorb greenhouse gases in the atmosphere.

Any agreement made at Copenhagen is intended to supplant the 1997 Kyoto Protocol on climate change, which expires in 2012.

World leaders who have pledged to attend include US President Barack Obama, UK Prime Minister Gordon Brown, French President Nicolas Sarkozy and Indian Prime Minister Manmohan Singh.

The main areas for discussion include:

  • Targets to curb greenhouse gas emissions, in particular by developed countries
  • Financial support for mitigation of and adaptation to climate change by developing countries
  • A carbon trading scheme aimed at ending the destruction of the world’s forests by 2030

Outlining his ambitions for the summit, Mr de Boer said: “I think what we will see coming out of Copenhagen is a package of decisions that define a long-term goal.

“Then, first of all, what will rich countries do to reduce their emissions. Secondly, what will major developing countries do to limit the growth of their emissions and thirdly prompt finance that will allow developing countries to adapt to the impacts of climate change.”

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger