Pelicam ne provoacă, ca în fiecare an, să mergem mai departe de filme în încercarea de a afla răspunsuri la câteva dintre întrebările ridicate în documentarele din program. Pelicam Talks din cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni cuprinde trei discuții care aprofundează teme precum schimbările climatice, gestionarea deșeurilor sau prețul naturii.
Clima și viitorul
Cercetătorii avertizează că activitatea umană afectează grav natura care se întoarce împotriva noastră prin fenomene meteo extreme. E necesar să facem tranziția către energie curată și economie circulară și armonie cu biodiversitatea. Suntem capabili? O întrebare la care vom răspunde împreună cu John Webster, regizorul documentarului Little Yellow Boots, un film emoționant despre cum putem lăsa o lume mai bună strănepoților noștri, și Corina Murafa, specialist în climă și energie, co-președinta Fundației Ashoka România, o organizație care promovează antreprenoriatul social.
Valoarea deșeurilor
Deșeurile pe care le eliminăm cu lejeritate în natură nu sunt niște gunoaie, ci niște resurse. Drumul obiectelor ieșite din uz spre groapa de gunoi e pavat cu dezinformare, lipsă de educație și incompetență. Cum schimbăm macazul? La această întrebare vom răspunde împreună cu Salvo Manzone, regizorul documentarului Trough My Rear Window, un film despre relația dintre oameni și obiectele care nu ne mai trebuie, și cu Raul Pop, specialist în managementul deșeurilor.
Prețul naturii
Natura ne oferă nenumărate beneficii fără de care viața nu ar fi posibilă. Noi considerăm că ni se cuvin și că sunt gratis, deși serviciile de mediu sunt foarte valoroase. Recunoașterea beneficiilor economice pe care ni le oferă natura este un pas în direcția corectă de protejare a mediului sau calea spre transformarea naturii într-o marfă ca oricare alta? O întrebare pentru participanții la dezbatere: Daan Veldhuizen, regizorul filmului Backlight – How Expensive is Nature, și profesorul Dan Cogălniceanu, specialist în servicii de mediu.
Dezbaterile din cadrul Pelicam Talks vor fi moderate de Diana Meseșan, jurnalistă la publicația culturală Scena9.
Fresh Perspectives, o secțiune provocatoare
Cea de-a șaptea ediție a festivalului revine cu secțiunea Fresh Perspectives, în care am selectat și de această dată șase documentare care ne pun pe gânduri:
Cizmulițele galbene / Little Yellow Boots / Tulevilla rannoilla (r. John Webster, Finlanda/Germania/Rusia/Norvegia/Letonia, 2017) pleacă de la o întrebare: Ce diferență poate să facă un singur om pe lume? Încercând să răspundă, regizorul construiește această scrisoare cinematografică pentru strănepoata lui, o fetiță care se va naște în 2060 și ale cărei cizmulițe galbene vor călca pe o planetă foarte diferită. Documentarul va fi proiectat în prezența regizorului și va fi urmat de o dezbatere.
Industria laptelui / The Milk System / Das System Milch (r. Andreas Pichler, Italia/Germania, 2017) arată tranziția de la ferme mici de familie la producția industrială a laptelui, un produs alimentar de bază în întreaga lume.
Nu fără noi! / Not without us! / Nicht Ohne Uns! (r. Sigrid Klausmann, Germania, 2016) urmărește mici eroi din întreaga lume în călătoriile lor de acasă la școală. Copiii își împărtășesc speranțele, visele și fricile cu noi, dar și modul în care văd lumea.
Viața oceanelor / Sea of Life (r. Julia Barnes, Canada, 2017) este o călătorie provocatoare printre cele mai uimitoare, dar și amenințate ecosisteme ale lumii, ghidați de experți renumiți de mediu și ajutați de filmări acvatice uluitoare.
Fereastra din spate / Through My Rear Window / La Finestra sul porcile (r. Salvo Manzone, Italia/Franța, 2017) este examinarea regizorului a relației noastre cu obiectele de consum și acumularea de gunoi care rezultă din propriile noastre acțiuni. Căutarea asta începe când regizorul se întoarce în Palermo și găsește o groapă ilegală de gunoi în fața ferestrei sale. Săturat doar să asiste la ce se întâmplă, acesta devine curios să afle mai multe despre situația gunoiului în oraș. Documentarul va fi proiectat în prezența regizorului și va fi urmat de o dezbatere.
Cât de scumpă este natura? / Backlight – How Expensive is Nature? (r. Daan Veldhuizen, Olanda, 2017) este un film despre valoarea naturii. Pentru conservarea globală a naturii este nevoie de 300 de miliarde de dolari, dar în lume sunt disponibile doar 51 de miliarde de dolari pe an. Un nou curent propune ca procesul de conservare a naturii să fie făcut într-o manieră profesională: pentru a proteja natura oamenii vor să îi dea o valoare reală.
Documentarele din cadrul competiției Fresh Perspectives vor fi jurizate de cinci adolescenți din Tulcea, coordonați de regizorul Vlad Petri.
Pelicam are loc între 21 și 24 iunie în cele cinci spații de desfășurare din Tulcea: Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Artă, Casa Avramide, Piața Civică și capingul Pelicamp, pe malul lacului Ciuperca.