O singură doză puternică de “ciupercuţe magice”, care cauzează halucinaţii şi senzaţii de transcendenţă graţie unui compus numit psilocibină, le induce consumatorilor o personalitate mai “deschisă” ce poate persista mai bine de un an sau chiar şi permanent, arată un nou studiu.
Această deschidere se referă, în lumea psihologiei, la preţuirea de noi experienţe – oamenii mai deschişi tind să aibă o imaginaţie mai cuprinzătoare şi să aprecieze emoţiile, arta şi curiozitatea. Deformarea personalităţii indusă de ciuperci este neobişnuită, spune autoarea studiului mai sus amintit, Katherine MacLean, cercetător la Johns Hopkins University School of Medicine, pentru publicaţia Livescience, pentru că personalitatea nu se schimbă foarte mult după vârsta de 25-30 de ani. La baza acestei deformări nu se află drogul în sine, continuă ea, ci experienţele mistice declanşate de psilocibină. Chiar şi după mai mulţi ani de la consum, oamenii descriu ciupercuţele drept una dintre cele mai profunde experienţe ale vieţii lor, sugerând că efectul ar putea fi permanent.
În ultimul deceniu, au început să se intensifice cercetările privind efectele halucinogenelor şi s-a constatat că unele substanţe ar putea avea utilizări medicale. LSD-ul şi psilocibina sunt analizate pentru posibila lor utilizare în tratarea anxietăţii şi a depresiei. Alte studii se axează pe folosirea psilocibinei pentru îndepărtarea dependenţei de nicotină. Iar MacLean, la rândul ei, cercetează efectele combinării psilocibinei cu meditaţia, motivată de gândul că intensificarea “deschiderii” pe care o induce substanţa – însoţită adesea de sentimente de comuniune, bucurie, respect sau pace – i-ar putea ajuta pe unii oameni să depăşească patternuri de gândire negativă. Cu toate acestea, spune ea, experimentul pe care l-a realizat nu trebuie încercat acasă – participanţii la studiu se aflau sub supraveghere strictă, bad trip-urile (experienţe negative asociate consumului de substanţe) fiind menţinute la un nivel minim, însă mulţi dintre ei au experimentat frică, anxietate şi frământări după ce au luat psilocibină.
În plus, mai spune cercetătoarea, nu se ştie încă dacă consumul nesupravegheat antrenează aceleaşi modificări în materie de deschidere precum cele observate în cadrul studiului, mai ales că participanţii erau deja persoane mai religioase şi mai deschise decât populaţia generală.
Sursa: Livescience
Puteţi citi şi:
Drogurile psihedelice sfâşie conexiunile cerebrale, dar tratează depresia
Consumator ocazional de LSD: “Primul trip a fost una dintre experienţele mele fondatoare”
2 comentarii
:))))) mai cititi despre psilocibina inainte sa va luati dupa tampenia asta de articol
Pingback: VIDEO Muzica și drogurile psihedelice | TOTB.ro - Think Outside the Box