Citizen Foundation: “Trebuie să-i facem pe oameni să uite că va veni un salvator din cer”

Cu ocazia celei de-a şasea ediţii a Galei remiilor Participării Publice, Centrul de Resurse pentru Participare Publică l-a invitat la Bucureşti pe Gunnar Grímsson, CEO-ul organizaţiei non-profit Citizens Foundation din Islanda, al cărei scop e să încurajeze cetăţenii să participe direct în guvernarea societăţii în care trăiesc. În timp ce oamenii îşi pierd încrederea în democraţie, Gunnar crede că democraţia electronică este cea mai bună şansă pe care o avem pentru a creşte participarea publicului. CEO-ul Citizens  Foundation a fost la Bucureşti să prezinte, printre altele, şi platforma web Your Priorities, un instrument folosit până acum de 500.000 de cetăţeni şi instituţii publice din mai multe ţări.  

de Ionuț Dulămiță

Acest articol a fost publicat inițial în aprilie 2015, dar date fiind mișcările sociale recente din România, am decis să-l republicăm, în eventualitatea în care ar putea constitui o sursă de inspirație pentru societatea civilă română.

Citizens Foundation a demonstrat şansa e-democraţiei în Islanda, o ţară cu 325.000 de locuitori. A început cu “Skuggaþing” (“Parlamentul fantomă”), o platformă lansată în februarie 2010, prin care cetăţenilor Islandei li s-a permis să importe toate propunerile Parlmanetului, să aleagă pe care le susţin şi cărora li se opun şi să-şi înainteze propriile propuneri. Peste 2.000 de oameni au folosit sistemul, inclusiv parlamentari, însă platforma nu a fost folosită formal de Parlament.

Succesul a venit însă odată cu platforma “Betri Reykjavík” (“Un Reykjavík mai bun”), lansată în 2010 în capitala Islandei, cu o săptămână înainte de alegerile municipale. Site-ul de e-democracy, care a încurajat participarea directă a cetăţenilor în reformarea oraşului după criza economică, s-a bucurat, de la înfiinţare, de participarea a peste 70.000 de oameni dintr-o populaţie de 120.000 de locuitori şi a fost integrat permanent în administraţia oraşului. Au fost înscrise în total 3.300 de idei, dintre care edilii au analizat 257 şi au aprobat 165 din 2011 încoace. Platforma Your Priorities este cel mai recent proiect de anvergură al organizației islandeze, fiind disponibilă la nivel global. Ea poate gestiona subiecte în dezbatere publică, combinând posibilitatea de a comenta cu cea de a prioritiza subiectele, în funcţie de votul cetăţenilor.

Gunnar Grímsson se află pe internet din 1992 şi a început să lucreze ca web designer în 1994, fiind primul webmaster comercial din Islanda. De atunci, predă interfaţă şi web design în universităţi, companii şi instituţii, iar de când cu Citizens Foundation, cutreieră lumea pentru a promova participarea publică prin mediul online. Mai jos, i-am pus câteva întrebări.

Cum a apărut Citizens Foundation?

Citizens Foundation e o organizaţie non-profit cu sediul în Reykjavík şi a fost înfiinţată ca rezultat al crizei economice şi de încredere din Islanda, din 2008. Eu şi colegul şi prietenul meu Róbert Bjarnason, suntem parteneri egali în treaba asta. El locuia în Londra şi făceam de ani buni tot felul de proiecte împreună, iar după criză am discutat ce putem face, cum ne putem folosi expertiza pentru a ajuta Islanda, pentru a încerca să găsim un sens din toată situaţia. Ne-a venit ideea să folosim instrumente electronice, online pentru a-i pune pe cetăţeni în legătură cu cei de la conducere, cu politicienii şi cu funcţionarii de stat.

Era o prăpastie mare între oameni şi administraţie, o lipsă de încredere, iar dacă vrei să repari asta, trebuie să comunici. Aşa că am creat o platformă unde oamenii îşi puteau introduce ideile şi le puteau prioritiza, pentru a afla care sunt cele mai importante idei la nivelul populaţiei. Am aplicat asta la nivel naţional, printr-un site numit “Shadow Parliament” (“Parlamentul fantomă”). Ne aşteptam să se adune repede mii de oameni, dar a durat mai multă vreme până să se întâmple asta. Aşa că, cu o săptămână înainte de alegerile municipale din Reykjavík, am lansat un site numit “Better Reykjavík” (“Un Reykjavík mai bun”) şi am oferit spaţiu fiecărui partid care candida. Erau opt care candidau atunci, de două ori mai mult decât numărul normal al partidelor islandeze. Le-am trimis tuturor un e-mail şi le-am spus acesta e un site de e-democraţie pe care îl pot folosi pentru a comunica cu alegătorii.

Doar unul dintre partide s-a înscris, Best Party. Nu ştiu dacă ai auzit de Jón Gnarr, primarul Reykjavík-ului, primarul-comediant. Era un partid-glumă, nu avea nicio agendă, doar făcea glume. Membrii lui abia îşi dăduseră seama că urmau să câştige alegerile şi că vor fi, probabil, majoritari, aşa că, evident, erau puţin panicaţi pentru că nu aveau nicio agendă. Au început să foloseasă platforma noastră şi le-au cerut simpatizanţilor să le spună ce să facă după alegeri. A funcţionat foarte bine, a existat o participare record la nivel mondial în săptămâna de dinainte şi de după alegeri. După alegeri, s-au decis să formeze o coaliţie cu social-democraţii. Asta a schimbat puţin site-ul Better Reykjavík, au fost cerute idei clare care să intre în acordul coaliţiei.

Multe dintre ideile introduse pe site au ajuns în acordul coaliţiei, unele direct, prin copy-paste, în timp ce altele au influenţat politici mai mari. Apoi [edilii]au spus că vor să folosească în continuare Better Reykjavík pentru oraş. Le-am zis cum să nu, puteţi începe chiar acum. Dar a durat un an de zile de birocraţie ca totul să funcţioneze. Din 2011, avem un acord formal cu oraşul Reykjavík, prin care primele 10 până la 15 idei de pe Better Reykjavík, una din fiecare categorie, sunt luate în cosiderare de către municipalitate. Administraţia nu e obligată să le implementeze, dar e obligată să le ia în considerare şi să răspundă pozitiv sau negativ şi să-şi justifice răspunsul. Toţi oamenii implicaţi în formularea ideii primesc un e-mail cu aceste informaţii, care sunt postate şi pe website.

Unele dintre idei au fost aprobate, bănuiesc.

Desigur. Una dintre cele mai interesante a fost interzicerea traficului pe timpul verii pe strada de shopping din Reykjavík şi transformarea ei în zonă pietonală. Alta a fost să existe o piscină deschisă 24 de ore. Piscina e ceva special în Islanda, e un ca un fel de centru comunitar. Mulţi oameni îşi dau întâlnire la piscină. Nu mai ţin minte toate ideile aprobate. În primul an de Better Reykjavík, oraşul a vrut să introducă buget participativ, prin noi. Pentru a face asta, am creat ceea s-a numit “Better Neighbourhoods” (“Cartiere mai bune”), un alt site. Acesta e axat pe bugetarea participativă. Cetăţenii introduc idei timp de trei săptămâni, după care oraşul verifică dacă ele ţin de responsabilitatea edililor, dacă sunt conforme cu normele urbanistice, dacă se încadrează în bugetele alocate pentru fiecare cartier. Ideile care trec de acest proces sunt introduse apoi într-un sistem de votare online separat, pe care l-am creat tot noi.

Cetăţenii votează ce proiecte urmează să fie executate. E vorba de proiecte mici pentru cartieriele Reykjavík-ului, cum ar fi instalarea unui semafor, construirea sau îmbunătăţirea unor terenuri de joacă sau instalarea de terenuri de folf – o combinaţie dintre frisbie şi golf, arunci frisbie-ul în nişte coşuri cum sunt cele de baschet. Graţie Better Neighbourhoods, avem cel puţin trei sau patru terenuri de folf ici-colo şi sunt folosite destul de des. Prin Better Neighbourhoods, de-a lungul a patru sesiuni câte am făcut, au fost acceptate 420 de idei. Better Reykjavík este concentrat mai mult pe influenţarea direcţiei în care se îndreaptă oraşul, pe aspecte mai mari, Better Neighbourhoods este axat pe acţiune directă în anumite cartiere.

Aceasta e partea islandeză a poveştii. De atunci, am participat la multe conferinţe şi ni s-a spus de multe ori că ce facem e uşor de făcut în Islanda, unde sunt puţini oameni şi unde toată lumea e interconectată. E adevărat, dar am ştiut dintotdeauna că nu ţine doar de o populaţie mică. Am ştiut mereu că poate funcţiona şi cu grupuri mai mari. Şi am demonstrat asta în Estonia, o ţară foarte bine racordată la internet, dar nu la fel de mică ca Islanda. În 2011, în Estonia existau multe scandaluri politice pe teme financiare. Aşa că era nevoie de iniţiative grassroots pentru îmbunătăţirea mediului legal. Am colaborat cu unii din oamenii din mişcarea grassroots din Estonia şi ne-au sunat şi ne-au întrebat dacă pot folosi “Your Priorities” (“Priorităţile voastre”).

Your Priorities e softul din spatele Better Reykjavík, fiind folosit pentru mai multe aplicaţii. Cea din Estonia se numeşte “Rahvakogu”, care înseamnă “Adunarea Populară”. Au folosit soful Your Priorities ca să căute idei pentru îmbunătăţirea legislaţiei. Au primit mii de idei și le-au ales pe cele din fruntea listei, pentru că Your Priorities e un motor de prioritizare, şi le-au discutat într-o adunare populară fizică, la care au participat circa 300 de oameni. Au folosit ideile şi argumentele pentru şi împotriva lor pentru a crea propuneri mai concrete. Preşedintele Estoniei a trimis 15 astfel de idei parlamentului, pentru că în Estonia el poate face propuneri legilsative parlamentului, iar până astăzi, şapte au fost acceptate ca legi estoniene – trei dintre ele sunt legi noi, iar patru sunt modificări ale unor legi deja existente. Una dintre cele noi prevede că dacă doar 1.000 de oameni semnează o petiţie, atunci parlamentul estonian este nevoit s-o proceseze. Acum câteva săptămâni, o astfel de petiţie s-a transformat în lege estoniană. Întâmplător, nu îmi place foarte mult legea respectivă, dar asta nu contează, pentru că eu nu sunt poporul estonian. Nu fac ce fac pentru a-mi impune propriile politici. Încerc să-i conectez pe oameni ei şi să-i îndemn să facă mai mult.

Există şi Your Priorities ca platformă de sine stătătoare, diferită de celelalte.

Da, e atât un soft, cât şi un website cu acest nume. Am creat un site Your Priorities pentru toate ţările din lume. A fost folosit în Grecia şi în Bulgaria – a fost folosit în multe ţări, dar în aceste cazuri mă refer la mii de oameni. În Grecia s-a datorat şi faptului că am făcut noi o campanie mică în timpul unei conferinţe, o campanie mică pe Facebook de vreo 300 de dolari, dar în Bulgaria nişte oameni au început s-o folosească pur şi simplu. A apărut la televizor, iar noi nici n-aveam habar de ce se întâmplă. Ştiam la acea vreme, dar am conştientizat şi mai bine după aceea că cea mai bună cale de mobilizare a oamenilor nu trebuie să aibă loc la nivel naţional. Nici măcar la nivel de oraş, decât dacă e unul foarte mic. Cea mai bună cale de a-i mobiliza e după principiul “cât mai aproape de inima ta”. La acel nivel e cel mai uşor să-i faci pe oameni activi şi e zona pe care, în general, publicul o cunoaşte mult mai bine decât cei care iau deciziile, pentru că oamenii trăiesc în acea zonă, lucrează în ea.

Când aduni înţelepciunea mai multor oameni, atunci ai şanse mai mari să obţii soluţii mai bune decât de la un birocrat sau politician care nici n-a mai călcat în acea zonă de ani de zile. Nu ne-am axat deloc pe o mobilizare la nivel naţional, ci încercăm să facem cât mai simplu cu putinţă pentru ca oamenii să folosească platforma la scară mică. Şi, recent, am început să le numim “grupuri de e-democraţie” (n.r. – cele formate pe platforma “Your Priorities”). Încercăm s-o facem mai puţin impulsivă, chiar ne gândim să renunţăm la termenul e-democraţie şi să vorbim doar de social, ca să nu-i sperii pe oameni cu termeni pe care îi consideră complicaţi. Ideea pe care o încurajăm noi e cea că, de exemplu, dacă e o problemă mică cu parcul din zona în care stai, atunci înfiinţezi un grup Your Priorities nu pentru întreg catierul, ci doar pentru acea problemă cu parcul. Faci lucruri de genul ăsta o lună, două, trei şi poate că unii vor căuta soluţii pentru a duce lucrurile mai departe.

Cum sunt organizate şi cum funcţionează aceste grupuri de e-democrație create prin Your Priorities?

E foarte simplu. Procesul de înfiinţare a unui asfel de grup e asemnător cu cel de înfiinţare a unui grup de Facebook. Trebuie să introduci numele grupului, numele tău, adresa de e-mail şi o parolă, apoi apeşi create. Le recomandăm oamenilor să folosească grupuri deschise, nu închise. Apoi începi să introduci idei pe grup şi să inviţi oameni care să te ajute la acest proces. Poţi trimite invitaţii prin intermediul sistemului, dar metoda cea mai eficientă e să postezi linkul pe Facebook şi să-i întrebi pe oameni dacă vor să ţi se alăture. Chiar încurajăm oamenii să creeze şi o Facebook like page pentru promovarea grupului. E ceva complementar, nu suntem o alternativă la Facebook. Marea provocare e să-i faci pe oameni să participe. Din păcate, nu avem o soluţie simplă pentru asta. După ce se introduc ideile, se introduc argumente pentru şi împotrivă şi oamenii votează în favoarea sau în detrimentul ideii. Poți vedea ideile şi argumentele pentru şi împotrivă fără să te înregistrezi pe grup.

Au o ierarhie, o formă de leadership?

Evident că apare un leadership informal, de partea celor care înfiinţează sau promovează grupul. Dar în interiorul grupului, nu există un lider. Există un administrator, persoana care înfiinţează grupul este administratorul ei. Noi suntem supra-administratori ai tuturor grupurilor, dar nu ne atingem niciodată de ele, decât atunci când există abuz, evident. În mare parte, grupurile sunt auto-administrate. Am avut, de exemplu, o idee pe Better Reykjavík pentru interzicerea paradei gay din Islanda. Avem una în fiecare an şi este excepţională în lume, pentru că participă şi oamenii non-gay şi e al doilea cel mai mare eveniment din Islanda. Se adună zeci de mii de oameni, mai ales dacă e frumos afară, şi toată lumea sărbătoreşte, toată lumea e gay (gay înseamnă şi vesel în engleză). Aşa că e inimaginabil să se interzică parada gay din Reykjavík.

Individul care a introdus această idee a fost însă foarte atent să o introducă în aşa fel încât să nu încalce regulile (n.r. – există un set de reguli privind drepturile omului și egalitatea tuturor). Există un sistem prin care oamenii ne pot trimite notificări legate de lucruri despre care cred că nu ar avea ce să caute acolo. Am primit imediat câteva notificări pe marginea acelei idei, ne-am uitat la ea şi am zis hai să vedem ce se întâmplă, pentru că nu vrem să fim administratori. Nu încălca regulile explicit, ci implicit. Şi, de altfel, am schimbat regulile după asta, e mai greu acum să propui astfel de lucruri. Nu ne-am atins de ea, dar în câteva minute, ideea primise atât de multe voturi negative, că a dispărut de la sine.

Dacă oamenii se plâng, se trimit trei avertizări, iar la a patra eşti banat. Asta nu s-a întâmplat până acum. Nu am fost nevoiţi niciodată să banăm un user şi foarte rar suntem nevoiţi să scoatem ceva afară. E minunat. Nu spun că am rezolvat problema trolling-ului pentru totdeauna, dar până acum nu ne-am confruntat cu cazuri de trolling de succes pe Your Prioritues. Sistemul e conceput în aşa fel…Punctele pentru şi împotrivă sunt în coloane separate, aşa că nu te poţi lua de cineva care a introdus un argument pentru sau contra. Iar argumentele sunt votate favorabil sau negativ, aşa că nu apar comentarii gen “eşti un idiot” sau “ar trebui să mori”.

Deci administraţi grupurile din întreaga lume.

Da, dar nu trebuie să facem efectiv nimic. E pe modul o dată mai verific ceva o dată pe lună.

Cum îi încurajaţi pe oameni să formeze aceste grupuri? Aveţi colaboratori care se ocupă de mobilizare?

Nu, suntem un grup foarte mic de oameni care lucrăm în acest proiect. Eu şi Robert suntem nucleul şi mai sunt 4 sau 5 oameni care mai lucrează cu noi, dar nu full time. Facem asta, [încurajăm oamenii să creeze grupuri], promovând ce facem pe Facebook, evident, vizitând ţări şi organizând workshop-uri, cum am făcut aici. Avem multe cereri, mai ales din ţări din Estul Europei, să mergem acolo sau să vină ei la noi.

Cum intră grupurile în legătură cu autorităţile?

Asta e ceva pe care, evident, fiecare grup trebuie să-l facă singur. În unele cazuri, noi facem proiecte în care sunt implicate şi autorităţile, cum ar fi în Estonia. Pe de altă parte, în Maribor, Slovenia, există, de exemplu, un proiect prin care oamenii presează autorităţile să adopte bugetarea participativă şi au folosit platforma, succesul nostru, ne-au invitat acolo la o conferinţă, au stârnit interesul media. S-au folosit mai mult de reputaţia noastră decât softul nostru pentru a pune presiune, iar noi suntem foarte OK cu asta. Înainte, autorităţile nici măcar nu vorbeau cu ei, nu le permiteau să participe la întâlniri, iar acum se pare că ar putea să obţină bugetare participativă cândva anul viitor. Totul se reduce la organizarea oamenilor şi la persistenţa lor. Noi lucrăm să facem lucrurile cât mai uşoare pentru ei.

Câte grupuri sunt până acum?

Câteva sute. Vrem să avem cât mai multe. Acesta e unul din motivele pentru care încercăm să le facem mai puţin intimidante şi mai mult în genul grupurilor de Facebook, dar mai angajate. Nu trebuie să te gândeşti la ele ca la ceva sfânt, le foloseşti şi la sfârşit te debarasezi de ele.

Care credeţi că ar fi cel mai bun mod de organizare a societăţii civile pentru a genera schimbări la scară mare?

Nu cred că există un răspuns la această întrebare. Dar dacă ar fi unul, cred că ar fi ce-i spuneam mai devreme cuiva, că cea mai mare provocare e să confrunţi apatia oamenilor şi să-i faci să-şi dea seama că cei care sunt cu adevărat la conducere sunt ei, nu autorităţile. Dacă îţi dai seama de asta şi confrunţi autorităţile cu asta, atunci lumea ar începe să se schimbe în bine destul de repede. Schimbarea de care avem nevoie trebuie să vină din interiorul fiecăruia dintre noi. Trebuie să-i facem pe oameni să uite de posibilitatea venirii din cer a unui salvator, a unui lider puternic. Ăsta e probabil cel mai urât aspect al religiilor monoteiste, pentru că te fac să crezi că există posibilitatea ca cineva să te salveze. Există o singură persoană pe lumea asta care te poate salva, iar ăla eşti tu.