Circuite de Paşte în România Rurală

1

În urmă cu un an, lansam un articol cu destinații posibile de Paști în zona rurală a României. Am decis să-l public iar, în speranța că voi da idei noi de vacanță tradițională, celor ce sunt în căutare de așa ceva. Dincolo de regiunile turistice consacrate, se află o Românie rurală cu tradiții destul de bine păstrate și cu obiective  naturale sau antropice de vizitat în perioada sărbătorilor. Am identificat cinci astfel de comune din diferite județe ale țării, despre care nu știați mare lucru.

expozitia-de-arta-a-ilenei-gratiana-pop-i35709

de Viorel Irașcu (Plecatdeacasă.net)

1. ROMÂNAȘI- ȚARA CERGILOR ȘI A LALELELOR PESTRIȚE

Plusuri
– pozitie pitorească la poalele micilor dar împăduriților munți ai Meseșului (capătul nordic al Apusenilor), situată la maxim 15 kilometri de Zalău, pe E 81;
– obiective turistice religioase: biserici de lemn pictate în satele Chichișa, Ciumârna, Păușa, Poarta Sălajului și Romita (secolele XVII-XIX);
-surs- vinsieu.ro
– sărbătorile tradiționale Maialișul (20 mai) și Fântăna lui Simion Bărnuțiu (ultima duminica din mai) și confecționare de cergi tipice meleagurilor sălăjene;
– poiana cu lalele pestrițe din satul Poarta Sălajului, plus ruinele daco-romane de la Porolisum (Moigrad) și stâncile din Grădina Zmeilor de la Gâlgăul Almașului;
– la câtiva kilometri, comuna Hida cu două conace din secolele XIX-XX și câteva biserici de lemn cu picturi interioare.
– locatia comunei pe google maps-aici.

Minusuri

– lipsa pensiunilor( cele mai apropiate sunt la Cuzăplac, Zalău sau Șimleul Silvaniei)
– drumurile comunale și judetene nemodernizate.

2. ISVERNA- ȚARA LILIACULUI ȘI A TOPLIȚELOR

Plusuri
– situată în inima Podișului Mehedinți, la poalele munților cu același nume și în apropierea Parcului Național Domogled- Valea Cernei; 15 kilometri de Baia de Aramă;
– obiective turistice: Pestera Isverna, izbucurile (izvoarele carstice) numite aici toplițe sau boloboroase sau nări, cheile Coșuștei și bisericile de lemn din satele Seliștea și Turtaba.
– crângurile sau șleaurile de liliac sălbatic situate în apropierea comunei; lângă această localitatese află comuna Ponoarele unde găsiți Podul lui Dumnezeu, singurul pod natural peste care trece o șosea.
– locatia pe hartă- aici.

Minusuri

– acces dificil din drumul județean care leagă Baia de Aramă de Drobeta turnu Severin.
– lipsa pensiunilor (cea mai apropiata este la Baia de Aramă)

3. PIETROASA- ȚARA CASCADELOR ȘI A PEȘTERILOR

Plusuri
– o poziție excelentă, în partea de vest a Munților Bihorului, cu acces auto din drumul național E 79, Beiuș- Vașcău; cunoscuta datorită satului Chișcău unde se află Peștera Urșilor;
– comuna în sine are și alte atracții: cea mai mare cascadă din Apuseni- Săritoarea Bohodeiului, cu o cădere de 80 de metri, pe care am avut ocazia să o văd acum doi ani, link către articol AICI; acces spre zona salbatică și spectaculoasă a Cetăților Ponorului, Platoului Padiș și a Cetăților Rădesei;
– tradiții și obiceiuri bihorene  legate de confectionarea de țesături populare, și joagare acționate de apă;
– pensiuni numeroase în zona Chișcău și cabane în zona platoului Padiș, către care drumul este amenajat;
-locația cascadei și a comunei- AICI;

Minusuri

– lipsa indicatoarelor către Cascada Bohodei și ceva probleme cu marcajele turistice;

4. MURIGHIOL- ȚARA GÂRLELOR VIOLET

Plusuri

– numele dat de turci vine de la muri= violet și ghiol care înseamnă baltă, lac; situat în extremitatea sudică a Deltei, pe brațul Sfântu Gheorghe, dar pe partea Podișului Dobrogei; așadar de o parte stepa uscată și mărăcinoasă iar de cealaltă imensitatea gârlelor cu coloniile de cuibărit de la Uzlina, Marchelu, Plopu, Tatanir și Murighiol;
– alt obiectiv turistic este cetatea romano-bizantină Halmirys din secolele IV-V, situată pe teritoriul satului Dunavățu de Sus, în satul Dunavățu de Jos există un un centru de artă populară dobrogeană.
– singura insula de pe lacul Razim, Popina( 48 de metri) este declarată rezervație de călifari roșii, iar accesul se face din satul Sarinasuf;
– drumul Tulcea- Mahmudia- Dunavăț este în stare relativ buna iar numărul de pensiuni și complexe turistice este foarte mare, detalii- AICI;

– din Murighiol se pot închiria bărci sau șalupe pentru drumeții pe apă, pescuit, bird-watching și chiar înnoptări pe brațul Sfântu Gheorghe sau pe Canalul Central, care comunica cu lacul Razim.

-locație AICI;

Minusuri

– prețurile la cazare și masă sunt mai mari decât în alte zone, din cauza accesului dificil, lucru neadevărat pentru că există drum asfaltat de la Tulcea; acest element se verifică pentru zonele din interiorul deltei și nu de la marginea ei.

5. BOZIORU- ȚARA BISERICUȚELOR ÎN STÂNCĂ

Plusuri

– o comună cu vreo trei sate, situată în zona de interferență subcarpato-carpatică, de la Curbură; pe drumul comunal 230L care face legătura între Buzau-Berca- Gura Teghii, la 45 de kilometri de resedința de județ;
– atractiile turistice, dincolo de peisajul deluros cu păduri de amestec, este dat de mulțimea bisericilor și schiturilor săpate în stânca dealurilor subcarpatice: asezările monastice din satul Nucu, mânăstirea Sf. Gheorghe, ctitoria lui Mihai Viteazu, bisericile în stâncă Peștera lui Iosif, Fundătura, Schitul lui Agaton, Peștera lui Dionisie Torcătorul, Biserica Piatra Găurită.
– toate sunt sapate de monahi sihaștri, începand cu anii 1500, în gresia calcaroasă a dealurilor.

-locația- aici.


Minusuri

– accesul dificil pe drumurile comunale nemodernizate și puținele pensiuni, singura unitate de cazare din zonă, găsită pe net- AICI; exista pensiuni și la Gura Teghii și la Berca( una de patru stele o recomand cu plăcere).

Acest articol a fost preluat de pe site-ul Plecatdeacasă.net.


Un comentariu

  1. Pingback: semnalplus.ro » Circuite de Paști în România Rurală

Leave A Reply