Ciocolata poate subţia silueta

1

După ce am aflat că popcornul este înţesat cu antioxidanţi, acum aflăm că oamenii care consumă ciocolată regulat au tendinţa să fie mai slabi. La această concluzie s-a ajuns în urma unui studiu efectuat pe aproape 1 000 de persoane, în care au fost analizate regimul alimentar, aportul de calorii şi indicele de masă corporală.

 

 

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, San Diego, au aflat că persoanele care au mâncat ciocolată de câteva ori pe săptămână erau, în medie, mai zvelţi decât cei care o consumau ocazional, scrie BBC News. Deşi ciocolata este plină de calorii, ea pare să conţină, în mod paradoxal, şi ingrediente care pot favoriza pierderea în greutate (mai exact, un tip de antioxidanţi numiţi catechine), au observat cercetătorii americani.

Chiar dacă a sporit aportul caloric, consumul regulat de ciocolată a fost asociat în cadrul studiului cu un indice de masă corporală mai scăzut decât în cazul celui ocazional.

Potrivit cercetătorilor, această legătură a persistat şi atunci când a fost luată în calcul doza de exerciţii fizice. Se pare că nu contează cantitatea consumată, ci frecvenţa cu care este consumată ciocolata. “Rezultatele noastre se adaugă unui volum tot mai mare de informaţii care susţin că nu doar numărul caloriilor, ci şi compoziţia lor contează în stabilirea impactului lor asupra greutăţii”, spune dr. Beatrice Golomb, autorul principal al studiului.

Alte studii au sugerat că ciocolata este bună pentru inimă, că produce shimbări pozitive privind tensiunea arterială, sensibilitatea la insulină sau nivelul de colesterol sau că cea neagră conţine antioxidanţi care combat compuşii chimici instabili care ne atacă celulele.


Un comentariu

  1. Pingback: De ce ne place atât de mult ciocolata | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger