Cinteza de munte tibetană, redescoperită după 80 de ani

0

A fost considerată dispărută timp de 80 de ani, dar iată că cinteza de munte din Tibet (Sillem’s Mountain Finch) a fost redescoperită, din întâmplare, pe un platou muntos, de către un fotograf – călător, consemnat să stea în tabăra de pe platou din cauza unei intoxicaţii alimentare.

 

Cinteza de munte Sillem a fost o enigmă pentru biologi încă de la descoperirea ei, în 1929; nu a fost identificată ca specie distinctă până în anul 1992, dar nici nu a mai fost văzută în libertate de 80 de ani. În 1929, două exemplare de cinteză au fost prinse de către ornitologul olandez Jerome Alexander Sillem, în timpul unei expediţii pe muntele Karakoram. În prezent, regiunea este în mijlocul disputelor teritoriale de graniţă dintre China, India şi Pakistan, drept urmare, un teritoriu inaccesibil specialiştilor în păsări. Exemplarele capturate în 1929 au fost iniţial etichetate ca fiind o ramură a cintezei de munte Brandt (Leucosticte brandti). Însă, în 1992, un alt ornitolog olandez, Kees Roselaar, a redeschis „cazul” lor şi a demonstrat că este vorba de o specie diferită, de sine stătătoare în lumea cintezelor. Specia a primit numele Leucosticte sillemi, după ornitologul care a descoperit iniţial păsările (Alexander Sillem).

Însă până în luna iunie a acestui an nu a mai fost zărit sau găsit vreun exemplar din această specie. În iunie, un fotograf francez, Yann Muzika, care a suferit o intoxicaţie alimentară şi nu a putut părăsi tabăra montană în care se afla, a dat peste o astfel de cinteză în valea Yenigou din provincia Qinghai din China. El se afla într-o plimbare, cu aparatul foto după el şi a fotografiat mai multe păsări, între care şi una care îi era complet necunoscută, dar care i s-a părut că semăna cu cinteza de munte Brandt. După ce s-a întors din călătoria lui, fotograful a trimis pozele cu pasărea neidentificată unor specialişti de la Oriental Bird Images database. Aceştia au realizat că este vorba de cinteza Sillem, regăsită după 80 de ani; fotografia ei este dovada faptului că specia nu a dispărut, aşa cum se temeau ornitologii. Pasărea fotografiată de Muzika se afla la 1.500 de kilometri distanţă faţă de locul unde au fost găsite păsările în 1929 (înspre est).

 

Sursa şi mai multe detalii: BBC Environment

Foto: BBC


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger