Cine vrea o civizilație portabilă ce plutește pe ocean?

1

Cum se poate construi de la zero o nouă civilizație, cu structură economică, politică și legală proprie, de dimensiunea Insulei Manhattan din New York, care să poată fi mutată dintr-o parte în alta a globului și să plutească pe suprafața oceanului? O lume independentă energetic, fără bani fizici, cu micro-democrație și cu un guvern virtual? Aflați în cele ce urmează. La nivel legal, Convenția ONU asupra Legii Mărilor nu ar împiedica un asemenea proiect, iar dotările tehnologice ale secolului XXI par să nu stea nici ele în calea sa.

Antreprenorul britanic Benjamin Peter Bernard Way, care locuiește în prezent în SUA și care este cel mai bine cunoscut pentru strângerea a peste 28 de milioane de euro pentru un proiect online de comparare a tehnologiilor (Pulsar), a venit cu o nouă idee pentru care speră să obțină finanțare prin intermediul platformei Kickstarter, destinată finanțării proiectelor creative. Nu mai e vorba însă de business online, ci de un proiect care pare utopic la prima vedere: conceperea unei insule portabile de dimensiunea Manhattanului care să găzduiască o civilizație nouă, construită de la zero, nu o extensie a vreunei țări, cu un model propriu de organziare economică și politică. „Arc Island va fi cel mai mare proiect de inginerie civilă din istorie de construire a unei întregi structuri plutitoare de dimensiunea Manhattanului care poate fi mutată în diferite locuri ale lumii”, anunță antreprenorul britanic. Implicațiile științifice, economice, sociale și tehnologice ar fi uriașe, continuă el.

Proiectul postat pe Kickstarter cere doar 50.000 de dolari, ceea ce evident nu este suficient pentru construirea acestei insule, însă Way explică: „Cu cei 50.000 de dolari pe care sperăm să-i adunăm în această fază vrem să atragem talentul ingineresc și arhitectural necesar pentru fixarea fundamentelor proiectului, iar în urma canalizării relațiilor, contactelor și partenerilor, sper să obțin de 10 ori această sumă”. Way spune că încearcă să atragă comunități în cadrul acestui proiect, și asta pentru că, se pronunță el, „această idee și civilizația nu pot fi deținute de o singură personană sau corporație”. Câteva dintre conceptele ce ar urma să fie puse în practică pe insula portabilă ar fi: independeță energetică deplină, lipsa banilor fizici, micro-democrație, guvern virtual, tarif forfetar. La nivel legal nu par să existe restricții privind implementarea proiectului. Potrivit Convenției ONU asupra Legii Mărilor, insula s-ar putea apropia la o distanță de 24 de mile nautice de orice țară.

Citiți și:

FOTO: Sculpturile subacvatice folosite ca recifuri artificiale

Tags:



Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger