Cine se luptă cu mafia imobiliară din București

3

Acum șapte ani era doar un cetățean obișnuit care privea de la balconul apartamentului său cum sunt scoși arbori din Parcul Copiilor cu macaraua. S-a alarmant, a început să investigheze, i-a mobilizat pe locuitorii din zonă și a oprit construcția unui campus universitar în parc. Astfel și-a început Dan Trifu cariera de apărător al spațiilor verzi și al patrimoniului, învățând fiecare virgulă din legislație, pentru a nu fi păcălit în confruntările cu Primăria și cu investitorii.

 

 

de Roxana Bucată

 

Vorbește ca un avocat, deși este inginer, iar banii pentru a susține  luptele din tribunale, care durează ani buni, vin din propriul buzunar. Dan Trifu este vicepreședinte al asociației Eco-Civica, cea care, alături de Salvați Bucureștiul, este implicată în cele mai mule procese împotriva mafiei imobiliare din București. Cel mai recent succes este oprirea construcției unui bulevard cu șase benzi prin pădurea Băneasa.

 

TOTB: Ați reușit să opriți construcția unui bulevard cu șase benzi prin pădurea Băneasa. Care este povestea acestui proiect?

Dan Trifu: Ansamblul Greenfield este înconjurat pe trei laturi de pădurea Băneasa și pe o latură de centură. Accesul la acest ansamblu de blocuri și vile se făcea prin strada Teișan, din șoseaua București-Ploiești, înainte de podul Otopeni. Prin 2002-2003, Primăria Generală inițiază un PUZ ( plan urbanistic zonal, n.r.) prin care oferea acces la platforma comercială Băneasa direct din centură, astfel că varianta adoptată atunci de Primărie a fost să creeze acest bulevard cu șase benzi prin pădurea Băneasa. Cei de la Greenfield, care suntem convinși că aveau informații certe despre acest plan și chiar au lucrat mână în mână cu Primăria Capitalei, au abandonat ideea de a face acces propriu și au vrut să facă acest bulevard cu șase benzi, prevăzut de Primăria Capitalei. Până la urmă, am început să ne judecăm, iar proiectul a fost respins prin decizie definitivă și irevocabilă.

În timpul procesului, am întrebat dacă există vreun aviz de la autoritatea silvică prin care să li se permită un bulevard cu șase benzi prin pădurea Băneasa și dacă la baza adoptării acestui PUZ au avut acest aviz. Prin acest bulevard se voia crearea unei legături între zona comercială Băneasa și acest ansamblu Greenfield, ceea ce ar fi costat cam 2 hectare de pădure defrișate. În momentul intrării noastre în proces, Primăria și dezvoltatorii se judecau pentru anularea în totalitate a PUZ-ului Greenfield, care includea și acest bulevard cu șase benzi. Apărarea lor a introdus o excepție de neconstituționalitate a ordinului ministrului mediului privind amenajamentul din zona respectivă — asta înseamnă un plan de management. Prin ordinul respectiv, ministrul mediului spunea că este drum forestier catalogat ca atare. Fiind planul de management avizat conform legii, nu poți să schimbi destinația drumului forestier. Noi am explicat că autoritatea locală trebuie să se supună autorității centrale. Nu poți veni cu un plan urbanistic care încalcă o lege centrală. Soluția a fost clară, se respinge neconstituționalitatea, astfel că a rămas valabil ca drum forestier, dispărând bulevardul. Greenfield a făcut recurs și așteptăm termenul, să ne judecăm din nou.

Dumneavoastră ați contestat investiția de la început. Ce motive ați avut?

La vremea aia, ne-am opus investiției pentru că nu aveau utilități (nici acum nu au), iar evacuarea apelor uzate se face printr-o stație de epurare. Este inadmisibil ca pe teritoriul unui oraș să mai faci bazine vidanjabile sau tot felul de alte evacuări, lucru care contravine și angajamentelor noastre europene până în 2017 privind canalizarea. Iar la noi mai rău se procedează.

Am început investigațiile și am aflat că Greenfield prezentase fals documentația, nu avea avizul Oficiului de Cadastru, obligatoriu pentru inițierea PUZ, iar Primăria Capitalei încălcase legea flagrant, nesolicitând avizul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI). De fapt, știau că terenul nu era în totalitate al investitorului. Stația de epurare și bazinul de retenție, care era un lac de suprafață, se aflau pe terenul unor proprietari particulari sau în imediata vecinătate. Din cauza PUZ-ului și a distanței minime care trebuie respectată, ei nu mai pot construi.  Am analizat această problemă în profunzime și am constatat că mințiseră cu nerușinare. Există HG 1076 / 2004 care reglementează din punct de vedere al mediului planurile și programele, potrivit căreia orice modificare a planurilor și programelor duce la reevaluarea lor. Ca atare, trebuia ca acest plan să fie reevaluat. Primăria Capitalei, văzând că mai multe persoane și-au dat seama de șmecheria care se întâmpla acolo, a anulat în parte PUZ-ul Greenfield.  Dar anularea nu repara prejudiciul adus mediului. De aici a pornit toată tevatura – în momentul în care am văzut aceste încălcări ale legii, am intrat și noi în procese.

 

 

Un alt proces în care sunteți implicați este cel pentru anularea PUZ-ului Greenfield. Ce consecințe ar avea anularea lui?

Acum se judecă și dosarul privind anularea în totalitate a PUZ-ului Greenfield între Primăria Capitalei și Greenfield. Acolo deja sunt edificate construcții, locuiesc oameni. Ar fi o situație similară cu a catedralei Sf. Iosif – ar trebui să demolăm și să refacem întreg proiectul. Noi vrem să obligăm Greenfield să aducă utilități în zonă, ca să dispară stația de epurare și iazul decantor, care miros foarte rău. Oamenii care au cumpărat au fost de bună credință, dar ar fi trebuit să știe de aceste probleme: nu te duci să-ți cumperi o casă în Băneasa ca în comuna Vidra. Chiar dacă nu reușim anularea PUZ-ului, tebuie deschisă acțiune specială, să-i obligăm să renunțe la stația de epurare care prezintă mai multe pericole, întrucât bazinul decantor este lac de suprafață, iar dacă se defectează stația de epurare sau se revarsă din cauza vremii imprevizibile, totul devine un WV public enorm.  De asemenea, se pot produce scurgeri care afectează fauna din pădure. Legea interzice amenajarea unei stații de epurare în vecinătatea pădurii, într-o capitală europeană. Regulamentul general de urbanism spune clar că autorizarea construcțiilor se face doar în prezența utilităților. Dacă Primăria poate aduce utilități și este interesată, OK. Dacă nu, întreabă investitorul – poți aduce utilități? În lipsa înțelegerii, nu se autorizează.  Ansamblul s-a construit totuși prin influențe politice și materiale, sunt oameni importanți care au case acolo. Era un proiect foarte ușor de refuzat din punct de vedere legislativ.

Eco-Civica este implicată în mai multe procese prin care încearcă să salveze spații verzi și monumente de la distrugere. Care sunt acestea?

Avem două procese cu Bucur Obor. Acolo s-a realizat un contract, în parteneriat public-privat, prin care dl. Puiu Popoviciu a primit 4 hectare de teren pe care să-și facă tot ce vrea, inclusiv un mall în parcul Păsărari, lipit de magazinul Obor. Dumnealor au prezentat un plan urbanistic prin care voiau mall în parc și le-am spus că legislația interzice acest lucru. Până la urmă, acest PUZ a fot anulat de prefect, iar la Agenția de Mediu am arătat că terenul e V1 (parc) în PUG. Văzând că PUZ-ul nu poate să treacă, s-au apucat să facă un plan urbanistic de detaliu (PUD) la sector, care pe atunci nu se aviza la Primăria Generală. Înlocuind PUG-ul cu PUD, ceea ce legea interzice categoric, au făcut acest contract. Din 2007 ne judecăm. În primă fază am reușit oprirea mall-ului și am retezat două etaje din așa-zisa noua piață care trebuie să aibă P+4. Acum, dl. Popoviciu dorește edificarea altor construcții și continuarea mall-ului, iar noi vrem să arătăm instanței că acest contract de parteneriat public-privat este ilegal, pentru că piața este domeniu public și monument istoric și parcul este la rândul lui domeniu public, ca atare nu poți atribui unei investiții private un parc. Ne judecăm cu Primăria Sector 2 și cu SC Market Obor SRL, societatea d-lui Popoviciu.

Mai avem proces cu Parcul Poligrafiei, care este V1(parc) în PUG, retrocedat și cumpărat de familia Cherecheș, care cumpără mai multe terenuri și inclusiv drepturile pentru proprietăți aflate în litigiu și care vrea să edifice câteva blocuri în parcul respectiv. Sunt la fază PUZ, iar familia Chrecheș dorește o decizie a instanței care să oblige Primăria să emită un nou aviz de urbanism și să-i dea voie să construiască în parc ce dorește.

 

trifu

Niculae Rădulescu-Dobrogea, președinte Eco Civica (stânga) și Dan Trifu (dreapta)

 

Avem proces și cu Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi, din cauza autostrăzii București-Brașov, care trece prin sit Natura 2000. S-au defrișat vreo 5 hectare din situl respectiv, separând o bucată de pădure de trupul-mamă, ca să treacă autostrada prin ea, deși se putea ocoli. În acordul de mediu, se stipulează că toate condițiile de mediu trebuie îndeplinite înainte de începerea lucrărilor. Printre condiții era și compensarea tăierilor cu 29 de hectare la limita ariei protejate, pentru a reface habitatul. Procesul este pentru respectarea acordului de mediu și îndeplinirea celorlalte condiții printre care tunelurile de comunicații între cele două sectoare de pădure.

Acum pregătim documentația pentru Transalpina, care a fost construită fără acord de mediu, în arie protejată Natura 2000. Când am rugat Garda de Mediu să verifice, nici lor nu le-a venit să creadă. Controalele au fost foarte clare – toate lucrările au fost făcute ilegal, cu afectarea foarte gravă a mediului. Am constatat că nu mai existau capre negre, iar accesul la vânarea lor a devenit foarte facilă. Executantul este Nelu Iordache, care se află deja în pușcărie, din cauza deturnărilor de fonduri europene cu Blue Air.

În București, mai suntem intervenienți alături de Primăria Capitalei, împreună cu Salvați Bucureștiul, pentru salvarea zonei Lahovari, zonă protejată printr-un grad maxim de protecție. Este un investitor care vrea un P+7 sau 8 etaje, care afectează și spațiul verde și modifică coeficienții urbanistici în sus. Ne judecăm și cu Casa Radio, de la Eroilor, unde se dorește un mall în zonă V1 (parc) și V4 (cursul Dâmboviței). Au defrișat în mod ilegal aproape 400 de arbori de pe amplasament, au spart clădirea în două, deși e prevăzut în avizul de urbanism că nu se vor afecta fațadele clădirii. Se doresc construcții de 30 de etaje și o roată ca la Londra, dar sunt foarte apropiate de casele protejate de pe Cotroceni. Sunt ani de zile de când ne judecăm acolo.

Parcul Tineretului din Capitală este un caz special și pentru care vă judecați de ani buni, de asemenea. Ce se întâmplă acolo?

Am fost de partea Primăriei Generale în Parcul Tineretului, unde Mărioara Micșunescu deține 2 hctare de teren. În parc, au avut loc retrocedări, dar loturile erau foarte mici, de 250, 300, 400 metri pătrați, și nu se putea construi nimic, pentru că era parc. Ea a cumpărat mai multe parcele și, mână în mână cu Primăria Generală, a obținut o hotărâre ca acest teren să i se dea în zona rezervată retrocedărilor, o altă invenție a Primăriei. A primit practic cadou la marginea parcului echivalentul suprafeței pe care a cumpărat-o în mai multe parcele în parc. Deși n-a avut vreodată teren acolo, dl. primar Videanu i le-a dat. Apoi, d-na Micșunescu a vrut să-și promoveze PUZ-ul, n-a reușit și s-a apucat să facă un PUD la sector. A fost avizat un P+4, iar în momentul ăla, locatarii, noi și asociația EcoAssist am început să ne judecăm cu ei. D-na Mișcunescu a dat în judecată Primăria Sectorului 4, pentru a obține autorizație de construire, Primăria nu s-a apărat, nici nu a anunțat că a fost chemată în instanță, și doamna primește autorizație de construire în parc. Noi am făcut adresă oficială Direcției de Mediu din Primăria Capitalei și Comisiei de Ecologie, prin care cerem să nu elibereze aviz de defrișare, pentru că PUZ-ul Tineretului și-a pierdut valabilitatea, iar terenul revine la funcțiunea din PUG, iar în PUG este V1.

În octombrie 2005 s-a avizat PUZ Parcul Tineretului, iar în decembrie, pe 22, în ajunul Crăciunului, când nimeni nu avea habar, Primăria se adună în Consiliu și adoptă o nouă hotărâre privind planul urbanistic al parcului Tineretului, prin care modificau 20 de hectare de spațiu verde în zone construibile, iar acest teren era rezervă de retrocedare. Așa am pierdut până acum 20 și ceva de hectare. Acesta era caz penal cu efecte deosebit de grave, trebuia să existe multe condamnări.

 

baneasa

 

Care este principala cauză a acestor distrugeri de mediu și de patrimoniu?

Planul Urbanistic General din 2000 a fost cea mai mare tragedie care s-a abătut asupra Bucureștiului, cel mai mare abuz pe care l-am văzut într-un plan vreodată. Prin acest PUG, au fost afectate zone întinse de parcuri, cum ar fi Parcul Izvor, jumătate din el fiind zonă construibilă, Parcul Copiilor, jumătate fiind, de asenenea, zonă construibilă, Parcul IOR, din care jumătate, care este retrocedată, a fost lăsată construibilă intenționat. Ce autoritate se putea gândi să lase zone construibile în câte o jumătate de parc? În Prisaca Dornei, în spatele policlinicii Titan, am pierdut 6 hectare. Acolo era cea mai frumoasă plantație de tuia din București. Acum sunt vile, iar cetățenii se plimbă cu căruciorul pe aleile ălora care se duc acasă. Am pierdut toate pepinierele Bucureștiului, au fost trecute în zone construibile, iar acum autoritățile cumpără puieți din Italia, la un preț de șase ori mai mare. Zona pădurii Băneasa, zona Jandarmeriei, a fost toată trecută din fond forestier în zonă construibilă și deja acolo sunt ansambluri edificate, inclusiv unul al lui Țiriac, care s-a așezat chiar în mijlocul pădurii. Au instituit fâșii de protecție forestieră, unde n-au plantat nici măcar un metru. Cred că atunci am pierdut în jur de 1.000 de hectare de spații verzi. În plus, au trecut pădure în intravilan. Normele europene spun clar că, în calculul spațiului verde pe cap de locuitor, se consideră doar zonele verzi cu acces nelimitat, adică doar parcurile. Dar dacă am retrocedat parcul, acum el e cu acces limitat și, ca atare, el nu trebuie să mai fie luat în calcul, așa că autoritățile, deși ei au luat tot ce au putut, tot n-au ajuns la standardul cerut.

PUG-ul din 2000 a fost special conceput pentru mafia imobiliară. După aceea, a apărut la Primărie exact cine trebuie  și s-a întâmplat toată această nenorocire. Până în 2000, nu existau clădiri așa numeroase, n-au îndrăznit niciodată să intre în parcuri sau să afecteze zone monument. Din 2000 însă, praful s-a ales. Sunt oameni cu potență financiară foarte mare, care nu au ce face cu banii, iar unii construiesc chiar și aiurea, fără să aibă certitudinea că vor vinde sau închiria spațiile respective. Criza i-a oprit, nemaiavând cui să valorifice aceste suprafețe. Acum este momentul pentru ca o autoritate lucidă să înceapă să cumpere. Să începem să recuperăm zonele acestea verzi și afectate. Dar n-avem și n-am avut niciodată o primărie sănătoasă la cap.

Cât de implicați sunt cetățenii din aceste zone?

Există o regulă în România și mai ales în zona extra-carpatică: până oamenii nu sunt ei afectați direct, nu reacționează. Am pățit așa în toate zonele: Prisaca Dornei, Tineretului, IOR. Toți cetățenii, când văd că li se defrișează pomii din față, încep să sune și să se implice. Le-am zis celor de la IOR –  unde noi avem proces din 2003, în tot acest timp solicitând ajutorul locatarilor, fără să primim vreun răspuns. Acum însă, după ce a pus primăria plăcuțele cu teren retrocedat, au sărit toți ca arși. Dacă noi v-am arătat documente din 2005, ei se trezesc abia acum. Și asta e bine, că s-au trezit măcar, ne cheamă, ne întreabă ce au de făcut, dacă vrem să mergem de partea lor. Încercăm  să facem o bază de date cu acești oameni, pentru ca în momentul în care și în alte zone sunt probleme similare cu ale lor, și dumnealor să ia atitudine. Au început să învețe ce înseamnă indolența, indiferența pentru că te trezești că ai o căsuță și vine unu’ și îți plantează un bloc cu 17 etaje alături, pentru că tu n-ai luat atitudine. Și, invariabil există răspunsul ”Ce să faci, dom’le, cu mafia asta, oricum n-avem noi nicio putere. Degeaba li se explică faptul că sunt banii lor la mijloc și că autoritatea trebuie să facă ce spun ei.


3 comentarii

    • Cred ca nu s a rezolvat nimic. Am fost si en in Greenfield acum 2 saptamani, am vazut apartament cu 2 si 3 camera, dar ca am intrebat o pe reprezentanta lor de utilitati, de legalitatea drumului ce vine de la gradina zoological, a cam inceput sa strambe din nas. A ramas ca ma suna sa mi propuna niste variante de finantare, dar nu a revenit. Cred ca isi imagineaza ca te duci cu sacosa de bani, nu intrebi nimic si te muti in aceeasi zi.

      Mi au placut f mult apartamentele, blocurie din Salcamilor, doar ca daca cei de la ROMSILVA vor decide sa inchida drumul dinspre Zoo, va fi aiurea cu transportul pe DN1.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger