Şi urşii se împuşcă, nu-i aşa?

3

Cine ne ucide urşii? Aparent, oricine deţine o puşcă, un permis de vânătoare şi câteva mii de euro. În realitate, indiferenţa noastră, de la autorităţi la omul de pe stradă. Indolenţa noastră. Neaplicarea legilor existente, lipsa unor legi mai dure. Prostia. Lipsa educaţiei de mediu. Lipsa de respect pentru viaţa de lângă noi, indiferent de forma sub care există. Mai adăugaţi şi voi, că lista nu se rezumă la atât. Cazul “ursul românesc vânat pe Facebook de străini” a tulburat săptămâna trecută realitatea virtuală a României. Furtună într-un pahar cu apă, au descoperit unele media, după investigaţii.

 

 

Avem alte probleme, mai grave decât ursul brun, care oricum se împuşcă în fiecare an, ca să nu depăşească o anumită cotă de populaţie şi să devină un pericol. Da, în România urşii se împuşcă. Cât încă îi mai avem. Când nu îi vom mai avea, la fel ca alte ţări care i-au împuşcat, controlat sau nu, vom împuşca alte specii, la rând, pentru că vânătoarea este „o tradiţie” cu care ne mândrim. Atât de tare ne place, încât o practicăm şi când e voie, şi când nu e voie, şi pe specii ocrotite de lege, şi pe celelalte, şi cu puşca, şi cu hăitaşii, şi prin orice metode ingenioase care ne vin în cap. Cine stă să mai tragă linie între vânătoare legală şi braconaj? Săptămâna trecută, pe contul de Facebook al unui scoţian al cărui nume a devenit, între timp, irelevant, a apărut o ofertă de vânătoare de urs brun în România, cu „trofeul garantat”, contra unei sume de 4.500 de euro. Indignarea pornită în mediul virtual a ajuns şi în media, şi pe bloguri – de altfel, şi TOTB a preluat un material de pe blogul aronet.ro, referitor la subiect. Am încercat să dăm de scoţianul aflat în spatele ofertei, însă mesajele trimise pe Facebook, respectiv pe adresa email oferită drept contact, au rămas fără răspuns până acum. De altfel, la o zi după valul de indignare provocat, contul scoţianului a dispărut de pe Facebook. Hotnews a primit, totuşi, un răspuns de pe adresa [email protected], pe care îl puteţi citi în acest articol, dat în bătaie de joc; discuţii generate pe forumuri specializate au dus la concluzia că totul ar fi fost, de fapt, o „dumă” de internet, o înşelătorie (inclusiv fotografia care promova oferta fiind făcută la o vânătoare în Alaska, nu la noi). La rândul său, publicaţia Adevărul a scris că anunţul era fals şi cel care l-a postat a vrut să râdă de români.

Lumea virtuală este plină de capcane, informaţiile sunt, de fapt, greu de verificat. În fond, este foarte simplu să spui că ai vrut să faci un experiment ca să acoperi o realitate, când vezi ce reacţii generează, după cum este foarte simplu să te foloseşti de o realitate ca să generezi un experiment, fie şi numai pentru amuzamentul tău. Oricare dintre variante este posibilă. Dacă scoţianul în cauză aduce sau nu vânători în România, dacă a vrut să facă o farsă, dacă s-a distrat sau nu pe seama campaniilor pornite pe Facebook pentru salvarea ursului brun… teoriile conspiraţiei se pot dezvolta liniştite mai departe. Realitatea este că, la o simplă căutare pe internet, ofertele de vânătoare în România, nu numai la urs brun, sunt foarte multe. Dar ursul este prezentat drept marele trofeu, „cireaşa de pe tort” a unei partide de vânătoare „excepţionale” în România. Iată câteva exemple, găsite doar pe prima pagină a unei căutări Google:

Hunter Company

„Urşii cauzează probleme oamenilor din satele din Munţii Carpaţi. În Carpaţi, vânătoare cu hăitaşi este excepţională. (…) Pentru a vă asigura că primiţi pieile în timp util, trebuie să faceţi rezervări cu 60 de zile în avans faţă de data sosirii, pentru că există paşi birocratici care se fac în timp de către autorităţi”. Preţul trofeelor diferă în funcţie de punctele acordate, pe site fiind de 5.500 de euro şi 7.500 de euro, chestuielile pentru trei zile de vânătoare se ridică la 1.500 de euro, cu taxă adiţională de 400 de euro pe zi, dacă se stă în plus, iar pe lângă toate acestea, vânătorul suportă diverse alte taxe (transportul în România, pregătirea şi conservarea blănii etc. – le puteţi vedea aici).

Tabakov Hunting

„România are cea mai mare populaţie de urs brun şi vânătoarea de urs brun în România lasă amintiri memorabile oricărui vânător care a vânat vreodată acest prădător mare şi inteligent. România este o ţară cu o înaltă cultură a vânătorii şi o diversitate excepţională de specii”. Pe acest site, România este prezentată drept singura ţară unde se mai organizează vânătoarea cu hăitaşi, „cel mai atrăgător tip de vânătoare din lume”. „Populaţia de urs brun este foarte mare şi noi ne mândrim cu vânatul de urşi în România”, conchide site-ul companiei. O galerie foto – video încheie prezentarea, dar lista de preţuri postată este veche de doi ani (patru zile de vânătoare ajungeau la 1.730 de euro pe persoană, cu diverse alte taxe separat, după cum puteţi vedea în document).

Visit Transylvania

La oferta de cazare propusă pe acest site, spre exemplu, prima pe listă este o vilă de vânătoare din Covasna care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, unde cazarea vine la pachet cu un şemineu „numai bun pentru a savura un coniac şi trabucuri”, după adrenalina unei partide de vânătoare. Tarifele sunt prezentate, la fel, cu toate taxele incluse, respectiv cu cele pe care vânătorul le suportă pe lângă ceea ce plăteşte companiei care organizează vânătoarea.

Trofea.ro, Artemis.ro, Lax.A – doar alte exemple de oferte la liber, pe internet, pentru vânătoarea de urs în România. Best European Hunts propune următoarea descriere: „Vânătoarea în România este o experienţă pe care un vânător nu o va uita niciodată. (…) Vânătoarea în România vă va duce înapoi în timp, într-o vreme în care animalele erau sălbatice şi libere. (…) Vânătoarea în Delta Dunării vă va duce într-un paradis al speciilor. (…) Veniţi să trăiţi vânătoarea în România, o experienţă pe care nu o veţi uita niciodată!”.

Aceste oferte sunt valide, companiile care le propun, înregistrate, preţurile, expuse liber şi, de altfel, imaginile sau materialele filmate sunt din România, de la alte partide de vânătoare. La solicitarea agenţiei de presă Agerpres, Ministerul Mediului din România a precizat că astfel de oferte, care abundă pe internet, sunt doar de „intermediere”: „Firmele româneşti sau străine care postează anunţuri privind organizarea de sesiuni de vânătoare în România nu au dreptul legal de a organiza acţiuni propriu-zise de vânătoare, ci doar de a intermedia relaţiile dintre vânători şi gestionarul fondului cinegetic”, a notat Agerpres. Nicăieri, însă, în ofertele care descriu generos „experienţa vieţii” pentru un vânător, nu există precizări de acest gen.

„Vânătoarea reprezintă o activitate tradiţională care, în ultimul secol, se desfăşoară raţional, în scopul menţinerii echilibrului dintre speciile de vânat şi mediul acestora. (…) Calitatea de gestionar al faunei cinegetice asigură dreptul de practicare a vânătorii numai pentru speciile de faună admise la vânătoare, doar în cadrul cotelor de recoltă şi cu respectarea reglementarilor speciale privind organizarea şi practicarea vânătorii. Recoltarea speciilor la care vânătoarea este interzisă se aprobă, în situaţii de excepţie, prin derogare de la lege, de către Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice” – este precizarea Ministerului Mediului, citată tot de Agerpres. Dar, dincolo de formulări oficiale şi declaraţii publice menite să „liniştească spiritele”, rămâne faptul că România este promovată ca un paradis al vânătorilor, deschis tuturor celor care îşi permit o asemenea aventură. Încetul cu încetul, vânătoarea de urs brun se va alătura mitului lui Dracula, ca asociere cu România, din moment ce toate ofertele ne prezintă drept „singura ţară în care”. Întrebarea este: asta vrem?

WWF România atrage mereu atenţia asupra ameninţărilor cu care se confruntă specia de urs brun în ţara noastră – de la pierderea habitatului până la braconaj. „România nu acordă suficientă atenţie conservării şi gestionării biodiversităţii, care este percepută drept cel mult o sursă de venit imediat, prin practicarea vânătorii, în special. În timp ce, în alte ţări, fauna sălbatică reprezintă o sursă sigură de venit pe termen lung, prin perceperea de taxe pentru observarea de animale în habitatul lor şi prin oferirea, contra cost, a întregii logistici în acest sens, România se promovează drept ţara în care vânarea legală şi respectiv ilegală a animalelor pentru trofeu se poate realiza foarte uşor. Autorităţile nu colectează date reale, din teren, despre mărimea populaţiilor de urs, comportamentul speciei şi eventuale probleme legate de prezenţa urşilor în apropierea zonelor populate de om. În plus, evaluarea efectivelor de urs, dar şi a altor animale este un proces total netransparent, influenţat de diferitele interese ale gestionarilor fondurilor de vânătoare. Acest lucru nu numai că împiedică o gestionare corespunzătoare a populaţiilor de urşi, dar pune în pericol comunităţile din preajma zonelor supra-populate de urs. Administratorii fondurilor de vânătoare nu acordă suficientă atenţie şi seriozitate monitorizării urşilor şi, în general, au foarte puţine date legate de exemplarele de pe raza fondurilor de vânătoare. Gestionarea deşeurilor în localităţile situate în apropierea zonelor populate de urs este extrem de precară, ceea ce atrage numeroşi urşi în căutare de hrană şi pune în pericol comunităţile” (sursa). Programe precum „Adoptă un urs” încearcă să atragă atenţia opiniei publice din România asupra acestor probleme şi să responsabilizeze oamenii, dincolo de campanii în social media.

Oamenii, însă, au alte preocupări. Un video precum acesta nu este, din păcate, o excepţie. Este trist de urmărit până la capăt – pentru întreaga situaţie şi semnificaţiile ei. Ursul este o jucărie interesantă, atâta timp cât nu dă cu gheara sau nu sare la cortul, papucii ori mâncarea celor ieşiţi la iarbă verde. Când se satură de el, îl alungă. Că „mă-sa-i moartă” – „au împuşcat-o” unii.

 

Foto: Peter Lengyel


3 comentarii

  1. eu sutn de acorxc cu vanatoare de ursi sau de mistreti.
    cu o singura conditie: vanatorul sa fei si el cu mainile goale, fara pusca.
    cel mult un cutit.

Leave A Reply