Cine mi-a ras casa de pe faţa pământului?

4

Un urs koala tânăr stă, nedumerit, pe locul unde, nu cu mult timp în urmă, fusese căminul lui: copaci în care se legăna, se hrănea, dormea. Acum, nici urmă de vreun copac, decorul s-a schimbat complet. Atitudinea tristă şi confuză a ursului este grăitoare: casa lui a dispărut.

Despădurirea a avut loc în Vittoria State Forest, New South Wales, Australia şi autorităţile au confirmat că procesul a fost unul legal şi aprobat, dar se pare că nu toţi locuitorii pădurii au primit „circulara” de înştiinţare. Potrivit WIRES (Wildlife Information, Rescue and Education Service), urşii koala au fost mutaţi din regiune înainte de începerea operaţiunilor de tăiere a copacilor. Dar este un lucru obişnuit pentru această specie să revină la căminul iniţial, iar faptul că nu mai găsesc acolo decorul cu care erau obişnuiţi îi derutează serios pe simpaticii urşi koala.

 

 

„Un muncitor aflat în zonă a observat ursul care stătea în plină zi pe un morman de bucăţi de lemne şi a stat acolo mai bine de o oră”, a spus Leanne Taylor, manager general al WIRES Australia. Bietul urs, pe lângă perplexitatea descoperirii că nu mai are casă, era şi rănit la un ochi, astfel că a fost dus la un spital veterinar şi, apoi, a fost transportat în siguranţă în pădurea în care fusese dus prima oară, alături de confraţii săi. Însă cazul nu a fost singular: muncitorii aflaţi în zona de pădure tăiată au mai descoperit trei urşi koala căutându-şi vechiul cămin în zona despădurită. Toţi trei au fost mutaţi înapoi în noua lor colonie.

Sursa şi foto: Courier Mail


4 comentarii

  1. Pingback: Koalák keresik letarolt otthonukat Ausztráliában » Think Outside The Box

Reply To Andreea Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger