Cine l-a inventat pe Smiley Face

0

Cel mai cunoscut zîmbet din lume, la concurență cu zîmbetul Giocondei, e Smiley Face, omulețul galben ca hepatita care ar trebui să ne facă să ne simțim mai bine. Smiley e o industrie de milioane de dolari dar creatorul lui n-a cîștigat mai nimic de pe urma sa.

În 1963, în Worcester, Massachusetts, unui grafician, Harvey Ross Ball, i-a cerut o companie de asigurări un desen care cică să ridice moralul angajaților, după ce firma făcuse niște restructurări dureroase, o idee stupidă, bună pentru copii de grădiniță. Harvey a rezolvat comanda în 10 minute și a primit 45 de dolari. Simplitatea desenului era probabil ironică pentru că ce ar fi putut cu adevărat desena să-i înveselească pe niște oameni amenințați cu șomajul sau cărora li se tăiaseră ambițiile de promovare.  The State Mutual Life Assurance Company (numită acum Allmerica Financial Corporation) a făcut postere și insigne pentru angajați. Imaginea a prins și compania a multiplicat-o în mii de exemplare dar nu s-a gîndit – și nici Ball – să o înregistreze.

În 1970, frații Bernard și Murray Spain, proprietarii unor chioșcuri cu ilustrate Hallmark, au dat peste această imagine și și-au apropriat-o. Pînă la sfîrșitul anului au vîndut mai mult de 50 de milioane de produse cu fața zîmbăreață.

Jurnalistul francez Franklin Loufran a fost prima persoană care să înregistreze fața zîmbăreață pentru uz comercial, cînd a început să o folosească în ziarul France Soir, unde o plasa lîngă articolele cu știri bune, pentru a sublinia raritatea acestora. După o vreme, a lansat Smiley Company, care vindea tricouri cu omulețul galben și vesel.

În 1996, fiul lui Loufrani a preluat afacerea și a transformat-o într-un imperiu. Astăzi, Smiley Company cîștigă mai mult de 130 de milioane de dolari pe an. La acuzația că i-ar fi furat lui Ball invenția, Loufrani s-a apărat spunînd că e un desen vechi de 5000 de ani descoperit într-o peșteră aflată pe teritoriul Franței.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger