Cine face curăţenie în România şi de ce e tot murdară

2

Trec de aglomeraţia de la Piaţa Sudului, unde oamenii fac cumpărături chiar şi pe ger, şi pornesc pe bulevardul Niţu Vasile mărginit de grămezi mari de zăpadă neagră. Bulevardul e liber, nimic nu amortizează frigul care intră direct în oase. Mă uit de-o parte şi de alta printre blocuri şi îmi caut personajul: căutătorul de gunoaie din tomberoane. Bulevardul se termină şi intru pe străduţe. Tot făcând stânga şi dreapta, dau peste cineva care caută într-un tomberon. Se uită direct în ochii mei pentru o secundă, nu clipeşte, nu se opreşte. La următorul tomberon, un alt “reciclator”. Înaintând prin cartier, am găsit personaje pe alese.

 

 

Foto: Mediafax/Marian Buga

de Roxana Bucată

 

Îmi fac curaj şi intru în vorbă cu un bărbat la vreo 50 de ani care căuta prin tomberonul din spatele unui bloc. Bărbatul a început să explice cât e de grea viaţa şi că nevoia l-a împins să se ocupe cu aşa ceva. Şi-a aprins un chiştoc şi în scurtul timp pe care îl avea până să plece la serviciu mi-a povestit cum e viaţa printre gunoaie. “Dacă fac de un pachet de ţigări şi o bere pe zi, altceva nu faci”, spune gunoierul part-time, care, în rest, e paznic la o firmă. “Am lucrat la UMEB, 29 de ani, până în 2004. M-au dat atunci în şomaj şi m-am angajat la pază, dar nu te ajungi. E rău. Pe timpul ăla – a fost libertate prin 84, 86 era bine – reuşisem să-mi cumpăr casă, să fac rată la mobilă, am avut casă la Orizont. Luam copiii, plecam în concediu, nu duceam lipsă, chiar dacă era pe buletin sau pe raţie. Mai mult se moare acum de foame decât atunci”, povesteşte bărbatul. El are doi copii, o fată de 31 de ani, care cântă la vioară, şi un băiat de 30 care a făcut atletism şi este antrenor.

De gunoaie se ocupă de trei sau patru ani. Colectează doze, PET-uri şi fiare. Traseul lui cuprintre între 10 şi 20 de ghene pe zi, dar nu merge zilnic pe traseu. Afacerea e bună, au sesizat mai mulţi. Printre “colegii” lui de tomberoane se numără foarte mulţi oameni ai străzii, dar şi oameni care vin cu maşina – şi nu orice maşină, ci Ford-uri, Mercedes-uri – şi caută prin gunoaie, spune bărbatul. “De ce nu îi lasă pe amărâţi? Ai maşină, înseamnă că ai şi alt venit. Gheana nu e a nimănui, e a tuturor, poate şi preşedintele ţării să umble în gheană, dar mi se pare suspect”, mai spune el.

Câteodată are noroc, dacă se mută vreo familie sau cineva vinde un apartament, de obicei rudele aruncă tot şi te mai faci cu un tablou, ceva mai de valoare. “Şi azi doamna de acolo, de la etajul 3, unde se lucrează, mi-a zis să mă duc azi să iau tot ce e fier”, spune gunoierul.

“La centru ne plătesc cu 90 de bani, 1 leu kilogramul de PET. Un sac din ăsta şi cu celălalt de pe căruţ sunt  în jur de 6-7 kg.  Mai sunt alţii cu sabene, ca nişte saci cu înălţime de vreo doi metri şi diametru de un metru. Ajunge o sabenă din aia în jur de 40 kg dacă sunt presate bine. Dozele de aluminiu costă 3 lei, 3,30 lei pe kilogram. Preţurile au mai crescut, dar au şi scăzut cum ar fi la maculatură”, spune bărbatul. Cunoaşte zona bine şi nu ştie să fie vreo pubelă de colectare selectivă. Maşina vine şi ia gunoaiele cu totul. Îmi spune cu tristeţe că lumea nu e civilizată şi că e risipitoare. El găseşte în tomberoane cantităţi industriale de mâncare.

Bărbatul şi-a luat căruţul cu deşeuri şi a plecat spre centrul de colectare. Iată o faţă a reciclării în România, una dintre multele feţe ale unei afaceri de proporţii, de pe urma căreia unii se îmbogăţesc, alţii trăiesc de pe o zi pe alta. În lipsa unui sistem unic de raportare a deşeurilor colectate şi reciclate, nu putem şti cât de mult contribuie “căutătorii în gunoaie” la reciclarea deşeurilor, dar, deşi e o treabă insalubră şi vine din nevoia oamenilor de a face rost de bani, nu e de neglijat în condiţiile în care România figurează cu un procent de 1,3% deşeuri reciclate la nivelul anului 2010.

What you cannot measure you cannot manage

Raul Pop este preşedintele Ecoteca, un ONG care se ocupă de partea de advocacy în domeniul managementului deşeurilor. După o experienţă de ani de zile în cadrul unei asociaţii de preluare a obligaţiilor de reciclare de la producători, Raul Pop s-a convins că problema colectării şi reciclării din România constă în lipsa unui sistem unic de raportare. “Dacă ar exista un sistem unic de raportare la nivel naţional, am putea spune ‘eu, tu şi el am generat câte un kilogram de gunoaie, Firma de colectare a venit şi a luat trei kilograme de gunoaie de la cei trei, le-a selectat şi de acolo a strâns 1,5 kg de dus pe groapă şi 1,5 kg de reciclat. La final cei de la groapă pot spune că au primit 1.5 kg,  reciclatorii de hârtie pot spune că au primit 500 g de hârtie, reciclatorii de plastic pot spune că au primit 700 g de plastic etc’. Până nu avem un astfel de sistem, toată lumea face ce vrea, asta se întâmplă acum în România: îţi vine producătorul prin asociaţia colectivă şi zice ‘noi am colectat şi reciclat plastic – 45%, hârtie – 60%, sticlă – 25%, becuri – 25%’, le aduni şi rezultă câteva sute de mii de tone, după care mergi la reciclatori şi ei îţi spun: ‘eu am reciclat trei tone’, ‘eu 12’, împreună fac, să zicem, 20 de tone. Păi până la 500 de mii, unde e diferenţa? Păi nu ştim pentru că nu există o evidenţă”, explică Raul Pop.

Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului sunt instituţiile responsabile cu verificarea raportărilor. “Nu se fac verificări faptice, ci doar pe acte”, spune Mihai Mânzat, comisar la Garda de Mediu a municipiului Bucureşti. “Firma care le expediază întocmeşte un formular de expediţie şi transport pe care are trecută cantitatea, transportatorul cântăreşte, la rândul lui, iar a treia firmă, cea care le reciclează, le cântăreşte din nou, iar hârtia cu cele trei ştampile sunt întocmite corect. Nici nu au interesul să facă altceva, e ceva comercial intre ei”, spune acesta. Dacă sunt dubii, se verifică o anumită firmă, dar nu a fost cazul niciodată, mai spune comisarul.

“Atâta vreme cât sistemul de raportare nu zice ‘uite ăla acolo nu-şi face treaba,  amendează-l!’ nu se întâmplă nimic pentru că e o problemă difuză, a tuturor şi a nimănui”, spune, la rândul său, Raul Pop.

Citiți restul articolului pe gandul.info. Acest material a câștigat premiul II în cadrul concursului de jurnalism de mediu “Vreau o țară mai curată”, organizat de ziarul Gândul și asociația Salvați Delta și Dunărea. 


2 comentarii

  1. Cel mai bun mod de a curata Romania ?
    – Da-ti bani oamenilor pentru KG de gunoi dus la Groapa de gunoi.

    => Oamenii strazii vor avea de munca, si pe jos va fi curat 🙂

  2. @Victor: mie nu mi se pare normal sa fie oamenii platiti sa ne faca treaba noastra. Cu atat mai mult sa fim noi platiti sa facem un gest normal si simplu, care tine de bun simt si responsabilitate. In Belgia, de exemplu, unde am stat, toata lumea colecta selectiv si nu primeam nimic, din contra. Se dadeau amenzi usturatoare daca nu o faceam…

    Aceasta mentalitate ar trebui sa fie si la noi.

    Cat despre oamenii strazii sunt de acord ca ar trebui incadrati in programe sociale si ajutati, dar nu cred ca aceasta este optiunea – sa face o treaba care este responsabilitatea noastra, a tuturor!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger