Cine a ucis maşina electrică?

12

 

În martie 2005, un mic grup de activişti s-au adunt în faţa unei parcări General Motors. Au vrut să primească înapoi maşinile electrice pe care le-au cumpărat, le-au folosit şi le-au îndrăgit, însă fabrica de maşini le scosese din circulaţie. Maşinile au fost remorcate şi distruse după 35 zile de protest. EV1 a murit. Nu atunci când s-a făcut fier vechi, ci mai devreme, la chemarea înapoi a primei maşini. Dar cine este ucigaşul?

de Timea Racz

Documentarul cu titlul Who Killed the Electric Car, din 2006, începe cu imaginea unui şir de maşini electrice care se îndreaptă spre cimitir. Sunt acoperite cu giulgiu negru, proprietarii spun câteva vorbe de doliu, apoi pornesc în căutarea ucigaşului. Începând de la consumatori până la cel mai înalt nivel, guvernul Statelor Unite, toţi sunt suspecţi, inclusiv companiile petroliere şi tehnologia. Cine a profitat de pe urma eliminării maşinii prietenoase cu mediul de pe drumurile americane?

Maşina electrică numită EV1 a fost fabricată de către General Motors pentru prima dată la mijlocul anilor ’90, după ce California Air Resources Board a iniţiat reducerea poluării aerului şi a eliberat nişte ordine privind proporţia în care maşinile electrice trebuie produse. EV1 a trăit două generaţii și putea fi procurată în sistem de leasing; preţul de consumator nu a fost niciodată calculat din cauza fluctuațiilor rapide. Din film reiese că cei interesaţi s-au înscris pe liste lungi de aşteptare, iar cei care au reuşit să-şi procure una au fost extrem de mulţumiţi cu această maşină.

De aceea, multe dintre motivele rechemării nu sunt consolidate. Conducerea GM s-a legitimat prin lipsa de interes, însă listele de aşteptare dovedesc chiar contrariul. Preţul prea mare putea fi un argument acceptabil la momentul dat – se pare că atunci, în afară de celebrităţi, doar clasa mijlocie de sus şi-a putut permite această maşină – însă dacă ar fi continuat fabricarea şi inovaţiile pe scară mare, azi nu ar mai trebui să aşteptăm ani buni pentru o maşină electrică cu un preţ acceptabil.

Marketingul nu este numit printre „suspecţi”, doar consumatorii, şi aceştia din urmă sunt declaraţi şi vinovaţi. Consumatorii nu au cum să afle însă de maşina electrică dacă nu există campanii de publicitate pentru ea. Acesta este un element foarte surprinzător: compania la care probabil lucrează experţi în reclame nu a putut (sau nu a vrut) să arate EV1-ul publicului larg. S-au creat câteva spoturi publicitare, pe care nu le putem analiza aici în detaliu, însă este evident că din aceste reclame lipsesc toate elementele cu care se vând maşinile în general. „Cine vrea o maşină mică, ca toţi europenii?”, pune întrebarea un fost proprietar EV. Chelsea Sexton, care a lucrat la GM în timpul fabricaţiei EV1, spune că în toate reclamele au fost accentuate pe deplin dezavantajele unei maşini electrice.

Dacă General Motors nu a şiut cum să ajungă la public, documentarul a reuşit. Apar pe ecran vedete ca Mel Gibson şi Tom Hanks, pe care toată lumea îi cunoaşte, aici sunt numiţi însă doar „conducători EV”. Apare şi George W. Bush, care în 2006 era deja îndeajuns de antipatic ca apariția lui să aibă conotaţii negative. În film el laudă maşina cu hidrogen, despre care experţii au scris deja o mulţime de opinii negative. Fostul preşedinte SUA n-a devenit mai simpatic nici în urma a două declaraţii: odată spunea că America trebuie să scape de dependenţa de petrol străin, iar după câţiva ani numea din nou petrolul străin ca principala problemă a ţării – prin asta şi-a dovedit incompetenţa de a lua măsuri de-a lungul anilor.

Spectatorii sunt mai uşor convins de către vedete decât de experţi, de aceea producătorii filmului au fost atenţi şi la alegerea acestora din urmă (un jurnalist care a primit premiul Pulitzer, fostul ministru energetic al lui Jimmy Carter) şi au pus acent mare şi pe conturarea experienţelor personale ale conducătoriilor EV.

Verdictul final al documentarului este că toţi suspecţii sunt vinovaţi de moartea maşinii electrice, în afară de acumulator (la vremea respectivă existau încă prototipuri care resistau 300 de mile la o singură încărcare). Din fericire, din 2006 încoace au avut loc nişte schimbări pozitive în ceea ce privește fabricarea maşinii electrice și putem spune că aceasta a înviat din morţi. De aceea, regizorul a şi început filmarea unui documentar nou, cu titlul Revenge of the Electric Car. Trailer-ul poate fi deja urmărit pe YouTube:

Foto: v8media/flickr.com

Citiţi şi:

Cum putem economisi 1,8 lei la litrul de combustibil. 10 sfaturi simple

Metode simple de a ne lupta cu prețurile de la pompe

Biocombustibilii ar acoperi parţial cererea de combustibili fără să afecteze producţia de hrană

Agricultura de subzistenţă, soluţia pentru foamete

Producătorii de lapte, între subzistența lucie și noii latifundiari

Tags:



12 comentarii

  1. Din pacate masina electrica este prea scumpa pentru omul de rand. Sa speram ca in cativa ani vom putea totusi sa alegem masini electrice la un pret rezonabil si o autonomie suficienta pentru un drum pana la mare.

  2. masina era una foarte buna,probabil cea mai buna masina electrica din cate sau facut insa tocmai acest lucru ia speriat pe cei mai multi ,vazand ca multa lume este dispusa sa dea multi bani pe o astfel de masina ,acest lucru ar fi dus la o scadere a cumparari petrolului ,daca din 90 si pana acuma sar fi comercializat aceasta masina cam 10 % din masini ai fi fost electrice pe piata din america ceea ce ar fi dus ca scaderea profitului marilor companii petroliera ,asa ca a preferat sa le inchida productia celor de la gm printr-o suma de bani uriasa sau fie prin santaj ,am vazut tot documentarul ,masina avea toate aturile ,confortabila ,spatioasa,avea autonomie foarte mare,peste 200 km ,si era destul de rapida ,mai rapida decat una obisnuita cu combustibili

  3. in viitor toate crimele se platesc. marii escroci de azi si de ieri platesc in vietile viitoare. ne vedem in si din ozn -uri. saraci vor fi si atunci.

  4. masinile electrice mai au de asteptat. problema de principiu este posibilitatea ca acumulatorul sa explodeze. la cele cu benzina arderea, chiar cu rezervorul spart nu este exploziva. dar la cele electrice cu acumulator, in caz de accident, toata energia din acumulator se poate elibera instantaneu, prin explozie. bateriile litiu-ion se stie ca se pot aprinde si exploda. au murit oameni din cauza explodarii telefonului la ureche iar un avion cargou care transporta multe baterii cu litiu a luat foc in zbor si s-a prabusit….cu toate ca eforturile sint foarte mari, baterii sigure nu vor exista prea curind….exista solutia cu pile de combustie cu rezervoare de hidrogen. ar fi mai sigure daca hidrogenul ar putea fi inmagazinat altfel decit in butelii (exista ceva solutii…) dar pretul este foarte mare…. deocamdata o masina electrica “pentru toti” nu exista si nu va exista prea curind din motive de siguranta in caz de accident….

    • Băi nene, hai mai lasă-mă cu explozia telefoanelor celulare la ureche din cauza bateriilor litiu-ion!!! Că de 15 ani de când le tot cumpăr eu pentru prima oară aflu, din comentariul tău că aşa ceva s-ar fi întâmplat! De parcă am auzi toată ziua bună ziua despre astfel de accidente la TV sau prin ziare, aşa precum auzim din nefericire despre accidente rutiere!! Indiscutabil că despre explozia rezervoarelor de benzină (din diverse cauze) am auzit foarte frecvent şi am văzut desigur şi în filme! Dar despre explozii ale bateriilor de acumulatori, eu care am lucrat şi pe vremea lui Ceauşescu la o staţie de încărcat acumulatori pentru stivuitoare nu am prea auzit.

    • bullshit … exista varianta extrem de economica de generare insitu a amestecului de H + O2 direct din apa prin electroliza … asa ca toate vaicarelile cu vai ce periculos e hidrogenul sunt doar povesti … iei apa la bord in loc de benzina si ai destula putere calorica pentru sute de kilometri .,. iar dupa initierea procesului de combustie o parte din energia obtinuta o poti folosi pentru alimentarea partii electrice care mentine procesul de electroliza + un acumulator nu cu mult mai mare decat ce are acum orice masina pe benzina …. daca vrei si mai multa energie acoperi masina cu celule solare fotovoltaice …. recent in germania sa anuntat crearea de celule fotovoltaice flexibile, nu mai e musai sa ai suprafete plane mari …

      concluzia e una singura, nu se vrea inlocuirea petrolului cu alte surse de energie decat daca aceste surse de energie implica accesul la resurse doar cu ajutorul caracatitei … adica e nevoie de organiatii mari, de finantare, de tehnologii cu grad inalt de integrare pe verticala, gen rafinarii si puturi de petrol pe care nu le poate construi badea gheorge in curte impreuna cu nevasta, copii si vecinii … pentru astfel de monstri industriali ca rafinariile petroliere e nevoie in primul rand de finantare … evident asigurata de caracatita …. cu controlul ocultei inclus in pachet …

      problema nu e energia ieftina sau scumpa cu pierderea controlului asupra lantului de productie de catre caracatita invizibila, desi e la vedere, care ne conduce …

      daca s-ar da drumul la tehnologii gen generatorul de HO2 direct din apa badea ion nu ar mai avea nevoie de itarescu ca sa ii finanteze productia de tractoare necesare lucrului campului de care are nevoie ca sa produca ca sa vanda la piata ca sa faca rost de bani cu care sa cumpere tractoare cu care sa poata lucra eficient pamantul ca sa poata produce destul cucuruz pentru a nu muri de foame …

      lantul invizibil al sclaviei moderne s-ar rupe instantaneu … badea ion ar avea destula energie, nimeni nu ar putea sa ii restrictioneze accesul la ea, va ploua cand va da domnul, pentru destule tractoare cu care sa lucreze eficient pamantul in asa fel incat sa nu mai moara niciodata de foame … va produce dupa nevoie … nu va mai fi fortat sa produca pentru a vinde la piata la preturi mici … nu va mai fi fortat sa depinda de finantarea caracatitei doar epntru a nu muri de foame … va avea tot ce ii trebuie pentru a se gospodari singur, dupa cat chef de muca are si dupa cata minte ia dat domnul …

      daca va fi prost si lenes, tot sarac va fi … daca va fi destept si harnic nimic nu il va mai putea ori sca sa devina puternic liber si prosper … mijloacele de productie, tot lantul de productie e in mainile sale, sub controlul sau … va fi propriul sau stapan si niciodata nu va mai slugari la altul doar pentru a nu muri de foame …

      caracatitei nu ii place varianta asta .. de-aia a murit masina electrica si toate masinile electrice care produc energie ieftina, cu tehnologii ieftine si care nu au nevoie de organizari industriale complexe …

      daca ar putea pune taxa pe aerul pe care il respiram si pe cata ploaie ne cade in cap da, ar da drumul si acestei tenhologii …

  5. Pingback: TOTB.ro - Automatele din Japonia vor fi și încărcătoare pentru mașinile electrice » Think Outside the Box

  6. Pingback: TOTB.ro - Mituri despre economisirea benzinei » Think Outside the Box

  7. rezervele pe Terra au c am ajuns la fundul sacului ,
    stratul de ozon e din ce in ce mai subtiat,din cauza gazelor ,emanatiilor de tot felul in atmosfera dar lacomia oamenilor de a face profit imediat si din orice va duce la sfarsitul vietii pe Pamant .
    solutii alternative au fost si inca sunt dar cei care au interese mari din exploatarea petrolului ,gazelor etc etc nu permit sa fie folosite.

  8. Pingback: Istoria de 100 de ani a maşinii electrice | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply