Dacă răsfoim presa zilnică, indiferent dacă e vorba de reviste glossy sau de New Scientist, e foarte probabil să întâlnim cel puțin un articol din familia ”Ce putem face pentru a dormi mai bine?”. Fie că e vorba de aranjamentul Feng Shui, care trebuie regândit, de stres sau de implicațiile ramificate ale dereglării ritmurilor naturale în lumea hiperconectată, somnul e un subiect inepuizabil. Direct proporțional cu importanța lui – deocamdată insuficient documentată științific – e interesul pentru recuperarea puilor de somn, a moțăielii, ațipelii, picotelii din sfera tentațiilor tehnologice și / sau sociale, care de mai bine de un secol transformă noaptea în zi. Prea multe lucruri de făcut și prea puțin timp; iar timpul înseamnă bani.
Când somnul trebuie îngrămădit și eficientizat, insomnia varsă din ce în ce mai mulți bani în buzunarele producătorilor de medicamente și saltele, dau terapeuților de gândit și cercetătorilor de studiat. Dormim chiar atât de prost, de când laptopurile ne-au devenit colegi de pat, iar telefoanele mobile, nelipsite de pe noptieră, înlocuiesc ceasurile deșteptătoare?
Un studiu realizat în urmă cu câțiva ani arată că 75% dintre americani dorm mai puţin decât o făceau cu cinci ani în urmă, iar un sondaj din 2005 al Fundaţiei Naţionale Americane a Somnului indica faptul că mai mult de jumătate din participanţi au suferit de insomnie câteva nopţi la rând timp de o săptămână sau chiar mai mult în anul anterior. Statisticienii japonezi au ajuns la concluzia că, între 1970 şi 1990, „durata medie a somnului din timpul nopţii a scăzut cu 30 de minute“, iar la începutul anilor 2000, 37% dintre neozeelandezi se plângeau că „niciodată“ nu dormeau suficient de mult sau „rareori“ reuşeau acest lucru, în timp ce 46% afirmau că mai „niciodată“ nu se trezeau odihniţi. De altfel, unul dintre cele mai citite articole ale noastre de săptămâna trecută a fost 6 posibile motive pentru care te simți obosit tot timpul. Dacă azi găsim un studiu care să arate că prea puțin somn dăunează sănătății, provocând, de pildă, pierderi de memorie, mâine putem găsi unul care să susțină că prea mult somn poate fi un semn al suferinței de cancer sau poate trăda depresia.
De când oamenii nu prea se mai trezesc când se luminează afară și nu mai merg la culcare odată cu lăsarea nopții, bătălia pentru răspunsul corect la întrebarea ”Cât și cum ar trebui să dormim?” a decimat mulți copaci și a supus mulți subiecți somnului monitorizat. Insomnia, care între timp a ajuns un teren de cercetare în toată regula, pare să fie ”o invenție” modernă – efectul civilizației electrificate, al refacerii satului global și al economiei de timp, liberalizarea vieții de noapte ș.a.m.d. Asta nu înseamnă că oamenii, ba chiar și zeii, n-au avut dintotdeauna probleme cu somnul; Ghilgameș e socotit unul din primii insomniaci cu reputație, iar Zeus și-a avut și el partea de nesomn, când agitația lui de șef peste Olimp făcea nopți albe pământenilor. Delimitarea insomniei ca afecțiune însă e de dată recentă, istoria ei fiind paralelă cu cea a felului în care oamenii au ajuns să se folosească de timp: dacă medievalii vedeau noaptea ca aflată exclusiv în domeniul răului, insomniacii fiind socotiți ”nebunii”, ”lunaticii”, ”posedații”, pentru romantici, geniul era preponderent o pasăre de noapte. Treptat însă, pe măsură ce industrializarea s-a pus în funcțiune, orașul a făcut ca noaptea să fie din ce în ce mai încăpătoare: atât pentru muncitorii care au inaugurat tradiția ”schimbului trei”, cât și pentru cei dispuși și din ce în ce mai numeroși să-și umple timpul în baruri, cafenele, cluburi – din ce în ce mai multe și mai deschise. Astăzi, oricine poate suferi de insomnie, iar surmenarea face deja victime în sistemele hipercorporatizate.
De când ne sună ceasul?
Ceas deșteptător american, 1865. Foto: Clockhistory.com
Regretele idilice care ar alimenta iluzii de felul ”nici somnul nu mai e ce-a fost” nu-și au însă neapărat locul, nici măcar acum, în plină epocă a treziei. Eluned Summers-Bremner, autorul cărții ”O istorie culturală a insomniei,” e de părere că ”noi cei din epoca modernă trebuie să ne gândim la somn în termeni asemănători celor în care vorbim despre pornirea la luptă şi găsirea sau acapararea unei surse de hrană. Pentru strămoşii noştri, somnul era, ca şi aceste activităţi, ceva ce necesita străduinţă, o stare de linişte ce trebuia să fie câştigată,” atâta vreme cât sub cerul liber amenințările erau considerabil mai mari decât spaima unui coșmar. Se prea poate, susțin unii determiniști, ca omul să fi dormit inițial în etape de câte 2-3 ore, pentru a face față mediului, iar folosirea ciclului de noapte-zi era principala unealtă de măsurat timpul.
Ceasul deșteptător însă n-a întârziat prea mult să apară, astfel încât ni-l putem deja imagina pe Platon reglându-și ceasul cu apă să-l trezească prin sunetul asemănător orgii cu apă, pentru a-l anunța că e timpul să-și înceapă prelegerile. Până să ajungă un bun comun obligatoriu, ceasurile au trecut de la improvizații savante rarissime – sisteme care aruncau pietricele pe un gong, mecanisme care suflau automat în trompete sau clepsidre sonore -, la unelte de uniformizare folosite de administrativii urbelor – turnurile cu ceas, printre primele sunete deprinse de oraș -, pentru a sfârși în buzunarele tuturor. Astăzi există, pe lângă nenumăratele gadgeturi care camuflează instrumentul terorii programului în animăluțe drăgălașe sau designuri artistice, o mulțime de aplicații specializate în industria trezirii. De la banalul app pentru un somn inteligent, care-ți analizează și respirația și ciclurile de somn, până la ”jucării” de tipul celei care-ți permite să-ți controlezi într-o oarecare măsură visele.
Nici măcar la curțile medievale oamenii n-o duceau prea bine în ceea ce privește calitatea somnului, iar istoricul Jacques Le Goff atrage atenția că, dincolo de concepția potrivit căreia noaptea se dezlănțuiau forțele răului, ”în gospodăriile din perioada feudală, distincţia dintre dormitor şi celelalte camere nu era marcată clar, iar paturile erau comune. Până spre sfârşitul Evului Mediu, casele ţăranilor din Franţa erau alcătuite din două camere principale, una cu vatră, cealaltă servind drept dormitor, la care se adăugau posturile pentru animale. Zgomotele produse de insecte şi animale în timpul nopţii erau obstacole frecvente înc calea somnului. Nici măcar cei cu rang înalt în societate nu dormeau singuri. O parte din ei dormeau în vecinătatea valeţilor şi cameriştilor, iar taţii artistocraţi ţineau morţiş ca virtutea fiicelor lor să fie păzită îndeaproape,” explică Le Goff într-un volum despre timp, muncă și cultură în Evul Mediu.
Cafeaua. Ce ne ține în priză fără curent electric
Cafenea londoneză de secol XVII. Foto: Artesmagazine.com
Dintre cei care s-au ocupat de schimbările de care a avut partea raportul dintre noapte și somn, sunt unii care pun o mare parte din izgonirea somnului pe seama cafelei. Roger Schmidt, cel care a scris un studiu pe tema ”Cofeina și începuturile Iluminismului,” nu se ferește să fie tranșant: ”Noi, ca și cultură, ne-am înstrăinat de sursa de poezie și de artă atât de cunoscută vechii culturi și ne-am îndepărtat de una dintre cele mai vechi și elementare surse de spiritualitate. Cauzele sunt diferite, dar una căreia îi putem construi istoria apare pe la 1650, când Jacob, un evreu, a deschis o cafenea pe o străduță londoneză. În zece ani, cofeina a schimbat profund viața Londrei; cafeaua și ceaiul, care a venit imediat după, au fost esențiale pentru transformarea orașului într-o putere comercială, în timp ce cafenelele și ceainăriile deveneau instituții importante pentru tranzacțiile politice, economice și culturale.”
Aceste noi obiceiuri, de a face regulile marilor jocuri, în întunericul bodegilor și restaurantelor, în ritmul din ce în ce mai trepidant al orașelor, s-au amplificat în secolele imediat următoare și în curând primii capitaliști aveau să-și deruleze comerțul cu sclavi în localurile Angliei, ”locuri în care cafeaua îi ţinea treji pe amatorii de bârfe şi dezbateri politice, asistaţi şi de ziarele pe care le găseau aici. Datoriile, cafeaua şi speculaţiile financiare care le urmau cauzau emoţii, riscuri şi agitaţie nu doar în rândul cititorilor de ziare din cafene lele londoneze, ci şi în sistemul comerţului global,” scrie Summers-Bremner în cartea lui. Deja de câteva sute de ani Biserica hotărâse că pierderea de vreme este un păcat, iar în 1748, Benjamin Franklin proclamase că ”timpul înseamnă bani”.
De la primul bec aprins, orașul nu mai doarme
Times Square, New York – epicentrul orașului care nu doarme niciodată. Foto: Wikimedia
Dacă nici ceasul sau cafeaua nu sunt niște țapi ispășitori destul de buni pentru viețile noastre insomniace, atunci electricitatea sigur trebuie să fie. Inventarea becului, la începutul anilor 1800, și apariția primelor străzi cu iluminat public, la sfârșitul lor, sunt, fără îndoială, printre principalii vectori care au făcut ca noaptea să arate astăzi, în marile orașe ale lumii, ca o zi mai puțin luminoasă. Somnul pe care acum îl deplângem și pe care încercăm să-l recuperăm ar fi, în opinia lui A. Roger Ekrich, autorul cărții ”At Day’s Close”, un mit, pe care până și specialiștii în științele somnului l-au înghițit. Înainte de apariția electricității, ”dormeai, de regulă, cu oala de noapte la capul patului, trezindu-te la fiecare câteva ore, pentru a ține focul viu. Având deja o sănătate destul de precară, oamenii aveau de înfruntat noaptea cele mai mari disconforturi.” Londra de la 1750 era, potrivit lui Ekrich, pe timp de noapte, ”o adunătură de oameni bolnavi și amărâți, văitându-se de diferite probleme și rugându-se să răsară soarele.”
De la primul bec și până astăzi s-au adăugat pe lista factorilor care ne distrag de la somn nenumărați alții: televizoarele populează cele mai multe dintre camerele unde am avea șanse să tragem un pui de somn, iar computerele sunt atât de portabile, încât din buzunar pot păcăli creierul că nu are nevoie de melatonină, așa cum dictează ritmurile naturale, între orele 21–22 şi 7–8 dimineaţa. Telefoanele mobile, cu tot cu opțiuni de ”snooze” și alte instrumentele ale tehnologiei trezirii sunt oricând la dispoziție, iar faptul că anul acesta numărul celularelor va depăși numărul persoanelor de pe glob e un indiciu de proporții. Trecând peste trusa de divertisment electronic disponibilă la domiciliu, orașul în sine devine o mașinărie de ținut oamenii în picioare 24 de ore din 24. Obsesia orașului care nu doarme niciodată, pentru care New Yorkul este deja un clișeu, e alimentată din ce în ce mai consistent prin dezvoltarea economiei nocturne: de la deja blamatele ”locuri de pierzanie”, până la serviciile disponibile non-stop, de la companiile pentru care piața nu cunoaște fus orar, până la oazele dedicate celor pentru care noaptea este noua zi.
Numărul din ce în ce mai mare de insomniaci sau de persoane care au probleme legate de somn a avut ca efect de domino explozia produselor farmaceutice, precum și apariția unui întreg arsenal de terapii, metodologii și ghiduri pentru un somn mai eficient. Dacă zeul Hypnos de privește în puținele lui reprezentări, de lângă lanul de maci, iar despre antici ca Dioscoride aflăm că-și provoca somnul – și, cu siguranță, nu numai – cu un amestec de vin și mătrăgună, astăzi remediile și medicamentele pentru cei care nu pot dormi sunt pe cât de variate, pe atât de nocive, susțin unii specialiști. Cei care tratează insomnia prin terapie cognitiv-comportamentală arată, de pildă, că una dintre cele mai eficiente metode pentru aliminarea problemelor cronice de somn este renunțarea la medicamente, chiar dacă la mijloc este un tratament îndelungat. Odată amplificată chestiunea somnului deficitar, piața a scos la iveală alte numeroase nișe gata să satisfacă această nevoie primară: paturile au devenit, din simple și prietenoase companii pe tărâmul viselor, adevărate ”mașini de dormit”. Saltele profesionale, perne special calculate pentru efecte optime, alarme ambientale, cafetiere cu ceas deșteptător și multe altele nu fac decât să speculeze, în mare parte, o problemă veche de când lumea, amplificată însă de o transformare radicală nu doar a modului în care percepem timpul, ci și a stilului de viață care sfidează masiv ritmurile naturale.
Somnul bate patul
Deși s-a dormit și se va mai dormi mult, ecuația somnului perfect nu a fost încă descoperită. Cea mai mare parte a specialiștilor într-ale lumii viselor susțin că ideea potrivit căreia necesarul de somn ar fi, în medie, de opt ore, este la rândul ei un mit. Deocamdată nu există nicio cifră magică demonstrată, iar intervalul necesar odihnei variază, după cum arată studiile, în funcție de populație și de contextul social. Jim Horne, directorul Centrului pentru Cercetarea Somnului din cadrul Loughborough, crede că mitul celor 8 ore de somn ”este o aberație. E ca și când ai spune că toată lumea ar trebui să aibă aceeași măsură la pantofi sau aceeași înălțime. Există totuși o distribuție normală – durata medie de somn este de 7 ore,” precizează Horne pentru BBC, adăugând că femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbații și că din ce în ce mai mulți copii suferă din cauza unui regim de somn insuficient.
Stând de vorbă cu Cristina Ilie, medic psihiatru rezident, aceasta spune că a remarcat în ultima vreme o tendință destul de marcată a oamenilor către întoarcerea la Natură. ”Natura ca salvare, soluții naturale, paradis originar. Din punctul meu de vedere lucrurile stau puțin diferit, natura asta de care tot vorbim e mai degrabă o structură, un matrix care ne cuprinde pe toți, de care depindem și care depinde de noi, nu e o entitate exterioară care să ne ofere soluții imediate sau garanții. Natura cere respect, e într-adevăr o forță, dar una care poate lucra la fel de bine și în defavoarea noastră, așa că încrederea absolută în cele “naturale” îmi ridică o sprînceană a mirare. Și asta pentru că de multe ori suntem tentați să ținem cont numai de lucrurile palpabile, vizibile, ignorînd complet legile după care funcționează această natură,” spune Cristina, propunând să ne distanțăm puțin ”de natura-mamă care ne dă ceaiuri bune, și de natura-tată care ne impune ora de somn a părinților părinților noștri și să ne uităm puțin la mecanismele ei de funcționare.” Din punct de vedere evoluționist, este de părere medicul psihiatru, ”ființele și-au adaptat de cînd lumea programul de somn și chiar arhitectura somnului în funcție de mediul în care trăiesc. Să luăm spre exemplu felinele, care au un tipar de somn mult diferit de al nostru. În primul rînd, ele și-au adaptat vederea astfel încît să poată profita de întuneric ca să vîneze. În al doilea rînd, ciclurile lor de somn au o durată mult mai redusă, pentru a minimaliza riscul unui atac. Și în al treilea rînd, stadiul de somn cunoscut drept REM reprezintă în cazul lor somnul cel mai profund. Ei bine, chiar și așa, pisica mea își sincronizează fără probleme programul de somn cu al meu, aproape fără excepție. Și acum să-mi fac și datoria de medic și să vă anunț că adaptarea aceasta atît de naturală are totuși prețul ei, iar eventualele rezultate se vor vedea în timp, odată cu evoluția speciei. Pînă atunci, de ce e bine să dormim, nu numai atît cît are organismul nevoie, ci mai mult, la întuneric: pentru că hormonul somnului, numit melatonină, este secretat în funcție de luminozitatea mediului extern. Iar pe lîngă facilitarea adormirii, melatonina mai are numeroase alte roluri majore în funcționarea organismului, precum: reglează secreția hormonilor sexuali și ritmurile biologice sezoniere, stimulează răspunsul imun, este un antioxidant puternic (și deci cu rol în protecția anti-tumorală), are efect anorexigen prin inhibarea secreției de ghrelină, inhibă secreția glucocorticoizilor (hormonii stresului cronic), are acțiune antidepresivă și, nu în ultimul rînd, favorizează somnul nocturn profund, regenerator,” explică medicul psihiatru.
Ceea ce putem așadar face e să fim atenți la lucruri mult mai elementare, cum ar fi un regim de viață sănătos și o urmare a ceasurilor biologice, care sunt cei mai buni indicatori. De asemenea, am putea renunța la programul de adormire asistată prin televizor – unul dintre principalele motive pentru care cuplurile tind să aibă numeroase neînțelegeri în pat, după sforăit -, să nu mai adormim cu laptopul în brațe și să nu mai fim sclavii comunicării non-stop: un studiu recent arată că majoritatea adolescenților dorm cu telefoanele mobile cât mai la îndemână, gata să răspundă din somn oricărei solicitări din partea rețelelor sale sociale. De asemenea, dacă ar fi să urmăm sfatul unor psihoterapeuți, ar trebui să renunțăm chiar la anxietatea legată de somn și să încercăm o strategie veche de când lumea: relaxarea. Și poate, în loc să surfăm între nenumăratele canale gata să ne țină cu ochii mari până a doua zi dimineață, ar trebui să avem la capul patului o carte, cititul având un efect soporific demonstrat. Putem începe cu Borges, care spunea într-un poem: ”De-a lungul generațiilor / Oamenii au construit noaptea. La început, ea nu era decât orbire.”
Foto main: Henri Cartier-Bresson, Foto jos: Geekologie.com