VIDEO Cinci susținători ai Roșiei Montane au fost reținuți de poliție aseară din fața sediului TVR

61

Libertatea de exprimare are de suferit atât în redacția de știri a Televiziunii Române, cât și la porțile sale, unde mai mulți susținători ai Campaniei Salvați Roșia Montană s-au adunat aseară pentru a denunța autocenzura din cauza contractelor de publicitate încheiate cu compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Apărătorii Roșiei Montane, care și-au lipit leucoplast de gură, nu au apucat să-și susțină cauza mai mult de 10 minute, întrucât jandarmii, pregătiți la fața locului în număr impresionant, i-au luat pe sus pe cinci dintre ei care au fost duși la Secția 1 de Poliție.

de Roxana Bucată

“N-am scos niciun cuvânt, n-am făcut nimic, nu știu de ce s-au luat de noi. Au venit și ne-au legitimat, după care ne-au băgat în dubă”, povestește Lavinia Andrei, președintele Fundației Terra Mileniul III, una dintre cele cinci persoane reținute de Poliție. Fără explicații, alte patru persoane au fost înghesuite în dube și duse la Secția 1 unde li s-au făcut procese verbale și au primit amenzi de câte 1.000 de lei.

Nelu, un alt susținător al Campaniei Salvați Roșia Montană care a fost reținut, a fost acuzat de unul dintre jandarmi că ar face instigare pentru că a sugerat că legitimarea persoanelor de acolo este, de fapt, presiune. “Când am ajuns la secție mi s-a făcut proces verbal pentru că am refuzat să părăsesc locul unui protest”, spune acesta.

În fața sediului Televiziunii Române, jandarmii și-au continuat sarcina de a împrăștia grupul rămas. “Hai, du-te acasă, dacă ai casă…”, a fost îndemnată una dintre susținătoarele cauzei Roșiei Montane de un jandarm care a urmărit-o câțiva pași pentru a se asigura că nu se întoarce.

“Atmosfera de minciună generalizată (minciuna se poate face și prin omiterea adevărurilor) m-a scos din casă”, spune Vlad, care a venit la sediul TVR pentru a-și manifesta, în calitate de plătitor de abonament tv , nemulțumirea că nu este informat de Televiziunea Română. “Picătura care a umplut paharul este neprezentarea de către TVR a evenimentului petrecut ieri la Cluj unde s-a demonstrat cu un banner afișat pe Hotelul Continental împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Acolo în mod fals se spune că vor fi angajați mineri. De fapt, va fi o exploatare la suprafață cu excavatorul, cu camioane gigant care de la primul transport vor distruge galeriile romane. Faptul că TVR își permite, televiziune de stat fiind, să nu mă informeze pe mine ca cetățean, e revoltător. M-am simțit privat de dreptul meu la informare”.

“Cerem televiziunilor, mai ales TVR, să refuze publicitatea murdară a RMGC, în virtutea faptului că opozanții proiectului nu au beneficiat niciodată de aceeași expunere media ca și RMGC, ceea ce contravine spiritului etic al unei prese așa-zis libere și democratice. De asemenea, cerem CNA să răspundă plângerilor formulate împotriva publicității mincinoase a RMGC și să o oprească”, este, în continuare, apelul Campaniei Salvați Roșia Montană.

Video: Veioza Arte

Foto și video: Ionuț Ruscea


61 de comentarii

    • Sunt din divizia antiterorista. Cetatenii Romani sunt considerati teroristi in propria tara. Cine se opune prin orice mijloc Rosia Montana Gold Corporation este etichetat terorist.

  1. Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane, cum indemna Radu Gyr pe vremea cand inaintasii actualei clase (a se citi clica) politice serveau mareata Uniune Sovietica si distrugeau Romania.

    • Poezia lui Radu Gyr e din anii ’30, nu are nici o legatura cu ce spui tu, Era vorba sa se ridice Gheorghe si Ion contra ciocoilor plutocrati – adica impotriva capitalistilor. In rest, sunt de partea arestatilor,. cum e si normal. JAndarmii se fac de cacao.

  2. “uite ce ii face ; uite ce ii face; e incredibil” … dar nici unul nu ati pus mana pe vreun jandarm … ati stat toti ca niste tristi si i-ati lasat sa o duca la sectie. e numai gura de voi. marii salvatori ai rosiei montane.

      • Unarresting is the practice of pulling our comrades back into safety from the arms of the officers. […] It works best when we act fearless and the police are outnumbered. […]linking arms. This way, when an officer tries to pull one of us away, it makes it difficult to pull the individual from the arms of another participant.
        […] Dont let anyone stray from the group! If someone does happen to stray and be detained, there are some things you can do if you act quickly. Quickly let everyone know what is happening and have your affinity run to the area of the situation. If the cop does not back away by the time you arrive to this situation, your group can fall on top of the person like a dog pile and more people will gather around the situation. Make sure you do not harm the person you are attempting to unarrest. You can also get a few people to simply pull him away from the officer.
        sursa: http://forbiddenspeech.org/ReclaimGuide/unarrest.shtml

    • Tu viteazule ce ai facut? Stai bine mersi la caldurica si critici. Imi e greata cand intilnesc indivizi ca tine. Daca doresti poti cere la jandarmerie si datele mele de identificare pentru ca am fost legitimat si eu.

  3. Pingback: Cine nu are televiziune poate să îşi cumpere « Aurelian

    • Nu trebuie aprobată, ci declarată. Ar fi grav dacă ar trebui aprobată, dar se pare că se discută o lege și despre asta. Dacă a fost declarată, nu știu. Eu am aflat de ea cu două ore înainte. A fost ceva destul de spontan. Nu prea ai cum să anunți autoritățile atunci. Și oricum, au aflat ele singure, erau jandarmii acolo înainte să ajungem noi.

    • Cunosti cumva un singur stat democratic pe planeta? Democratia este o idiotenie,o vorba goala cu care coruptii planetei de pe orice meridiam prostesc locuitorii.Planeta este condusa de smecheri conform propriilor interese. Daca te opui te bombardeaza NATO,iti trage un embargo ONU,iti creste dobanda la imprumuturi FMI si Banca Mondiala,te arunca in aer o drona impreuna cu familia si vecinii care vor fi numiti pierderi colaterale.Mai sunt multe de spus dar deocamdata ma opresc.

  4. V-ati saturat de intoxicarea cu reclame RMGC? Scoateti-va TV-urile in strada, puneti pe ele un mesaj si declarati pe proprie raspundere ca nu aveti aparate de TV si radio ca sa nu mai platiti taxa abuziva.

    bla bla, daca faceau scandal atunci chair aveau motiv intemeiat jandarmii sa-i duca la sectie.

  5. Cum adica nu aveau motiv sa ii duca la sectie si sa ii legitimeze? Politia are dreptul sa te legitimeze pe strada pentru ca asa vor ei, iar cat timp tu protestezi fara autorizatie mi se pare logic sa fi legitimat si daca tulburi si linistea publica sa fi amendat

    • In ’89 au avut autorizatie? De la Kremlin eventual.

      Asta cu autorizatia e o tampenie. In toate statele civilizate trebuie notificare. Nu autorizatie. Ca sa vina politia/jandarmeria sa aibe grija ca protestul sa nu degenereze in violenta. La noi jandarmii descurajeaza un protest pasnic.

    • Nu stiu ce profesie ai Vali. O dai in sus si in jos cu legea. Dar vezi tu, ce sa intimpla cu proiectul Rosia Montana, este o faradelege orchestrata de mafiotii din politica, slugoii corporatiilor internationale. Mai bine pune si tu osul la treaba si nu face comentarii despre legalitate. Cu stima Nicolae Pop

  6. sa va trag la mure, postaci rmgc. cand jandarmii abuzeaza fizic femei care stau pe strada, protestand in mod pasnic, ma cam doare la basca cine si ce a aprobat. pana la urma, primaria e aia care demoleaza ilegal cladiri din patrimoniu si care interzice astfel de proteste pasnice.

    • hai doar nu o bagi si tu p-aia cu violeaza femeile. din filmulet e foarte clar ca aia din fata tvr-ului erau pusi pe galceava. cred ca abia asteptau sa fie luati pe sus ca sa faca show. dar ei erau asa de pasnici saracii de ei…

  7. De asta platim noi jandarmi, sa bruscheze batrani si sa se comporte badaraneste.
    M-am uitat pe film si nu mi-a venit sa cred ce vad. Erau o mana de oameni care protestau pasnic. Eu nu inteleg de ce platim jandarmeria romana, sa ne bruscheze si abuzeze cetatenii ? Trebuia chemata politia care avea dreptul sa legitimeze persoanele si putea sa le si amendeze in strada. Adica pe mine cand ma opreste politia ca am incalact legea rutiera de ce nu cheama jandarmii sa ma duca la sectie ? Simplu, pentru ca se poate sa ma amendeze pe strada.Niste marlani, am fost recent la un meci anost din prima divizie unde era 100 de spectatori si 500 de jandarmi si 20 de dube. De asta ii platim noi pe astia.

  8. Pingback: Abuzurile contra susţinătorilor Roşiei Montane continuă | Lupta pentru Roşia Montană

  9. Pingback: Bun venit in comunism. Din nou. | Kite Bike

  10. Pana la urma jandarmii sunt cei care au tulburat linistea publica. Iar ceea ce fac o parte din televiziuni se numeste manipulare psihologica din pacate prea putin romani incearca sa se informeze si din alte surse decat stirile de la televizor. Pe de alta parte sunt curioasa daca o sa mi se intample la fel. plecand la servici si inapoi, pe strada cu o pancarda agatata la gat sau purtand un plasture pe gura de genul celui de mai sus.

    • Cat timp protestatarii nu aveau autorizatie pentru un protest anuntat din timp nu e normal sa se aplice legea ? Eu daca ma duc si incep sa protestez o sa se intampla lafel o sa fiu dus la sectie si amendat, asta e legea, problema e ca nu a fost aplicata in toate cazurile pana acum

      • Nu stiu ce profesie ai Vali. Tot o dai in sus si in jos cu legea. Ceea ce s-a intimplat cu proiectul Rosia Montana este o faradelege orchestrata de mafiotii din politica romaneasca slugoii corporatiilor internationale. Mai bine ai pune si tu osul la treaba sa curatam societatea de gunoaie.Cu stima Nicolae Pop

  11. Legitimarea a inceput cu un grup mic de persoane (sub 10) care era IN TRECERE pe strada din fata televiziunii. Nu faceau nimic altceva decit sa treaca, in liniste, pe trotuarul indepartat de televiziune, fara sa formeze macar un grup compact si fara sa aiba vreun insemn. Jandarmul care a cerut legitimarea a fost intrigat de un DRAPEL AL ROMANIEI care atirna din buzunarul unui trecator. Acea persoana a fost, de fapt, centrul de interes al jandarmilor, care au trimis un alt grup de jandarmi pentru legitimare, desi tinarul se afla la o distanta de peste 50 de metri, fara ca macar sa fi observat ce se intimpla in spate. De aici deducem ca steagul Romaniei este periculos pentru statul politienesc si ca un simplu steag al Romaniei te poate face indezirabil in tara ta.

  12. Aşa enervaţi-ne şi puneţi câinii democraţiei pe noi! Marş de-aici! Ştiţi ce veţi obţine? O amplificare a protestelor şi o şi mai mare rezistenţă din partea populaţiei împotriva acestui proiect!
    Cândva a fost sloganul ,,nu ne vindem ţara”şi li se reproşa românilor că sunt reticenţi la capitalism! Da, îţi poţi vinde şi casa şi pământul, dar trebuie să ai mulţumirea că ai făcut o afacere bună! Ceea ce s-a întâmplat în ţara noastră nu s-a chemat vânzare , ci jaf naţional de care au beneficiat o mână de oameni, iar Statul şi beneficiarii lui, care suntem noi toţi, au luat praful de pe tobă! Precum vedeţi, jaful şi părăduirea ţării continuă! De râsul curcilor a fost şi cu procesul din urmă cu câţiva ani dintre Ucraina şi România referitor la Insula Şerpilor care a costat Statul român 630.000 de Euro, dar petrolul si gazele din jurul Insulei Serpilor erau deja concesionate firmei, ,,Midia Resources SRL”! România, trezeşte-te!

    • Nu, arhanghele (ca tot au fost ieri sf. Mihail si Gavril), nu ämplicifcare a protestelor”, ci TEAMA, asta va obtine jandarmeria. Cred ca autoritatile au mizat – cu succes – pe intimdare, si asta vor obtine! CUm sa se mai adune o suta sau o mie de oameni ca sa protesteze, cand numai 10 si au fost arestati, inainte de a apuca sa stige ceva?! Care “tulburare a linistii publice”, daca aveau leucoplast pe gura?!
      Teama se obtine tocmia prin faptul ca au actionat in mod evident ILEGAL: intr- tara normala, asteptau ca protsetatarii sa stige, sa se adune in grup mare, sa blocheze accesul la TVR, sa perturbe traficul, etc, ca sa aiba un PRETEXT. Eventual strecurau cativa provocatori, care generau violente, sa aiba motiv de reprimare. Asa, a vazut toata lumea ca represiunea s-a facut FARA NICIUN MOTIV, nici macar pretext, ori asta inspira TEAMA!

  13. Cine ce tulbura prostanacule ? Ai vazut pe cineva tulburand linistea ? Daca as fi jandarm si te-as ridica pe tine din fata casei ca-mi tulburi linistea cu mesajul de pe tricoul tau de manelist ?

  14. Pingback: Tíz perc alatt vitték el a TVR székháza elől a Verespatakért tüntetőket » Think Outside The Box

  15. unde erati ieri la ora 7 si despre ce vorbeati? noi eram putini si dezumflati. ce faceti toti cand e nevoie de voi? de ce suntem un neam de lasi? de ce nu protestam? cum putem sa traim cu noi in felul asta…

  16. Pingback: Libertate de exprimare ca la Bucureşti « Îhî!

  17. mda, e absurd totul, care lege? unde lege? ….cum sa fi luat la ochi ca ai un drapel al Romaniei chiar si in buzunar, pai daca vreau ma plimb pe strada si flutur un drapel cu Romania, uite asa, poate ca sunt mandru ca-s roman. Da, politia are dreptul sa faca ce vrea ea, sau jandarmii…… striga ala la portavoce “activitatea dumneavoastra este ilegala, conform legii 60 vetifi sanctionati” ba esti nebun, mama voastra de popandai. Ma gandeam sa imi fac un tricou, nu sa umblu cu o pancarda in mana, sa ma pun pe trotuar in fata televiziuni si sa ma apuc sa desenez de exemplu si sa dau desenele trecatorilor, iar desenele sa joace rol de manifest, cu tema Rosia Montana. Era doar o idee, pana una alta…rusine, rusine voua bai “alesilor”, rusine voua spagarilor, rusine voua profitorilor, daca toata treaba asta-i curata si cinstita de ce dracu va comportati ca niste comunisti prosti si ascundeti cacatul sub pres??….. nu aveti nici un strop de demnitate!

  18. Pingback: Până când? | Militia Spirituala

  19. Pingback: Garda pretoriană a MAFIEI, aka Jandarmeria Română, își merită ARGINȚII! | Militia Spirituala

  20. Este un caz de incalcare flagranta a drepturilor omului si din pacate nu singurul in decurs de cateva zile :

    Dragii mei haideti sa lasam deoparte teoriile de ”Gigi contra” cu care ne-am obisnuit si sa luam atitudine daca nu ne dorim un stat politienesc!
    Observ ca este mult mai usor sa arunci cuvinte decat sa gandesti cu nu ai nevoie de o lege sau de o autorizatie pentru a-ti exprima liber opiniile.
    Haideti sa fim uniti,sa ne recapatam obisnuinta de a gandi si curajul pentru care unii platesc doar pentru ca noi restul suntem prea ocupati sa ne legam si sa ne opintim in interpretari convenabile dictate de lasitate si egoism!

  21. Pingback: RO Stirea.ro » Protestatarii “Salvati Rosia Montana” au ajuns in fata Televiziunii Romane, care ramane muta, dar jandarmii intervin in forta

  22. In perioada urmatoare veti asista la multe situatii asemanatoare. Ar fi indicat sa nu va constituiti in grupuri formate din mai multe persoane. Un grup format dintr-o singura persoana nu va fi sanctionat; vor arata intelegere si pentru cuplurile care nu fac gesturi suspecte. De asemenea, este indicat sa nu adoptati pozitii statice; in nefericitul caz in care discutati (sau nu) cu un prieten la coltul strazii, este bine sa incepeti, de urgenta sa, circulati. In plus, evitati terasele, barurile, discotecile, si mai ales stadioanele. Ei, acuma nu va speriati; e doar o metoda a de a mai face rost de bani la buget, amendandu-va. Probabil ca n-o sa fiti batuti daca va ridica cu duba, e suficient sa platiti jumatate din quantumul minim in 24 de ori si sa semnati o declaratie din care sa rezulte ca acceptati binele facut cu forta.

  23. Pingback: Dacă nu se lasă cu sânge, nu cred că intră | TOTB.ro - Think Outside the Box

  24. Pingback: România, stat milițienesc | TOTB.ro - Think Outside the Box

  25. Pingback: Țară, țară, vrem ostași pentru Roșia Montană! | TOTB.ro - Think Outside the Box

  26. Pingback: VIDEO Sute de tineri ”s-au sinucis” în masă cu cianură | TOTB.ro - Think Outside the Box

  27. Pingback: Cu brațele și inimile deschise, în stradă, pentru Roșia Montană | TOTB.ro - Think Outside the Box

  28. de ce? pentru ca are o parere care nu concide cu a ta? pentru ca nu sustine aceleasi idealuri? vorbesti de dreptate de libertatea de exprimare.. si cand isi exprima ganduri sunt atacati personal, nu ideile. sa-ti fie rusine!

  29. Pingback: ONG-urile faţă în faţă cu televiziunea naţională « Re.Generation

  30. Pingback: Campania Salvați Roșia Montană și TVR, la masa tratativelor, după ridicarea abuzivă a protestatarilor din fața sediului TVR | TOTB.ro - Think Outside the Box

  31. Pingback: Dealul Melcilor » Earwormu’ de weekend

  32. Pingback: Tinerii “periculoși” care luptă pentru Roșia Montană s-au “predat”. Ei cer Jandarmeriei să-și schimbe metodele de intervenție și să respecte dreptul la exprimare | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Ionut Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger