Cinci supermarketuri din Berlin au primit cocaină în loc de banane

4

“O eroare logistică a traficanţilor de droguri”, aşa a numit poliţia germană descoperirea făcută acum două zile la cinci supermarketuri din Berlin, care au găsit pungi cu cocaină în cutiile în care ar fi trebuit să fie banane, scrie agenţia de presă Reuters. Cutiile conţineau şi banane, dar numai pe deasupra; captura de cocaină s-a ridicat la 140 de kilograme, în total, iar “încurcătura” a fost descoperită de angajaţii magazinelor, odată ce au desfăcut cutiile pentru a scoate bananele la vânzare.

 

 

Este cea mai mare captură de cocaină din Berlin din ultimii 15 ani, spun autorităţile; dacă drogul ar fi ajuns pe piaţă, valoarea tranzacţionării sale ar fi fost de şase milioane de euro. „Evident că am fost surprinşi. Nu ne putem da seama unde anume a fost greşeala în lanţul de distribuţie al traficanţilor”, a declarat Olaf Schremm, ofiţerul care coordonează activitatea anti-drog a poliţiei din Berlin. Cutiile cu banane au venit pe vapor din Columbia direct la Hamburg şi au fost livrate unui depozit en-gros din Berlin, care le-a direcţionat către supermarketuri din zonă.

Lotul total era de 1.134 de cutii, dar numai în şapte dintre ele a fost descoperită cocaină. Deocamdată, investigatorii nu ştiu care era destinaţia pungilor pline cu cocaină, dar un lucru este sigur: toată marfa a fost confiscată şi va fi distrusă, după finalizarea investigaţiilor. Introducerea frauduloasă a drogurilor în Europa pe vapoare care vin din America de Sud este o practică des întâlnită, recunoaşte poliţia, care admite că este foarte dificil să supravegheze miile de containere care ajung în portul Hamburg şi stau acolo foarte puţin timp. Traficanţii mai folosesc şi poşta par avion sau curieratul pentru a aduce cocaina în Germania, mai spune poliţia. În anul 2012, în Germania au fost confiscate 1,26 tone metrice de cocaină.

 

Sursa: Reuters

Foto: The Malaysian Insider

 

Puteţi citi şi:

Războiul împotriva drogurilor este un eşec, spun cercetătorii medicali

Cine luptă cu războiul împotriva drogurilor

Cel mai bun documentar despre războiul împotriva drogurilor

Ethan Nadelmann, vocea numărul unu pentru reforma drogurilor: “Marijuana nu se va legaliza singură”

 


4 comentarii

    • Nenea Pamfil,
      Există 2 sisteme de măsură majore în lume: cel metric și cel imperial. În sistemul imperial, există mai multe greutăți în tone: tonă „scurtă” și tonă „lungă”, prima echivalând cu cca 907 kg și cealaltă cu cca 1016 kg.
      În Anglia și SUA, unde se folosește sistemul imperial, când se face referire la greutatea în tone, se folosește sintagma tonă metrică tocmai pentru a evita confuzia scurtă-lungă-groasă-subțire 🙂

    • Captain Planet on

      Nu exista nicio diferenta intre 1 tona si 1 tona metrica, ambele fiind echivalente cu masa a 1000 de kilograme. Termenul de tona metrica mai este utilizat pentru evitarea confuziilor in special in SUA, ca sa fie clar faptul ca unitatea de masura provine din sistemul metric de unitati de masura (sistemul international de unitati de masura) (in SUA, in activitatile comerciale, se folosesc masuri derivate din sistemul imperial, britanic). Stirea fiind tradusa, dupa cum indica si sursa specificata, de pe o agentie de presa cu sediul principal in New York, SUA, specificatia tona metrica a fost preluata ca atare, dar, desigur, pentru Romania nu are relevanta, specificatia respectiva fiind adresata doar celor care utilizeaza un sistem diferit. Ne cerem scuze pentru confuzia creata 🙂

  1. Ia auziti saracutii de ei. E dificil sa verifice granita, si cocaina se trafcheaza des. Dar daca romanii nu print 2-3 ce traficheaza tigari, nu ne primesc in Schengen au ne fac hoti.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger