Sâmbăta asta, într-o sală de la Palatul Parlamentului, de unde Ceaușescu ar fi avut, probabil, să elaboreze viitorul strategiei pentru înlăturarea religiei, în prezent la doar o scurtă plimbare de fundația deja sfințită a Catedralei Mântuirii Neamului, unii dintre cei mai importanți lideri ai scepticilor, ateilor și liber-cugetătorilor din Europa au venit să țină o conferință.
Organizatorii, Asociația Umanistă Română, le-au lansat, sub tema ”Știință, Educație și Drepturile Omului,” o invitație la dialog pe marginea unei teme care de curând și-a făcut din ce în ce mai mult loc în spațiul public românesc: cât de mult ar trebui să i se permită Bisericii, ca instituție, să intervină în treburile statului, iar de aici în politicile medicale, educaționale ș.a.m.d.? Deși mă așteptam la discursuri mai radicale, am găsit un îndemn generalizat la toleranță, oameni cu tricouri pe care scria ”be more ethical”, argumente și umor de tipul unui stand up comedy pe teme de psihologie și credință.
Mulți dintre noi putem fi umaniști, fără să știm asta.
E greu să nu fii de acord că indivizii, indiferent dacă sunt albi, negri, albaștri, jainiști sau atei, hetero, gay sau trans, punkeri sau mormoni, ar trebui să aibă drepturi egale, pe care instituțiile să le respecte fără discriminare. E, totodată, greu, să nu fii de acord că opțiunea de credință ar trebui să fie, în mod fundamental, o chestiune privată, nu o convenție, fie ea și consolidată într-o istorie încăpătoare, în virtutea căreia să se elaboreze legi și cadre normative. Faptul că în Malta, divorțul a fost ilegal până în 2011, atâta vreme cât în viziunea Bisericii Catolice acesta este inacceptabil din punct de vedere moral, este doar un exemplu clasic pentru implicarea insitituțiilor religioase în viața politică și socială. Dacă astfel de valori, cum ar fi egalitatea de drepturi și șanse, sau convingerea că deciziile care privesc soarta cetățenilor ar trebui luate rațional, nu dogmatic, ne pot face umaniști, diferența specifică a acestora din urmă presupune respingerea oricărei credințe sau religii. Prin urmare, atâta vreme cât pentru umaniști, sceptici și atei, viața de apoi este o simplă ficțiune împărtășită, singurul teren de manifestare este cadrul social, viața între oameni vii, cu problemele și aspirațiile lor. După cum spunea la conferință Pierre Garland, președintele European Humanist Federation, ”nesiguranța oamenilor este o piață foarte prolifică”, unde agenții religioși trasează regulile de joc alături de actorii politici, una dintre misiunilor organizațiilor umaniste fiind astfel să militeze pentru state seculare, construite de adăpost de frica indivizilor pentru repercusiunile propriilor acțiuni în paradisurile promise de religii.
Câteva motive pentru care umaniștii susțin că statele europene ar trebui să fie laice, la adăpost de influența Bisericii.
Cum exemplele funcționează cel mai bine pentru a ilustra un principiu, în cazul de față necesitatea unor state laice, European Humanist Federation oferă câteva cazuri pornind de la care organizațiile umaniste încearcă să-și impună punctul de vedere. În acest moment, de pildă, în state ca Polonia, Irlanda sau Grecia, se aplică în continuare legea blasfemiei, care contrazice neîngrădirea libertății de expresie, o valoare fundamentală pentru liber-cugetători și umaniști. De asemenea, cu câteva excepții, în Iralnda, Cipru, Malta și Polonia, avortul este în continuare ilegal, iar potrivit unor statistici, aproape 80% din medicii ginecologi italieni refuză să realizeze avorturi, deși potrivit legea acestea sunt legale. Explicația vizează faptul că, deși întreruperile de sarcină sunt permise de lege, medicii pot invoca așa-numitele obiecții în cunoștință de cauză, care le permit să refuze avorturile în virtutea unor convingeri religioase. Totodată, numeroase nuclee de influență religioasă militează pentru interzicerea cercetărilor care folosesc celule stem umane, deși rezultatele acestora ar putea duce la găsirea unor tratamente pentru boli cum ar fi Parkinsonul. În Austria, în acest moment, experimentele cu celule stem umane sunt interzise ca urmare a influenței Bisericii. Dacă în România, predarea obligatorie a religiei timp de 13 ani – de la clasa zero, până în ultimul an de liceu, inclusiv – a stârnit nenumărate reacții critice și mișcări de protest, atât din partea organizațiilor umaniste, cât și a unora dintre părinți, în Italia, potrivit legii, școlile sunt obligate să aibă pe pereții tuturor sălilor de clasă un crucifix. De asemenea, finanțarea bisericilor oficiale din banii publici este o altă chestiune controversată, pe care mișcările umaniste încearcă să le schimbe prin lobby și campanii de informare.
Religia merge mână-n mână cu prozelitismul, iar umanismul cu activismul.
Povestea uneia dintre invitatele la conferința Asociației Umaniste din România, Sylvia Lancaster, mi s-a părut extrem de sugestivă pentru cum fiecare individ își poate transforma cauza personală într-o umbrelă de activism pentru o cauză mai amplă. Mamă a unei tinere nonconformiste, cu un aspect gata să se distingă din mulțime prin pierce-uri și o coafură colorată, cu haine ciudate, specifice subculturii goth, Sylvia și-a pierdut fiica după ce aceasta a fost atacată și bătută cu bestialitate de niște tineri britanici, tocmai pentru apariția ei neobișnuită. După moartea lui Sophie (foto), Sylvia Lancaster, implicată la acea vreme în campanii educative privind prejudecățile, a lansat o organizație care invocă numele fiicei sale ( Stomp Out Prejudice Hatred Intolerance Everywhere), prin care încearcă să atragă atenția asupra violenței săvârșite în numele diferenței. Organizația lui Lancaster are acum sute de mii de susținători în întreaga lume, care încearcă să schimbe, localizat și aplicat, percepțiile generale asupra unor subculturi marginalizate doar în virtutea unor semne ale alterității.
După secole bune în care Europa a fost un colonizator religios, a venit vremea colonizării seculariste.
Deși umaniștii susțin că religia ar trebui să fie o opțiune privată, respectată în egală măsură cu refuzul de a îmbrățișa o credință, unele dintre inițiativele organizațiilor umaniste contrazic acest principiu. International Humanist and Ethical Union, de exemplu, derulează în prezent programe precum Free Your Mind, respectiv ”campanii anti-superstiții în Africa și Asia, pentru a-i ajuta pe oameni să preia controlul asupra propriilor vieți din știință și rațiune. Aceste campanii anulează totodată frica de vrăjitorie și previn vânătorile de vrăjitoare,” arată programul Uniunii, care susține totodată trei școli umaniste în Uganda, ”oferind familiilor șansa la o educație seculară.” Un alt program derulat de Uniunea Internațională pentru Umanism și Etică presupune adoptarea unui sat dalit din India, daliții fiind apartenenți la așa-numita castă a oamenilor ”de neatins”. Prin donații de 3.000 de euro pentru trei ani, oricine are valori umaniste și vrea să susțină aceste așezări sărace, poate deveni membru al Uniunii și poate susține astfel o cauză conformă cu etica umanistă. Toate bune și frumoase, însă deja când depășești terenul activismului pentru drepturi egale, devenind un colonizator în numele unor valori străine comunităților locale, mi se pare că repeți un pattern istoric pe care în primul rând mișcările umaniste ar trebui să-l critice. Dacă timp de sute de ani europenii au încercat (și reușit, de cele mai multe ori) să-i decimeze pe zeii culturilor băștinașe, să le înlocuiască figurile ”păgâne” cu Isuși, Sfinte Marii și scenarii despre paradis, organizațiile umaniste reiau drumul colonizării, încercând să propună, de această dată, imaginea în negativ a îndoctrinărilor religioase. Ținând cont tocmai de faptul că fiecare cultură își are propriile reguli, iar umaniștii susțin că fiecare individ are dreptul să-și manifeste libertatea de credință, încercările de ”iluminare” ale celor mulți și prinși în jocul superstițiilor mi se par să contrazică valorile de bază ale mișcării scepticilor, cum ar fi înțelegerea, toleranța sau compasiunea. Din acest punct de vedere, cred că organizațiile umaniste replichează moduri de acțiune uzate intens de forțele religioase și, deși sunt de acord că o educație în spirit etic e preferabilă uneia în spirit religios, n-aș susține o organizație care merge la bunică-mea, să-i scoată din cap sensul pomenilor pentru cei morți, sau la un trib african, unde să propovăduiască libera determinare în schimbul credințelor milenare, care le-au ținut de foame și de cald încă de pe vremea când europenii veneau la ei cu jalba creștinismului în proțap.
(Auto)ironia este una din metodele de bază ale umaniștilor.
Intervenția lui Richard Wiseman, psiholog care a pornit un război împotriva iluziilor și superstițiilor religioase scriind cărți și realizând emisiuni, a fost cel mai bun exemplu despre una dintre armele de bază ale retoricii umaniste când vine vorba de deconstrucția credințelor în numele științei. Wiseman, care și-a început cariera ca magician, folosește abil tehnici de iluzionism pentru a demonstra, cu fervoarea unui stand up comedian, mecanisme pe baza cărora mintea umană își creează scenarii fictive, pe care își sprijină convingerile și acțiunile. (Auto)ironia merge mână în mână cu scepticismul, iar Wiseman e expert în analogii între trucurile magiei și resorturile religioase. Vă invit să urmăriți mai jos câteva dintre postările lui de pe YouTube, canal media pe care Wiseman îl consideră un motiv de speranță pentru un viitor mai bun și mai rațional. În fond, crede psihologul britanic, efectele importante, pe termen lung, se obțin prin schimbări mici și inteligente.
Un comentariu
> După secole bune în care Europa a fost un colonizator religios, a venit vremea colonizării seculariste.
Bine-ar fi, însă eu văd exact altceva şi anume că Europa vest o colonizează arabii cu Islamul lor iar în est talibanii ortodocşi autohtoni.