”Cina cea de taină” a lui Da Vinci, amenințată de poluare

1

A supraviețuit secolelor, schimbărilor politice, războaielor, bombardamentelor. Acum se confruntă cu un inamic modern: poluarea – Este vorba despre pictura ”Cina cea de taină” a lui Leonardo Da Vinci, aflată într-unul dintre cele mai poluate orașe din Europa de vest.

 

În 2009, administrația bisericii Santa Maria Delle Grazie, unde se află pictura în original, a instalat sisteme sofisticate de încălzire, ventilație și aer condiționat, pentru a proteja opera de poluarea din Milano. Pentru a testa eficiența acestor sisteme, oficialii italieni au chemat specialiști în ingineria mediului care au testat și monitorizat aerul din interiorul bisericii și au comparat în permanență rezultatele cu starea aerului de afară. Un raport asupra rezultatelor va fi prezentat de către o echipă de monitorizare chiar în luna decembrie, la Milano. Concluziile specialiștilor sunt că, într-adevăr, poluarea din interior a fost redusă considerabil datorită sistemelor instalate de către biserică, în ciuda faptului că până și vizitatorii, ba chiar și pictura însăși, sunt o sursă continuă de poluare.

Echipa care a monitorizat valorile aerului a lucrat timp de un an, măsurând în permanență interiorul și exteriorul, pentru comparație. Deocamdată, în ceea ce privește lupta cu poluarea din exterior, se pare că autoritățile italiene câștigă bătălia: în zona unde este expusă pictura, s-a reușit reducerea concentrațiilor poluatoare și cu 94%, față de concentrațiile din exterior. Pericolul, însă, rămâne: sursele interioare de poluare amenință integritatea picturii. Grăsimi de pe pielea vizitatorilor pot veni în contact cu mici particule de praf și se pot depune pe pictură, spre exemplu. Până și pictura însăși este o sursă de poluare, din cauza micilor particule provenite de la ceara folosită în procesele de conservare de până acum. Studiul care va fi prezentat în decembrie oferă, dincolo de concluziile privind amenințarea poluării la adresa picturii lui Da Vinci, și posibile soluții pentru conservarea altor opere de artă aflate într-un pericol similar.

 

Sursa: ClickGreen

 


Un comentariu

  1. “Cina…” lui Leonardo a fost mereu amenintata : la-nceput, pictura ar fi fost deasupra unei usi care dadea la bucatarie. Prima amenintare a “Cinei” au fost … aburii de la bucatarie

Leave A Reply