Ciclofest. Prima ediție. Adunăm idei

0

Noi, adică Portocala Mecanică şi Atelierul de Producţie, suntem în plin proces de facere a Ciclofestului. Deocamdată avem un Facebook ce mişună de lume curioasă, încă mai lucrăm la site, la liste de prezenţe, la time line-uri, la program, la biciclete frumoase şi la biciclişti pe măsură. Spaţiul de la Atelier e deja în devenire, în scurt timp vă şi anunţăm datele precise ale momentului glorios.

de Portocala Mecanică

Am vrut să facem un festival pentru că Bucureştiul are nevoie de o bucurie colectivă în jurul bicicletei. Care să ţină mai multe zile, care să adune cât mai multe voci, care să vorbească despre biciclete şi altfel decât prin simpla pedalare zilnică prin oraş. Vrem să vedem nu doar biciclete şi biciclişti frumoşi, ci să ne uităm şi la filme împreună, să admirăm ceva bicycle art făcută de fiecare dintre noi, să ascultăm nişte muzici, să jucăm jocuri de biciclete (există, vă spunem noi).

Call for projects

Pentru că suntem la prima ediţie şi suntem mici şi încă nu suficient de voinici, vrem ajutorul vostru, al tuturor. Cu idei, care să fie concretizate în spaţiul de la Atelierul de Producţie, în cadrul Ciclofest.

Aşadar, iată: Atelierul de Producţie şi Portocala Mecanică vă aşteaptă propunerile pe adresa de email [email protected]. Unde sa vă descrieţi ideile cum puteţi voi mai bine, să ne cereţi sfatul, iar noi vă vom oferi, pe cât ne pricepem, ajutorul ca ideile să şi prindă contur. Avem deja şi un link o secţiune specială “Call for projects“, ca să vă uşurăm munca.

Categoriile ar fi 3:

1. Bicycle art: orice fel de creaţii care au ca sursa de inspiraţie bicicleta (fie că pornesc de la o roată precum a făcut-o Duchamp, fie că recreează o bicicletă cu ajutorul altor mijloace de expresie). Aici intră la fel de bine sculpturi, graphics, accesorii de toate felurile. Spiritul Do It Yourself se cere exploatat la maxim!

2. Bicycle movies: vom proiecta o serie de filme celebre cu biciclete, scurtmetraje româneşti pe care le ştim noi. Dar avem nevoie şi de ajutorul vostru. Am fi mai mult decât onoraţi să faceţi la Ciclofest prima proiecţie a propriilor voastre creaţii.

3. Bicycle games and tricks: Noi ştim câteva jocuri, de la bike polo, până la bike joust. Vrem să vedem cum ştiţi şi voi să vă jucaţi cu bicicleta. Spaţiu pentru tricks şi căzături avem la discreţie!

Deadline-ul pentru proiecte este duminică, 22 mai. Noi promitem să facem update la program pe măsură ce adunăm fiecare dintre lucrările voastre.

Citiți și:

Portocala Mecanică la Radio Guerrilla. Cum scăpăm cu bine dintr-un accident

Portocala Mecanică la Radio Guerrilla. Cişmigiul. Iarna. Pe bicicletă. Neapărat!

Portocala Mecanică la Radio Guerrilla. Citate celebre despre biciclete

Portocala Mecanica la Radio Guerrilla. Cum să nu ţi se fure bicicleta

Portocala Mecanică la Radio Guerrilla. Single speed și fixed gear culture

Iarna pe bicicletă. Am putea înlocui mașina personală cu mersul pe două roți în bătaia zăpezii?


Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger