La o vizită prin aziluri de vârstinici, mai ales dacă e vorba de un centru de stat, nu de o oază privată, te poate apuca lesne disperarea văzând câți oameni sunt abandonați și ignorați de rudele lor, prea ”ocupate” să-și amintească de cei care i-au crescut. Deși cultura chineză are un capitol privilegiat pentru respectul acordat celor vârstnici, accelerarea economică și, implicit, transformările sociale, au determinat mulți tineri să-și neglijeze cu desăvârșire părinții ajunși la bătrânețe.
Așa se face că statul chinez a adoptat așa-numită Lege a Protecției Drepturilor și Intereselor Vârstnicilor, în virtutea căreia mai mulți părinți în vârstă și-au dat recent odraselele în judecată pentru lipsa de susținere emoțională. De cele mai multe ori, curțile de judecată caută să ajungă la o înțelegere cu părțile implicate, care să-i determine pe cei tineri să-și viziteze părinții la intervaluri stabilite, miza banilor fiind în majoritatea cazurilor inexistentă.
Potrivit celor mai recente statistici, numărul chinezilor trecuți de șaizeci de ani va sări de la 185 de milioane, cifra prezentă, la 487 de milioane până în 2053, când acest segment va reprezenta 35% din populație. Această creștere este determinată atât de ridicarea speranței de viață (de la 41, la 73 de ani, în intervalul a cinci decenii), precum și de politicile de planificare familială a copilului unic. Îmbătrânirea rapidă a populației reprezintă un factor de risc pentru stabilitatea economică și socială a țării, iar întreținerea vârstinicilor începe să creeze costuri apăsătoare pentru sistemul de stat, din ce în ce mai mulți beneficiari fiind susținuți de o populație muncitoare în scădere. Tocmai de aceea, statul chinez a decis să introducă o lege care să-i oblige pe tineri să aibă grijă de părinții lor, încurajând reconsolidarea unor relații tradiționale și încercând să umple golul centrelor de îngrijire a bătrânilor.
Unii dintre tinerii chinezi susțin, potrivit Associated Press, că aceasta lege este ”nerezonabilă”, atâta vreme cât pune prea multă presiune pe tinerii care pleacă din mediul rural în marile orașe, pentru a căuta locuri de muncă. Pentru aceștia, este deopotrivă costisitor și obositor să-și viziteze rudele rămase în așezările natale, susțin cei care ar putea primi sancțiuni dacă nu-și văd părinții la intervalele stabilite.
Sursa: Associated Press
Foto: News.cn