În încercarea de a încuraja oamenii să achiziţioneze mai multe vehicule electrice, China a anunţat că renunţă la impunerea taxei de achiziţie până în anul 2017 în cazul tuturor maşinilor electrice, hibride sau pe celule de combustibil, scrie The Guardian.

În prezent, achiziţia de vehicule electrice în China este destul de redusă, din cauza preţurilor mari ale acestor maşini şi ale infrastructurii de alimentare. Însă guvernul chinez speră că noua scutire de taxe va schimba această percepţie. Scutirea de taxe se aplică tuturor maşinilor electrice, hibride sau pe celule de combustibil vândute în perioada septembrie 2014 – sfârşitul anului 2017, adică pe o durată de trei ani. Această taxă reprezenta 10% din valoarea vehiculului şi se aplica tuturor maşinilor importate, precum şi celor produse în China.
Poluarea severă a aerului şi dependenţa crescută de combustibili fosili sunt printre cele mai mari probleme de mediu cu care se confruntă China. Oficialii chinezi speră ca scutirea de taxe, alături de subvenţiile acordate, să crească simţitor cererea de maşini mai puţin generatoare de poluare. În prezent, în China sunt înregistrate ca folosite aproximativ 70.000 de maşini electrice; guvernul chinez speră ca, până în anul 2020, acest număr să ajungă la cinci milioane. Problema lipsei infrastructurii de alimentare este o provocare serioasă pentru China, dar Tesla plănuieşte să înfiinţeze o uzină în China, în acest sens şi să lanseze un serviciu la nivel naţional de încărcare a bateriilor pentru maşinile electrice şi de service până anul viitor.
Sursa: The Guardian
Foto: IH
Puteţi citi şi:
Ţara care a inventat automobilul excelează la capitolul “car sharing”
Tesla Motors oferă liber la patentele pentru maşini electrice
Pungi cu aer curat, oferite locuitorilor unui oraș chinez extrem de poluat
Bonus de smog pentru angajaţii Panasonic detaşaţi în China
FOTO Protest împotriva poluării din China: miri cu măşti de gaze
Primul chinez care dă în judecată guvernul din cauza smogului
Protest semi-nud împotriva poluării din Beijing
Cel mai tânăr pacient chinez cu cancer la plămâni are 8 ani. Cauza: poluarea aerului
Aerul poluat al Chinei provoacă tensiuni între China şi Japonia