China interzice fumatulîn spații publice închise

0

China va interzice fumatul în spațiile publice închise începând din luna mai, în încercarea de a proteja cea mai numeroasă națiune din lume de efectele negative ale fumatului, informează Reuters.

China, care are peste 300 de milioane de fumători, va cere companiilor să afișeze semne proeminente anti-fumat, va interzice vânzarea țigărilor la automate și se va asigura că zonele din aer liber destinate fumatului nu afectează pietonii.

Firmele trebuie să educe consumatorii cu privire la efectele dăunătoare ale fumatului, iar angajații trebuie să încerce să oprească fumătorii care vor să-și aprindă o țigară.

Autoritățile nu au anunțat ce sancțiuni se vor aplica, un semn că interdicțiile nu vor fi aplicate riguros.

China, cel mai mare producător de țigări, ia de ani de zile măsuri de oprire a obiceiului. Guvernul a anunțat, anterior, că va interzice fumatul în spitale și instituții medicale începând cu 2011.

În 2008, Beijingul a promis restricționarea fumatului în spații publice, inclusiv în birourile oficiale și în mijloacele de transport în comun, dar cele mai multe locuri au rămas pline de fum, iar semnele de interzicere a fumatului sunt ignorate.

Aproximativ 1,2 milioane de chinezi mor din cauza fumatului în fiecare an. Țigările, printre cele mai ieftine din lume, sunt considerate o parte importantă a socializării. Aproape jumătate dintre doctorii bărbați din China fumează.

Reducerea fumatului ar reduce costurile de sănătate, dar și veniturile guvernului, întrucât industria tutunului asigură o zecime din veniturile din taxe.

Foto: Flickr / ernop

Citiți și:

Interzicerea țigărilor mentolate ar putea fi benefică pentru sănătatea publică

Ghid în 8 pași pentru renunțarea la fumat

Fumatul pasiv cauzează nașterea unui copil mort sau cu defecte

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger