Chimiștii au descoperit “uzina” canabinoizilor

2

Cercetătorii de la Universitatea din Saskatchewan, Canada, au descoperit traseul chimic pe care îl folosește planta Cannabis sativa pentru a forma compuși bioactivi numiți canabionoizi, ceea ce ar putea deschide drumul spre dezvoltarea unor soiuri de marijuana în vederea producerii de medicamente și de cânepă industrială care să nu conțină acești compuși, dintre care unii au efecte psihoactive.

 

Bobocul unei flori de Cannabis sativa, acoperit de tricomi/Wikipedia

 

Cannabisul a fost cultivat de mii de ani pentru producția de mâncare și de fibre și a fost folosit ca medicament și drog psihoactiv. Canabinoizi precum THC-ul, principalul compus psihoactiv al marijuanei, sunt produși pe florile plantei femelă, în interiorul unor mici structuri numite tricomi – “uzinele chimice” ale plantei. Cercetătorii au analizat genomul unor celule tricomice izolate pentru a vedea care sunt genele implicate în producția canabinoizilor.

Echipa a observat că acest proces implică o versiune specilizată a unei enzime cunoscute și o altă enzimă (un acid gras) care nu mai fusese observată până acum la plante. “Ce a făcut cannabisul”, explică profesorul de biologie Jon Page, de la universitatea mai sus amintită, pentru Phys.org, “a fost să ia un acid gras foarte rar, cu un lanț simplu, de șase atomi de carboni, și să-l folosească ca piatră de temelie pentru ceva complex din punct de vedere chimic și activ farmacologic”.

Pornind de la această descoperire, oamenii de știință pot produce canabinoizi pentru industria farmaceutică folosind drojdie sau alte microorganisme, o alternativă prețioasă la sinteza chimică. Dintre cei 100 de canabinoizi cunoscuți până acum, doar câțiva au fost analizați în vederea întrebuințării lor medicale. THC-ul, de exemplu, este responsabil pentru starea euforică pe care o induce consumul de marijuana, dar și pentru ameliorarea durerii și a senzației de greață și pentru amplificarea poftei de mâncare. Cannabidiolul, un alt compus important, combate anxietatea și întărește neuronii. Iar fermierii pot căuta soiuri de cannabis cărora le lipsesc componente cheie din procesul de producere a canabinoizilor pentru a crește cânepă fără THC.

Aflați mai multe detalii pe Phys.org.

 


2 comentarii

  1. Pingback: Canabinoizii ca medicament | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Cum pot încetini canabinoizii îmbătrânirea creierului | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger