Chevron încearcă să convingă oamenii din județul Vaslui de siguranța metodei de fracturare hidraulică prin care se explorează și exploatează gazele de șist organizând o excursie în Polonia, în regiunea Zamosc, unde compania americană desfășoară activități de explorare. În condițiile în care protestele comunităților din județ s-au concretizat în 14 decizii de interzicere a explorării și exploatării gazelor de șist luate de primării locale, compania face demersuri de a întoarce opinia publică în favoarea sa.
Adrian Țapu este preot în Pungești și a fost invitat de Chevron să meargă în Polonia pentru a vedea cum lucrează compania în Zamosc. “În primul rând, din cauza funcției, nu pot să merg, că trebuie să fiu aici, dar nici nu vreau, nu mă interesează”, spune preotul. Despre oamenii care vin la biserică, Adrian Țapu crede că sunt categoric împotriva exploatării gazelor de șist. “Ei sunt oameni inteligenți, au avut surse de informare destule din ambele părți și au tras o concluzie. Părerea lor este și părerea mea. Alte șase invitații au mai fost trimise în Pungești, spune preotul.
La Pungești a avut loc, în aceste zile, și o sesiune de informare a localnicilor privind metoda fracturării hidraulice prin care se exploatează gazele de șist. Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prezent la această întâlnire și i-a înfuriat pe oamenii care se opun exploatării gazelor de șist. “A venit domnul Buzatu cu mult tupeu”, spune preotul din Pungești. “Nici nu este bine să amintesc ce a spus, i-a sfidat pe oamenii din sat. Știu că a doua zi a mers la Găgești”. Într-o înregistrare video a întâlnirii, președintele Consiliului Județean Vaslui poate fi auzit spunând că subsolul aparține statului și cetățenii nu au nimic de zis în decizia de a aproba exploatarea resurselor.
Dumitru Buzatu ne-a explicat că aceste sesiuni de informare sunt organizate de compania Chevron, iar el a participat în calitate de cetățean și președinte al CJ. Întâlnirea de la Pungești a fost una dintre nenumăratele întâlniri organizate de companie la care sunt invitați ingineri, specialiști, oameni care lucrează în domeniu și care le explică oamenilor tot procesul, spune președintele CJ.
“Sunt oameni care știu despre ce e vorba, oameni care nu știu, dornici să se informeze sau care refuză orice dialog, sunt tot felul de păreri, eu cred că ceea ce e important este să explicăm oamenilor despre ce e vorba. Eu sunt particular interesat ca această resursă pe care o are județul Vaslui să fie cercetată mai întâi, iar dacă se va găsi că e semnificativă din punct de vedere economic, se va pune problema negocierii exploatării”, spune Dumitru Buzatu. “Deocamdată, opiniile sunt diverse, mulți oameni cred că e bine, alții sunt înfricoșați de propaganda care se bazează pe ignoranță, alții sunt circumspecți. Părerea mea e că dacă resursa e în cantitate suficientă să se producă profit, exploatarea face parte din politica strategică energetică. Mai ales că există precedente de exploatare în America, de cercetare în Polonia etc.”.
În acest moment, Chervon a solicitat Consiliului Județean un certificat de urbanism pentru explorarea rezervelor din subsolul județului, în certificate fiind precizate avizele și procedurile pe care trebuie să le parcurgă compania. Măsurătorile geodezice au fost realizate deja, a mai spus președintele CJ.
Referitor la excursia în Polonia organizată de Chevron, Dumitru Buzatu spune că va merge și el, dar pe propria cheltuială și că a invitat și alte două-trei persoane care să-l însoțească. Restul participanților sunt din localitățile vizate de companie pentru a vedea la fața locului cum sunt explorate gazele de șist.
Costică Stupu, primarul comunei Găgești, este unul dintre invitații companiei. “Încă nu am dat acceptul oficial, dar cred că da, voi merge. Am înțeles că e un schimb de experiență, e bine venit, să vedem exact ce avantaje sunt, care e impactul de mediu, să vedem cu ochii noștri”, spune primarul. Comuna Găgești nu se numără printre cele care au luat decizii de interzicere a exploatării gazelor de șist, în ciuda inițiativelor în acest sens, dar s-a ajuns la concluzia că nu există bază legală și că decizia ar fi în contradicție cu legea. În ceea ce privește propria părere referitoare la exploatarea gazelor de șist, primarul spune că este pro atât timp cât nu dăunează mediului. “Așteptăm reacția instituțiilor statului, nu trebuie să ne explice firma Chevron”, spune primarul, care merge la o informare din partea companiei.
Un alt invitat este un student din comunca Băcești care se declară împotriva exploatării gazelor de șist, dar a decis să meargă în excursia organizată de Chevron pentru a vedea cum se procedează în Polonia. El a primit invitația prin intermediul primarului comunei, comună în care oamenii sunt împărțiți în două tabere în ce privește exploatarea gazelor de șist, spune el.
Tabără de rezistență la Zamosc
“Atât conceptul acestei acțiuni de informare și documentare, cât și lista participanților au rezultat ca urmare a dialogului dintre companie și reprezentanții comunităților din județul Vaslui. Participanții vor avea oportunitatea de a se documenta direct asupra unor proiecte privind explorarea gazelor naturale din argile, derulate în Polonia de compania Chevron și numeroase alte companii energetice, și să cunoască mai multe despre modul în care această resursă poate fi dezvoltată în mod responsabil și cu protecția deplină a mediul înconjurător”, se arată în răspunsul companiei Chevron, care a forat până în prezent patru sonde verticale de explorare în regiunea Zamosc, similare celor planificate pentru România.
În acest timp, în satul Zurawlow, lângă Zamosc, s-a format o adevărată tabără de rezistență a fermierilor polonezi care au ocupat câmpul concesionat de Chevron în vederea explorării. De la începutul lunii iunie, sute de fermieri au blocat drumul de acces pe câmp cu tractoare și și-au instalat un cort în care au tot ce le trebuie pentru o ocupare de lungă durată, relatează jurnalista Oana Moisil.
“Spun că trebuie să fie în permanență aici, pentru că altfel compania ar începe să foreze. Aici mănâncă, spală vasele, dezbat, dorm și veghează. Mâncarea o gătesc de acasă. Au până și o sirenă cu care dau alarma pe o rază de 2-3 km când au probleme. Dar azi e liniște. Nu știe nimeni ce se va întâmpla”, spune Oana. “Ideea e că țăranii sunt hotărâți să se lupte pentru ca pământul și apa să nu le fie poluate. De cealaltă parte a bătăliei, compania și-a instalat un cort, tot de atâtea zile, la 20 de metri de fermieri. Ce fac oamenii din cortul Chevron? Pozează în angajați care, din cauza protestului, sunt aproape de a-și pierde job-ul”.
Comunele vasluiene Alexandru Vlahuță, Băcani, Coroiești, Gherghești, Iana, Perieni, Pochidia, Pogana, Puiești, Pungești, Tutova și Vinderei au decis prin hotarari ale Consiliului Local interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist pe raza lor. Aceste decizii pot fi însă anulate de hotărârea Consiliului Județean Vaslui.
Un comentariu
Pingback: O idee bună a Chevron cu gazele de șist - Fără Supărare