Chevron a plătit amenzile şi nu pleacă din Brazilia

0

Operaţiunile companiei Chevron nu vor fi mutate din Brazilia, în pofida accidentului petrecut anul trecut, în luna noiembrie, când o masivă scurgere de petrol a pus în pericol viaţa subacvatică în largul coastelor braziliene din zona Rio de Janeiro. Chevron a plătit recent încă o amendă de 17,3 milioane de dolari pentru incident.

 

 

Amenda a fost dată de autorităţi pentru 25 de „neregularităţi” legate de scurgerea de petrol de anul trecut, a specificat National Petroleum Agency, care a confirmat că Chevron a plătit suma totală de 17,3 milioane de dolari, dar nu a dat detalii despre ce anume au însemnat aceste neregularităţi; totodată, Chevron a beneficiat de un „discount” de 30% la amendă, dat fiind că a plătit-o pe toată în întregime şi nu a contestat-o. Aproximativ 3.000 de barili de ţiţei s-au vărsat în ocean în noiembrie 2011, în timpul incidentului. La momentul respectiv, compania a mai fost amendată cu o sumă de peste 100 de milioane de dolari.

Şi reprezentanţii Chevron au confirmat plata recentei amenzi şi au promis că „vor implementa îmbunătăţiri procedurale desprinse din lecţia învăţată ca urmare a scurgerii de petrol din Brazilia”. Mai mult, ei spun că monitorizarea ulterioară a regiunii arată că incidentul nu ar avea urmări asupra mediului, vieţii marine sau a locuitorilor din zona de coastă. Organizaţiile de mediu, însă, contrazic aceste afirmaţii. Un tribunal federal brazilian a cerut Chevron şi companiei asociate Transocean Ltd. să îşi suspende operaţiunile din Brazilia până când investigaţiile asupra scurgerii din noiembrie 2011 vor fi finalizate cu totul şi o decizie va fi dată în justiţie.

 

Sursa şi foto: Huffington Post


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger