Chestionarul McLuhan: Wikipedia conservatoare versus Twitter liberal

2

La prima vedere, întrebarea lui McLuhan, “Este urechea conservatoare şi ochiul liberal?” vede lucrurile exact invers; dacă vorbăria e ieftină, în timp ce scrisul tezaurizează cultura, “omul dedicat ochiului” pare a fi cel care-i în mod natural mai conservator. Întrebarea trebuie înţeleasă însă metaforic. În contextul ei original, ea se referă la posibilul impact pe care mediul de comunicare îl are asupra conţinutului comunicat: nu orice mesaj poate fi comunicat la fel de uşor prin orice mediu sau tradus uşor dintr-un mediu în altul.

 

de Vlad Tarko

Este un mediu de comunicare cu o densitate informaţională mare, „ce permite cuprinderea unor situaţii complexe dintr-o singură privire”, cum ar fi prelegerile, comunicarea verbală şi discuţiile, un mediu mai degrabă conservator, favorizând doar schimbările graduale? Alternativ, este un mediu „ce favorizează acordarea atenţiei, pe rând, fiecărui lucru”, cum ar fi televiziunea sau fotografia, un mediu ce facilitează mai degrabă instabilitatea şi schimbările discontinue?

Dacă ar fi pus întrebarea azi, McLuhan ar fi spus ceva de genul: Este Wikipedia conservatoare, iar Twitter liberal?

Răspunsul la întrebarea lui McLuhan este „nu”, însă e interesant de văzut de ce. Adevărul este mai degrabă următorul: cele două tipuri de moduri de comunicare identificate de el favorizează două tipuri diferite de liberalism, un liberalism intelectual, axat pe imaginarea unei lumi radical mai bune, vs. unul al acţiunii şi revoluţiei; şi respectiv două tipuri diferite de conservatorism, un conservatorism ce conştientizează de ce anumite tradiţii sunt importante vs. unul populist şi reacţionaro-grobian.

În primul rând, liberalismul ca doctrină politică radicală nu poate exista decât ca urmare a unei analize relativ complexe a structurii lumii noastre sociale, economice şi politice. După cum sublinia Friedrich Hayek în De ce nu sunt conservator, „principala întrebare pe care trebuie să şi-o pună un liberal nu este cât de repede sau cât de departe să mergem cu schimbarea, ci care anume e destinaţia spre care trebuie să mergem”. Această destinaţie dorită poate fi radical diferită de lumea actuală şi tocmai de aceea ea nu poate fi decât rezultatul unei analize unificatoare ce identifică anumite principii generale de organizare socială, precum schimburile libere, asocierea voluntară, egalitatea de drepturi şi anumite concepte de dreptate socială, principii care astăzi sunt doar parţial implementate, dar care, din punct de vedere liberal, ar trebui implementate până la capăt, chiar dacă asta presupune o schimbare substanţială a lumii în care trăim.

În opoziţie cu acest mod de gândire liberal, avem reacţiile conservatoare populist-grobiene, gen ştirile Realitatea TV sau Antena 3, care nu au în spate vreun principiu intelectual de evaluare, ci sunt doar reacţii negative faţă de orice fel de schimbare. Dacă aceste reacţii au vreo structură şi coerenţă, ea este dată doar de logica partizanatului politic, capabil să raţionalizeze orice. În acest sens, urmându-l pe McLuhan, putem spune că natura mediului însuşi favorizează o variantă sau alta; televiziunea de pildă pur şi simplu face foarte dificilă o dezbatere intelectuală autentică. Atunci când ai întreruperi odată la un sfert de oră cu scenarii absurde în care preferinţa pentru un anumit detergent ocupă deodată un rol esenţial în determinarea sensului vieţilor noastre sau în care cele mai banale băuturi carbo-gazoase conferă puteri supra-omeneşti este greu să-ţi păstrezi concentrarea intelectuală în starea optimă. Poate că cea mai bună speranţă pentru liberalismul radical într-un asemenea mediu al atenţiei limitate îl reprezintă anarhismul populist al lui Mircea Badea. Ar fi de exemplu necesară o analiză serioasă a statului poliţienesc român, însă până una alta ne mulţumim şi cu repulsia lui Badea faţă de poliţia rutieră.

În al doilea rând, conservatorismul veritabil este şi el rezultatul unei analize intelectuale a conceptului de comunitate şi a rolului, adeseori neglijat de liberali, pe care-l joacă unele tradiţii. De pildă sociologul conservator Philip Rieff, explică faptul că „fiecare cultură are două funcţii principale: 1) să organizeze cerinţele morale pe care oamenii le au unii de la alţii într-un sistem de simboluri ce îi face pe oameni inteligibili unii altora şi asigură întrederea între ei; 2) să organizeze formele de exprimare prin care oamenii se eliberează, într-o anumită măsură, de conformismul impus de cadrul simbolic – interpretări individuale ale culturii prin care se manifestă caracterul fiecăruia”. Din nou, este greu de văzut cum ar putea fi elaborat un asemenea discurs prin tweet-uri sau alte variante similare de comunicare punctuală.

În opoziţie cu acest gen de conservatorism fundamentat intelectual, putem vedea liberalismul revoluţionar, axat pe acţiune. Un exemplu elocvent din ultima vreme îl reprezintă revoluţiile din lumea arabă în care noile medii de comunicare, gen Twitter şi telefoanele mobile, au jucat un rol relativ important în facilitarea organizării descentralizate a acestor mişcări populare. Aceast gen de opoziţie între conservatorismul intelectual şi liberalismul de acţiune este ceea ce avea probabil McLuhan în minte atunci când a pus întrebarea. Însă, după cum am văzut, această opoziţie descrie doar jumătate din problematica ridicată, legată de mesajul ce poate fi transmis în mod optimal printr-un mediu dat sau de mediul de comunicare ce trebuie ales pentru un anumit tip de mesaj.

Opoziţia nu este deci atât între conservatorism şi liberalism, cât între analiza intelectuală complexă ce încearcă să schimbe viziunea pe care o avem asupra lumii sociale şi a mecanismelor prin care se menţine sau se schimbă ordinea socială, şi respectiv actele de vorbire în forma lor mai pură, încercând să ne influenţeze comportamentul într-un mod cvasi-direct.

Foto: Flickr

Pe 21 iulie 2011 se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui teoreticianului mass-media Marshall McLuhan. Am ales cinci întrebări adunate în Mass-media sau mediul invizibil şi i-am invitat pe câţiva apropiaţi ai informaţiei să răspundă la un scurt chestionar McLuhan.

 


2 comentarii

  1. Pingback: Cum am devenit informaţie. 100 de ani de Marshall McLuhan

  2. Pingback: Liberalism wikipedia | Winnersatgamin

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger