Cetatea Câlnic- Alba. Monument UNESCO

0

Accesibilă dar necunoscută, în sudul județului Alba, în acel ghimpe administrativ care se înfiripă între Hunedoara la vest şi Sibiu la est, se află singura dintre cetăţile transilvane din patrimoniul mondial (inclusă în 1999 pe lista UNESCO), care aparţine acestui judeţ. Celelalte cetăţi şi biserici fortificate săseşti se află pe teritoriul judeţelor Sibiu (ex. Valea Viilor), Braşov (ex. Prejmer şi Viscri) şi Mureş (ex. Dârjiu şi Biertan).

 

 

de Viorel Irașcu (Plecadeacasă.net)

 

Pe drumul naţional 67 C, care în zona montană poartă numele de Transalpina şi care se termină la Sebeş, întlâniţi comuna Şugag. Aici faceţi dreapta (dacă veniţi dinspre Obârşia Lotrului) spre comuna Câlnic. Drumul vă va purta printre culturile de porumb şi viile sătenilor, pe o panglică de asflat parcă prea îngustă pentru două maşini, dar măcar este asfalt! Centrul comunei Câlnic aduce cumva aminte de trama stradală tipică pentru fostele localități săsești, dar magaziunul universal de vis a vis de cetate strică tot farmecul.

 

 

De fapt îți aduce aminte de coșmarul comunist. Căruia, culmea, îi datorăm refacerea ansamblului fortificat între anii 1961-1964, prin Direcția Monumentelor Istorice. Tot atunci au loc și săpături arheologice în incintă și în jurul cetății.

Asociația care se ocupă de adminstrarea cetății se numește Ars Transilvanie, și este un model de organizare și de popularizare a patrimoniului nostru național și implicit universal, fiind patronată de un institut aflat sub egida Academiei Române.

 

 

Originea cetății se pierde în negurosul secol al XIII lea, cand greavul( boierul, primarul) Cheel/Chyl/ Kelling ridică donjonul central, numit azi Siegfried, și primele întărituri exterioare cu ziduri de 4 metri înălțime.

În secolul al XV lea un urmaș( Ioan Gereb de Vingrad) al acestor nobili vinde proprietatea obștii sașilor din zonă, iar acestia încep reamenajarea cetății după principiile binecunoscute ale bisericilor fortificate din Transilvania.

Transformată în cetate tărănească cu rol de apărare, aceasta începe să capete aspectul de azi, cu două rânduri de fortificații, cu contraforți, metereze, turnuri și locuințe pentru paznici.

 

 

Donjonul este înălțat și ajunge astfel la 20 de metri, apar cămările pentru alimente și locuințele interioare( folosite ca refugiu în caz de atac) precum  și turnul cărnii, sau Fleischeturn, situat pe latura de SE, și destinat păstrării produselor de porc.

Într-o altă postare despre biserica fortificată din Dârjiu vorbeam despre turnul slăninilor, articol preluat și de Evenimentul Zilei.

Tot în acea perioadă(1450-1600) apare în centrul fortificației și capela evanghelică, folosită de sași mai ales ca biserică de iarnă. Începând cu secolul al XIX lea cetatea este părasită, rolul ei de apărare dispare, ajungând o ruină, asta până la restaurarea ei.

 

 

Azi, asociația mai sus amintită are grijă de cetate, prin bunavoința parohiei evanghelice din zonă, asta deși sașii au plecat de mult. Cred însă, că ar fi mândri să vadă că moștenirea lor culturală și istorică este pe mâini bune.

La intrarea prin barbacană( tunelul îngust care străbate cele două rânduri de fortificații) în incintă, te întâmpină o muzică barocă perfect armonizată cu spiritul și arhitectura locurilor. În capelă se țin concerte de muzică clasică și religioasă, iar în turnul principal sunt expoziții de obiecte artizanale, picturi sau unelte tradiționale.

 

 

Deasupra altarului stă scris  în limba germană, cu litere mari, un citat din biblie care s-ar traduce cam așa: , Înțelege, sunt alături de voi în fiecare zi până la sfârșitul lumii”.

Există, de asemenea, și o bibliotecă a asociației și un mic magazin cu suveniruri, neașteptat de bine dotat, cu obicte dar și cu…vinuri, care au prețuri rezonabile. Vinul luat de acolo, și produs în podgoriile Albei,  pe care l-am… băut, este absolut savuros.

 

 

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Plecatdeacasă.net, unde vă puteți pune la curent cu drumurile lui Viorel Irașcu.

 

Puteţi vedea şi:

Frumusețile ascunse ale României: Drumul Oierilor/Drumul Regelui/DN 67C- Transalpina

Frumusețile ascunse ale României: Izbucul Tăuz din Apuseni

Frumusețile ascunse ale României: Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă

Frumusețile ascunse ale României: Bisericuța lui Ștefan de la Pătrăuți. Monument UNESCO

Frumusețile ascunse ale României: Gâlcescu, frumusețea lacustră a Parângului

Frumusețile ascunse ale României: Defileul Latoriței. Puține de spus în multe cuvinte

Frumuseţile ascunse ale României: Vulcanii noroioşi de la Hăşag. Dispăruţi, dar cu urme!

Frumusețile ascunse ale României: Stâlpii totemici din Ţara Bârsei

Frumuseţile ascunse ale României: Cheile Orzei (Ialomiţa), aval de Scropoasa

Frumuseţile ascunse ale României: Cornetu, singura mânăstire din lume pe sub care trece trenul

Frumuseţile ascunse ale României: Muscel, un sat uitat din Ţinutul Troiţelor

Frumuseţile ascunse ale României: Cheile şi cascada Lotrişorului

Frumuseţile ascunse ale României: Canaraua Fetii-minicanionul misterios din sudul Dobrogei

Frumuseţile ascunse ale României: Mica legendă a Pietrei Teiului

Frumuseţile ascunse ale României: Palatul Cnejilor – Ceahlău

Frumuseţile ascunse ale României: Transfăgărăşanul, şoseaua transcarpatică transformată în mândrie naţională

Frumuseţile ascunse ale României: Babadagul şi Geamia Gazi Paşaş

Frumuseţile ascunse ale României: Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei

Frumuseţile ascunse ale României: Ghelniţa, biserică monument UNESCO



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger