Cererea mondială de apă va crește cu 55% până în 2050

0

Rezervele mondiale de apă sunt tot mai amenințate de schimbările climatice și cererea de hrană, energie și nevoi sanitare pe măsură ce populația se mărește într-un ritm alert, arată un studiu al Națiunilor Unite care face apel la o regândire radicală a strategiilor.

“Apa nu este folosită sustenabil”, spune Irina Bokova, director general al UNESCO. “Informațiile corecte rămân rare, iar managementul este fragmentat. Viitorul este tot mai nesigur, iar riscurile se vor agrava”, spune aceasta.

Studiul arată că cererea de apă în sectorul agricol, care deja reprezintă 70% din consumul de apă global, va crește cu cel puțin 19% până în 2050, când populația mondială va ajunge la 9 miliarde. Agricultorii vor fi nevoiți să recolteze cu 70% mai multă hrană până atunci.

Raportul avertizează că are loc o “revoluție silențioasă” în subteran pe măsură ce cantitatea de apă subterană exploatată s-a triplat în ultimii 50 de ani, distrugând, astfel, protecția în fața secetelor. În multe regiuni, rezervele sunt de așteptat să scadă mult și din cauza modificărilor precipitațiilor, secetelor mai accentuate, topirii ghețarilor și alterării cursurilor râurilor.

“Schimbările climatice vor afecta drastic producția de hrană din Asia de Sud și Africa de Sud începând de acum până în 2030”, se mai arată în raport. “Până în 2070, criza de apă se va simți și în Europa Centrală și de Sud”.

În Asia se află 60% din populația lumii, dar numai o treime din resursele de apă. Un alt studiu despre apă al Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, publicat săptămâna trecută, prognozează că cererea de apă va crește cu 55% până în 2050, iar 40% din populația lumii va locui în bazine care se vor confrunta cu o criză de apă.

Studiul va fi dezbătut la Forumul Mondial al Apei care va avea loc la Marseille.

Acest articol a fost preluat de pe platforma 2Celsius


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger