CeRe a câştigat procesul cu Primăria Sectorului 5 pentru publicarea bugetului local

0

Marţi, 10 noiembrie, în urma soluționării Curții de Apel București, Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) a câștigat definitiv procesul intentat Primăriei Sectorului 5, după ce aceasta a refuzat să facă public bugetul local. Deși, conform legii 544, aceste informaţii ar trebui să fie publice şi oferite din oficiu cetăţenilor, în cazul Sectorului 5, bugetul pe anul 2014 a fost ținut departe de ochii cetățenilor.

În februarie 2014, CeRe a solicitat instituţiei informații cu privire la bugetul local. Timp de şapte luni, alături de cetățeni și organizații care au susținut demersul, membrii CeRe au încercat să obțină aceste informaţii, un efort care a însemnat zeci de mailuri, peste 100 de telefoane la primărie şi discuţii cu funcționari publici din mai multe departamente, însă fără niciun rezultat. În septembrie 2014, organizaţie neguvernamentală a făcut următorul pas și a deschis procesul în contencios administrativ, formulând o plângere împotriva Primăriei Sectorului 5.

În martie 2015, sentinţa Tribunalului Bucureşti obliga Primăria Sectorului 5 să publice înformaţiile solicitate în termen de 30 de zile. Primăria a refuzat în continuare să publice bugetul şi a făcut recurs. Marţi, 10 noiembrie, Curtea de Apel București a respins definitiv recursul ca fiind nefondat.

Dincolo de importanța transparenței instituțiilor publice, de democrație și de respectarea legii, faptul că de un an și jumătate Primăria Sectorului 5 a refuzat constant să facă public bugetul local este un act de-a dreptul sfidător. Banii publici ar trebui cheltuiți și planificați în văzul lumii, așa că a pune la dispoziția publicului bugetele în format deschis este o obligație pe care instituțiile ar trebui să o respecte, iar pe care noi, cetățenii, să o urmărim și să o cerem să fie respectată. Precendentul creat este important pentru că va da încredere oricărui cetățean să nu se resemneze atunci când instituțiile publice își fac de cap și încalcă legea.

Lavinia Chiburțe, coordonator Programul de Asistență în Advocacy – CeRe

La începutul anului 2014, CeRe a solicitat tuturor primăriilor de sector informații despre búgetele pe care le administrează. Aici se poate găsi o situație detaliată cu toate răspunsurile primite de la autorități.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger