Cercetătorii spun că plictiseala ar putea fi vindecată

1

Banala plictiseală a fost asociată cu consumul de droguri, alcoolismul, dependența de jocurile de noroc, comportamentul obsesiv-compulsiv sau cu erori fatale la job, scrie Boston Globe. Filosofii și oamenii de știință au găsit varii modalități de a descrie plictiseala ca experiență, însă nimeni nu a reușit să stabilească exact mecanismul care o declanșează. Recent, însă, un grup de psihologi canadieni au propus o nouă teorie pentru apariția plictiselii, care ar putea fi tratabilă.

 

Flickr/AliceNWondrlnd

 

Secole la rând, oamenii au încercat să-și explice de ce se plictisesc. La începutul anilor 1900, teoriile psihanalitice sugerau că plictiseala s-ar datora unei dorințe nesatisfăcute din subconștient. Apoi, la mijlocul secolului XX, existențialiști precum Jean-Paul Sartre au văzut-o ca pe o criză fundamental filosofică – Schopenhauer o numea „sentimentul de goliciune a vieții”. Începând cu anii 1960, teoreticienii psihologiei moderne au descris-o drept rezultatul nepotrivirii dintre nevoia noastră de excitare și capacitatea mediului înconjurător de a o satisface, cognitiviștii punând accentul pe faptul că individul percepe mediul ca pe ceva monton sau neinteresant, indiferent dacă este sau nu așa. Toate aceste teorii au fost însă descriptive; ele n-au stabilit originea cauzală a plictiselii sau soluții pentru combaterea ei.

Acum, însă, după o analiză a tuturor studiilor depistate pe tema plictiselii, o echipă de psihologi de la Universitatea York din Canada propun o nouă teorie unificată a plictiselii. Ei sugerează că toate formele de plictiseală ar putea rezulta dintr-un conflict al atenției sau din devierea atenției într-o manieră care perturbă un angajament. Problema e că, uneori, există prea multe lucruri care concurează pentru atenția noastră, alteori prea puține. În toate cazurile, spun psihologii, plictiseala are de-a face cu răspunsul nostru intern la circumstanțele în care ne aflăm. Când oamenii nu reușesc să-și canalizeze atenția pe o sarcină, încep să se simtă plictisiți. Când sarcinile sunt prea simple pentru o atenție concentrată, ei nu-și găsesc un punct de anagajament și nu depun îndejuns de mult efort pentru a-și menține concentrarea pe activitatea respectivă. Totodată, încercarea de a procesa un mediu supraîncărcat de stimuli cu o atenție limitată îi poate plictisi pe indivizi, pentru că atenția lor este solicitată în direcții diferite.

Dacă psihologii au dreptate, dacă plictiseala este într-adevăr strâns legată de domeniul intens studiat al atenție, atunci ea ar putea fi considerată o stare pe care am putea-o manipula conștient, o stare vindecabilă în alte cuvinte. Aflați mai multe pe Boston Globe.

 

Puteți citi și:

Micul Prinț s-a plictisit

Mizerabilii (plictiseala ca criză existențială la persoanele fără adăpost)


Un comentariu

Reply To Lacrima Ungur via Facebook Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger