Cercetătorii australieni au descoperit un mecanism care cauzează cancerul ereditar

0

Cercetătorii australieni de la Universitatea din New South Wales au descoperit un nou tip de mecanism care cauzează cancer. Ei au arătat că mici schimbări în unele gene anti-cancer pot fi ca un magnet pentru etichetele biochimice, făcând genele inactive și creând o predispoziție în familie pentru un risc crescut de cancer, se arată pe site-ul Universității.

Oamenii de știință care au descoperit mutația susțin că o mică greșeală de scriere a unei singure litere din secvența de ADN aproape de începutul genelor este ceea ce atrage eticheta biochimică, proces cunoscut sub numele de metilare.

Această etichetă biochimică are un impact direct asupra ADN-ului nostru, prin dezactivarea genelor.

“Metilarea se află deasupra ADN-ului și asigură instrucțiunile prin care se dezactivează genele”, explică co-autorul studiului, dr. Megan Hitchins.

În cazul cancerului ereditar, modificările în gena de prevenire a cancerului MLH1 sunt trecute de la părinte la copil, crescând la 80% riscul de a dezvolta cancer de colon, de uter și altele. Unele familii cu cancer ereditar nu au greșeli de scriere în MLH1, dar au metilarea pe gene.

“Când metilarea se atașează de gena MLH1 în aceste familii, aceasta se dezactivează și se dezvoltă cancerul”, spune profesorul Robyn Ward, co-autor al studiului.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat trei generații ale unei familii numeroase, cu cazuri de cancer la vârste fragede, dar cărora nu li s-au găsit modificări de scriere tipice acestui cancer ereditar. Dar, mai mulți membri ai familiei din toate generațiile aveau etichete biochimice pe genele lor.

Acest lucru i-a intrigat pe cercetători întrucât acești indicatori sunt îndepărtați, de obicei, în timpul producerii de ovule și spermă. “Ce am descoperit a fost că o modificare subtilă lângă genă acționa ca un magnet pentru a atrage metilarea. Deci nu metilarea era trecută de la părinte la copil, ci modificarea ADN-ului”, adaugă cercetătoarea.

Profesorul Ward spune că descoperirea arată cauza cancerului în această familie și oferă noi opțiuni pentru diagnosticarea genetică. Oamenii de știință testează folosirea unor medicamente pentru eliminarea metilării pentru a activa genele anti-cancer înapoi. Aceste medicamente ar putea, în viitor, să ducă la un tratament al cancerului ereditar și chiar la prevenire.

Foto: Flickr / pellesten


Leave A Reply