Cercetătorii au demonstrat că banii corup

0

Cercetătorii demonstrează că banii corup, iar ideea profitului ne transformă în niște mincinoși și ticăloși. Studiul arată că oamenii dublează numărul minciunilor pe care le spun pentru a câștiga bani mai mulți dacă li se sugerează ideea de câștig. Este 300 de studenți în domeniul afacerilor au participat la mai multe experimente care s-au finalizat toate cu aceeași concluzie – dacă îi pui pe oameni să se gândească la bani, intențiile și acțiunile lor lipsite de etică vor crește.

Studenții au fost puși, în mod aleatoriu, să se gândească fie la bani fie la nimic în mod deosebit. Lor li s-au dat propoziții care induceau ideea de bani sau nu, precum “Ea cheltuie bani din plin”, respectiv, “Ea merge pe iarbă”.

Într-unul dintre experimente care a implicat 50 de studenți, cei cărora li s-au dat propozițiile care induceau ideea de bani erau mult mai predispuși să susțină, ulterior, că ar fura un top de hârtie de la birou decât cei care au primit propoziții care nu conțineau ideea de bani.

În alt experiment care a implicat 91 de studenți, participanții au jucat un joc în care li s-a spus că dacă mint un alt participant la joc vor primi 5 dolari, dacă nu mint, vor primi 2 dolari. Cei care primiseră propozițiile care includeau ideea de bani au mințit de două ori mai mult.

În studiul final, 65 de studenți cu o medie de 3 ani de experiență de muncă full time, au fost puși în poziția de a intervieva candidați pentru angajare. Lor li s-a prezentat cazul unui candidat care era dispus să ofere informații confidențiale de care ar beneficia compania dacă ar fi angajat. Cei care primiseră propozițiile care includeau ideea de bani erau mult mai dispuși să angajeze candidatul care nu respecta etica.

Sursa: Time

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger