Centre de nevizitare în arii neprotejate

Ai ajuns în careva parc național sau natural sau în alt gen de arie neprotejată de pe la noi. Mergi printre bălării – o vegetație ruderalizată, printre gunoaie depozitate aiurea, și vezi la un moment dat o construcție ca un mare falus ridicat în mijlocul peisajului. Clădirea este înconjurată de gard, este bine închisă, goală; este un loc unde stă o moarte în vacanță.Câteva milioane de euro investiți în neconservarea biodiversității, în centre de nevizitare, care prezintă valorile din arii neprotejate. Nu voi înșira aici câte entități din acestea poți vedea prin ariile neprotejate din zona carpato-danubiano-pontică. Se vede că nu este o excepție, o chestiune aparte, ci este, din păcate, mai mult regula. Pe la noi, există probabil cel puțin câteva zeci de astfel de centre de nevizitare. Un total de câteva zeci de milioane de euro, blocați în clădiri moarte înainte de a se naște, avortoni aberanți ai unui sistem cretin, aflat la cheremul mafiilor de variate feluri.

de Peter Lengyel

Este una dintre multele manifestări ciudate din societatea care nu are nici un fel de capacitate de a-şi proteja valorile, naturale, culturale sau umane, în consecință aflate în degradare.

Centrele de nevizitare ale ariilor neprotejate de pe la noi sunt niște monstruozități, cum ar putea să fie spitalele fără medici și fără pacienți, întotdeauna închise cu lacăt, sau școlile fără profesori și fără elevi / studenți. Ele sunt din seria ideatică a sălilor de fitness și a terenurilor de sport nou construite în zone rurale locuite de ultimii bătrâni care mai persistă. Absurditatea unor investiții de milioane de euro / bucata, care stau goale, fără a îndeplini ceva rol, pare un fenomen ciudat doar dacă ești naiv și crezi că ele au fost create pentru a contribui cumva la educația ecologică a populației. Doar că ideea care a stat la temelia lor era totalmente alta. Este bătaia de joc produsă de birocrațiile aberante și structurile mafiotizate, care nu doar că au pierdut orice contact cu realitatea naturală și culturală, dar nici nu au avut vreodată un asemenea contact, pentru că natura și cultura, educația ecologică niciodată nu au contat pentru ele. Când au fost finanțate aceste betoane & termopane, parcă nu a fost luat în calcul că ele de la sine nu pot să creeze și să susțină activitatea intelectuală denumită educație ecologică, ci mai este nevoie și de personal salarizat, mentenanță, consumabile ș.a.m.d. Iar fără a avea aceste mici detalii rezolvate, uriașele investiții în betoane sunt lipsite de funcționalitate.

Această serie de dezastre a rezultat din capul cubic al imbecililor aciuați pe la Bruxelles, combinat cu abilitatea mafiilor care au devenit ahtiate până și după fondurile nominal destinate protejării naturii & educației ecologice. Deciziile legate de conservarea biodiversității sunt luate de tot felul de politruci care nu au nici o legătură sufletească cu Natura, nici un fel de experiență reală în teren și, oricum, nici nu-i interesează subiectul. Oamenii care văd în pădure doar metri cubi de lemn, ființe care ar da oricând încă un atac silvic prin care tot peisajul să fie defrișat, doar pentru a-și face o vilă cu piscină și mai mare, cu garaj în care să încapă un Maserati. Interesant este că asemenea persoane fără nici un fel de legătură cu subiectul Educației Ecologice, ajung în funcții unde pot să decidă linii strategice, care evident că duc către afundarea în marasmul și mai mare. Vina nu este a acestor ființe plăpânde, ci a unui sistem care nu doar că permite, dar și favorizează astfel de neadecvări, așa cum poți vedea în legătură cu orice alt subiect, nu doar cel al conservării diversității biologice și educației ecologice de pe la noi. Prin ceva ciudățenie a sorții ajunge câte o ființă umană să conducă un minister al mediului sau ceva de genu’, astfel că întreaga rețea de arii protejate este la cheremul inculturii care chiar nu are nici un fel de legătură directă cu biodiversitatea. Este 100% că nu au participat la tabere de inelare de păsări, la ture de speologie prin adâncul peșterilor sălbatice, nu au fost la observat lilieci și nu au nici o treabă cu înțelegerea și protejarea valorilor biodiversității. Pentru ei, toată chestia asta cu natura este un detaliu nesemnificativ, nu este realmente o preocupare; așa cum comercianții de sclavi puteau să doarmă liniștiți, fără a se deranja de suferințele sclavilor ținuți în lanțuri, dintre care o parte mureau până dimineața care urma. Contează succesul pe hârtie. Contează să fie totul ok, cu ștampila, cu cele un milion de avize și documente care atestă că totul este perfect. Este un sistem perfid, care produce și reproduce toate lipsurile și toate mizeriile pe care le constați de atâta vreme. Te poți întreba acum, unde mai ai tu loc în toată schema asta?

Dar suntem liberi să vedem ce se întâmplă în alte locuri. Iar diferența este frapantă, năucitoare. Dacă vizitezi arii protejate cu ale lor centre de vizitare din Coreea de Sud sau Canada, Olanda, Anglia, Franța, Italia, Grecia ș.a.m.d. ori altele mai apropiate, prin Ungaria, Bulgaria, Ucraina, vezi că ceva ciudat se petrece pe la noi. Cum oare acelea au Viață, cum de sunt animate, cum de au expoziții atractive, cum de se organizează diferite evenimente la un flux relativ mai semnificativ? Vezi tabere ecologice și școli de vară, diferite simpozioane, tabere de cercetare, adică ai senzația că aceste centre au fost ridicate nu doar pentru a imortaliza în beton o parte oarecare din finanțarea pentru biodiversitate. Pare că ele au fost create pentru a oferi loc cercetătorilor, studenților care vin să înțeleagă mai bine procesele naturale ale ariei respective. Pare că ele sunt capabile să ofere variate programe interesante copiilor de diferite vârste, astfel că aceștia se simt bine, învață ușor, intră în comuniune cu fenomenele naturale locale care primesc sens în lumina explicațiilor adecvate nivelului de înțelegere a vârstei respective. Pare că ele au fost create pentru tineri/ elevi care au ocazia să intre în contact cu frumusețea fascinantă a viului sălbatic, pentru care pot să își dedice ulterior timpul și energia, creativitatea ce le ține în viață.

PS. Fotografiile sunt făcute în Coreea de Sud, la centrul de vizitare de la Upo Wetlands și la cel de la Junam Wetlands.

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.